complice smf [At: ARISTIA, PLUT. / Pl: ~ici, ~ice / E: fr complice] 1 Persoană care participă, în mod secundar, la săvârșirea unei acțiuni. 2 (Pex) Persoană care ascunde săvârșirea unei fapte reprobabile.

COMPLICE, complici, -e, s. m. și f. Persoană care participă în mod secundar la săvîrșirea unei infracțiuni. ♦ Persoană care înlesnește, sprijină, tolerează sau ascunde o faptă (de obicei neîngăduită) a cuiva. [Camerista] devenise confidenta și oarecum complicea stăpînei. C. PETRESCU, Î. II 225. ◊ Fig. Soția lui e groaza, și noaptea – a lui complice! ALECSANDRI, P. III 300.

COMPLICE s.m. și f. Participant la săvîrșirea unei infracțiuni. ♦ Cel care înlesnește sau ascunde o faptă (de obicei penală, reprobabilă) a cuiva. [< fr., it. complice, cf. lat. med. complex].

COMPLICE s. m. f. cel care înlesnește sau ajută la săvârșirea unei fapte; părtaș. (< fr., it. complice)

COMPLICE¹ ~i m. Persoană care participă sau contribuie la realizarea unei fapte reprobabile; acolit. ~ele asasinului. /<fr. complice

COMPLICE² adj. invar. Care favorizează săvârșirea unei acțiuni reprobabile. Ton ~. Tăcere ~. Surâs ~. /<fr. complice

complice m. care iea parte la greșala, la crima altuia.

*cómplice și (ob.) -íce s. (lat. cómplex, cómplicis, d. plicare, a încovoĭa, a pleca; it. sp. cómplice, fr. complice. V. complic). Părtaș, implicat la răŭ: complicele, complicea crimeĭ.

complice adj. m., s. m., pl. complici; adj. f., s. f. sg. și pl. complice

!complice adj. m., s. m., pl. complici; adj. f., s. f. sg. și pl. complice

complice s. m., pl. complici

complice, -ci.

COMPLICE s. (JUR.) copărtaș, părtaș, (înv.) ajutător. (~ la săvârșirea unei infracțiuni.)

COMPLICE s. (JUR.) copărtaș, părtaș, (înv.) ajutător. (~ la săvîrșirea unei infracțiuni.)

COMPLICE aghiotant, alergător, ambasador, audient, caraulă, cenușăreasă, cirac, deputat, emisar, escortă, fartițier, olac, omal, pontagiu, pontator, secretar, sol, șesar, șestar, șustangiu, tabadură, tirangiu, tiră, tovarăș.