împreunare sf [At: CORESI, E. III, 20 / Pl: ~nări / E: împreuna] 1 (Îvp) Adunare la un loc Si: (înv) împreunătură (1). 2 Unire. 3 Îmbinare. 4 Loc unde se îmbină ceva Si: (înv) împreunătură (4). 5 (Înv) Contact sexual Si: (înv) împreunăciune, împreunătură (5). 6 (Înv) Întrunire. 7 Căsătorie. 8 Întâlnire. 9 (Înv) Întâmpinare.

ÎMPREUNARE, împreunări s. f. Acțiunea de a (se) împreuna. 1. Unire. ♦ (Învechit) Întîlnire, adunare. Iată la mijloc de cale, La fîntîna dintr-o vale, Iată bună-mpreunare Cu cinci voinicei călare. ALECSANDRI, P. P. 198. 2. Împerechere (a două ființe de sex opus).

împreunare f. acțiunea de a împreuna și efectul ei: 1. juncțiune, reunire; 2. căsătorie.

împreunáre f. Acțiunea de a împreuna.

împreunare (desp. -pre-u-) s. f., g.-d. art. împreunării; pl. împreunări

împreunare (-pre-u-) s. f., g.-d. art. împreunării; pl. împreunări

împreunare s. f. (sil. -pre-u-), g.-d. art. împreunării; pl. împreunări

ÎMPREUNARE s. 1. v. asamblare. 2. v. îmbinare. 3. joncțiune, unire. (~ a două unități militare.) 4. v. împerechere. 5. v. montă. 6. (BIOL.) bătaie. (~ a unor animale sălbatice.)

ÎMPREUNARE s. v. adunare, întâlnire.

ÎMPREUNARE s. 1. asamblare, fixare, îmbinare, montaj, montare, reunire, unire. (~ elementelor unui ansamblu.) 2. combinare, combinație, îmbinare, îngemănare, unire. (O ~ de elemente.) 3. joncțiune, unire. (~ a două unități militare.) 4. împerechere, (pop.) însoțire. (~ sexuală.) 5. goană, gonire, montă, (reg.) montare, sărit. (~ la animalele domestice.) 6. bătaie. (~ a unor animale sălbatice.)

împreunare s. v. ADUNARE. ÎNTÎLNIRE.