COMPARAȚIE, comparații, s. f. 1. Examinare a două sau a mai multor lucruri, ființe sau fenomene, făcută cu scopul de a se stabili asemănările și deosebirile dintre ele. ◊ Grad de comparație = formă pe care o ia adjectivul și unele categorii de adverbe pentru a arăta măsura mai mică sau mai mare în care un substantiv sau un verb posedă însușirea sau caracteristica exprimată de acel adjectiv sau adverb. Termen de comparație = cuvânt, expresie sau noțiune care servește pentru a compara ceva. ◊ Expr. În comparație cu... = comparativ, față de... A nu suferi comparație = a fi mai presus de orice alt obiect sau ființă cu care ar putea fi comparat. 2. Procedeu stilistic de asociere a doi termeni (obiecte, personaje, acțiuni), pe baza însușirilor comune, în vederea reliefării însușirilor primului termen. [Var.: (înv.) comparațiune s. f.] – Din lat. comparatio, -onis.

comparație sf [At: KRETZULESCU, A. 2/3 / V: (înv) -iune¹ / Pl: ~ii / E: lat comparatio, -onis] 1 Examinare a două sau a mai multor lucruri, ființe sau fenomene, făcută cu scopul de a se stabili asemănările și deosebirile dintre ele Si: asemănare, comparare (1), confruntare, paralelă. 2 (Grm; îs) Grad de ~ Formă pe care o iau majoritatea adjectivelor și adverbelor pentru a arăta măsura mai mică sau mai mare în care un substantiv sau un verb posedă (sau arată) caracteristica exprimată de ele. 3 (Îs) Termen de ~ Cuvânt, expresie sau noțiune care servește pentru a compara ceva. 4 (Îlav) în ~ cu... Față de... 5 (Îe) A nu suferi ~ A fi mai presus de orice alt obiect sau ființă cu care ar putea fi comparat (1). 6 Figură de stil care constă în alăturarea a două obiecte, persoane, acțiuni etc. pe baza unor însușiri comune.

COMPARAȚIE, comparații, s. f. 1. Examinare a două sau a mai multor lucruri, ființe sau fenomene, făcută cu scopul de a se stabili asemănările și deosebirile dintre ele. ◊ Grad de comparație = formă pe care o ia adjectivul și unele categorii de adverbe pentru a arăta măsura mai mică sau mai mare în care un substantiv sau un verb posedă însușirea sau caracteristica exprimată de acel adjectiv sau adverb. Termen de comparație = cuvânt, expresie sau noțiune care servește pentru a compara ceva. ◊ Expr. În comparație cu... = comparativ, față de... A nu suferi comparație = a fi mai presus de orice alt obiect sau ființă cu care ar putea fi comparat. 2. Figură de stil care constă în alăturarea a două obiecte, persoane, acțiuni etc. pe baza unor însușiri comune. [Var.: (înv.) comparațiune s. f.] – Din lat. comparatio, -onis.

COMPARAȚIE, comparații, s. f. 1. Alăturare a două sau a mai multor lucruri, ființe sau fenomene, cu scopul de a stabili asemănările sau deosebirile dintre ele; asemănare, comparare. V. confruntare, paralelă. Convingătoare [pentru superioritatea sistemului economic socialist] este următoarea comparație. În timp ce Uniunea Sovietică, în cei 35 de ani de existență a Puterii Sovietice, și-a sporit producția de 39 de ori, Anglia, pentru o creștere analogă a producției, a avut nevoie de 162 de ani. GHEORGHIU-DEJ, C. XIX 14. ◊ Termen de comparație = cuvînt, expresie sau noțiune care servește pentru a compara ceva. Grad de comparație = formă pe care o ia adjectivul și unele categorii de adverbe pentru a arăta, măsura mai mare sau mai mică în care un substantiv sau un verb posedă însușirea sau caracteristica exprimată de acel adjectiv sau adverb. Adjectivul are trei grade de comparație. ◊ Expr. În comparație cu... = comparativ, față de... A nu suferi comparație = a fi mai presus de orice alt obiect cu care ar putea fi comparat. 2. Figură de stil care constă în alăturarea a două obiecte, persoane, acțiuni etc. pe baza unor însușiri comune. – Pronunțat: -ți-e. – Variantă: (învechit) comparațiune (ODOBESCU, S. III 30) s. f.

COMPARAȚIE s.f. 1. Alăturare a mai multor lucruri, ființe, evenimente, fenomene pentru a stabili asemănări sau deosebiri între ele; asemănare, comparare. ♦ Forme ale adjectivului și ale adverbului care indică un anumit grad al însușirii, al caracteristicii denumite de adjectivul sau de adverbul respectiv. ◊ Termen de comparație = expresie, idee care servește pentru a compara ceva. 2. Alăturare a două lucruri, persoane etc. pe baza unor trăsături sau a unor însușiri comune. [Gen. -iei, var. comparațiune s.f. / cf. lat. comparatio, it. comparazione].

COMPARAȚIE s. f. 1. stabilire a asemănărilor și deosebirilor dintre lucruri, ființe, idei; comparare. 2. categorie gramaticală a adjectivului și adverbului, prin care se evidențiază un anumit grad al însușirii. ♦ termen de ~ = expresie, idee care servește pentru a compara ceva. 3. figură de stil constând în relevarea raportului de asemănare dintre două lucruri, persoane sau acțiuni. (< lat. comparatio, după fr. comparaison)

COMPARAȚIE ~i f. 1) Alăturare a unor lucruri sau ființe pentru a stabili asemănările și deosebirile dintre ele. 2) Figură de stil care constă în confruntarea a două elemente dintr-un enunț cu scopul de a reliefa anumite însușiri specifice asemănătoare. 3): Grade de ~ categorie gramaticală specifică pentru adjectiv (și adverb), având trei aspecte: pozitiv, comparativ și superlativ. [Art. comparația; G.-D. comparației; Sil. -ți-e] /<lat. comparatio, ~onis

comparațiune¹ sf vz comparație

COMPARAISON N’EST PAS RAISON (fr.) = Comparația nu e judecată.

COMPARAȚIUNE s.f. v. comparație.

comparați(un)e f. 1. acțiunea de a compara; 2. Gram. grade de comparațiune, diferite însemnări ale adjectivelor: pozitiv, comparativ și superlativ.

*comparațiune f. (lat. comparátio, -ónis). Acțiunea de a compara, asemănare. Ret. Figura care arată asemănarea. Gram. Grade de comparațiune, pozitivu, comparation și superlativu. În comparațiune cu, relativ, față de, comparativ. – Și -áție și -áre.

comparație (desp. -ți-e) s. f., art. comparația (desp. -ți-a), g.-d. art. comparației; pl. comparații, art. comparațiile (desp. -ți-i-)

comparație (-ți-e) s. f., art. comparația (-ți-a), g.-d. art. comparației; pl. comparații, art. comparațiile (-ți-i-)

comparație s. f. (sil. -ți-e), art. comparația (sil. -ți-a), g.-d. art. comparației; pl. comparații, art. comparațiile (sil. -ți-i-)

comparație

COMPARAȚIE s. comparare, confruntare, paralelă, paralelism. (O ~ convingătoare între...)

COMPARAȚIE s. comparare, confruntare, paralelă, paralelism. (O ~ convingătoare.)

COMPARAȚIE s. f. (cf. lat. comparatio, it. comparazione): 1. stabilire a asemănărilor și deosebirilor dintre două obiecte sau procese, din punctul de vedere al însușirilor și, respectiv, al caracteristicilor acestora. Termen folosit în sintagma adverb de mod de c. (v. adverb). 2. categorie gramaticală de relație caracteristică adjectivului și adverbului, prin care este evidențiată superioritatea, inferioritatea sau egalitatea unei însușiri exprimate de un adjectiv, în raport cu obiectele, sau a unei caracteristici exprimate de un adverb, în raport cu acțiunile.

comparație (lat. comparatio „asemănare”, „stabilire”), figură de stil cu ajutorul căreia se exprimă un raport de asemănare între două obiecte, dintre care unul servește să evoce pe celălalt (A): „Din alb iatac de foișor Ieși Zamfira-n pas isteț, Frumoasă ca un gând răzleț.” (G. Coșbuc)

COMPARAȚIE (< lat. comparatio, asemănare) Alăturarea a doi termeni, cu scopul de a se releva trăsăturile asemănătoare, realizîndu-se astfel o mai mare claritate și expresivitate a limbajului. Ex. Cine-au cunoscut, Cine mi-au văzut Mîndru ciobănel Tras ca prin inel? Fețișoara lui, Spuma laptelui; Mustăcioara lui, Spicul grîului; Perișorul lui, Pana corbului; Ochișorii lui, Mura cîmpului! (Miorița) Pentru a realiza portretul ciobanului, poetul popular găsește surprinzătoare trăsături comune ale celor două serii de termeni pe care-i compară. Comparația tinde să devină metaforă. Ex. Măi bădiță Gheorghieș, Mîndră floare de cireș, este o comparație devenită aproape metaforă, deoarece se află în preajma termenului comparat, dar este pe cale să-și cîștige independența, să devină metaforă. Comparații cu nuanțe variate: ironice sau satirice, hiperbolice, grotești – și cu o mare forță de evocare se întîlnesc și în creația cultă. Ex. Trecut-au anii ca nouri lungi pe șesuri... (M. EMINESCU, Trecut-au anii) Carte frumoasă, cine mi te-a scris, Încet, gîndită, gingaș cumpănită, Ești ca o floare-anume înflorită Mîinilor mele, care te-au descris, Ești ca vioara, singură, ce cîntă Iubirea toată pe un fir de păr. (T. ARGHEZI, Ex libris) Se întîlnesc, de asemenea frecvent, și în proză, ca și în vorbirea de toate zilele. Ex. „Numele lui trecea din gură în gură ca ieșit din trîmbițe antice.” (I. TEODOREANU, Un campion de altădată, din vol. Iarbă) „Munții se înalță trufași în văzduh, rîurile, ca brîie pestrițe, ocolesc cîmpurile.” (AL. RUSSO, Cîntarea României) Bogate comparații abundă în epopeile homerice, îndeosebi Iliada, ca și în poezia clasică. Termeni folosiți între comparant și comparat sînt: ca, precum, asemenea, aidoma, asemănător cu. Folosită ca mijloc de argumentare, comparația nu lipsește nici în discursuri, în vechile retorici, ea fiind denumită comparație retorică. Ex. Compararea istoriei românilor cu aceea a vechii Grecii din Cuvint de deschidere la cursul de istorie al Iui M. Kogălniceanu (1843). „O asemenea carte ar trebui să fie pentru noi aceea ce Iliada era pentru greci. Și să mă credeți, domnitor, că și istoria noastră are întîmplări, are portrete care nicidecum n-ar rămîne mai jos decît eroii celor vechi, dacă acestora li s-ar scoate aureola poetică, cu care pana geniului i-au înfrumusețat.” Ca și metafora și alegoria, comparația, atît cea retorică, cît și cea poetică, este socotită ca una dintre primele figuri de stil.

COMPARAISON N’EST PAS RAISON (fr.) comparația nu este rațiune – Comparația nu poate fi invocată drept argument.

Comparaison nest pas raison (fr. „Comparația nu-i un argument”) – E un proverb francez foarte cunoscut și des invocat, fiind citat întotdeauna în original, deoarece în traducere își pierde rima care îi dă tot farmecul. Se folosește spre a susține că un exemplu sau o comparație nu constituie o dovadă concludentă. FOL.