COMPLIMENT, complimente, s. n. 1. Cuvânt de laudă, de măgulire, care exprimă o atitudine prietenească, de stimă, de respect sau de considerație. ◊ Loc. adv. Fără compliment = fără exagerare, fără gândul de a măguli; pe față, sincer. 2. (La pl.) Salutări trimise unei persoane prin intermediul cuiva ca expresie a politeții. 3. Înclinare a capului sau a corpului în semn de salut respectuos; plecăciune, reverență. – Din fr. compliment.

compliment¹ sn [At: GORJAN, H. I, 104/12 / Pl: ~e / E: fr compliment] 1 Cuvânt de măgulire, care exprimă o atitudine prietenească de considerație Si: felicitare, (înv) închinăciune, măgulire. 2 (Îlav) Fără ~ Fără gândul de a măguli. 3 (Îal) Sincer. 4 (Lpl) Salutări trimise unei persoane prin intermediul cuiva, ca expresie a politeții. 5-6 Înclinare a capului sau a corpului în semn de salut respectuos Si: plecăciune.

COMPLIMENT, complimente, s. n. 1. Cuvânt de laudă, de măgulire, care exprimă o atitudine prietenească, de stimă, de respect sau de considerație. ◊ Loc. adv. Fără compliment = fără exagerare, fără gândul de a măguli; pe față, sincer. 2. (La pl.) Salutări trimise unei persoane prin intermediul cuiva ca expresie a politeții. 3. Înclinare a capului sau a corpului în semn de salut respectuos; plecăciune. – Din fr. compliment.

COMPLIMENT, complimente, s. n. 1. Cuvînt de laudă, măgulitor sau lingușitor, care exprimă o atitudine prietenească, de stimă, de respect sau de considerație. Ciocnesc amîndoi cu ea și îi fac urări și complimente de modă veche. PAS, L. I 244. Erei... să-i înfățișez complimentele și scuzele mele. GALACTION, O. I 233. Fiecare se silește să-ți arunce un compliment. VLAHUȚĂ, O. A. 77. ◊ Loc. adv. Fără compliment (sau complimente) = fără exagerare, fără gînd de a măguli, de-a dreptul, pe față, sincer, limpede. [Gramaticile] unele «raționate», altele «dezvoltate»... trebuie spus fără compliment, îți explică... pînă ce nu se mai înțelege nimica. CREANGĂ, A. 88. Fără multe complimente, [ursul] te ia în brațe. NEGRUZZI, S. I 319. 2. (Numai la pl.) Salutări. Spune-i multe complimente din partea mea. ▭ El îți înșiră solii de complimente De la copii, nevastă. NEGRUZZI, S. II 202. ♦ (În legătură cu verbul «a face», astăzi rar) Plecăciune. După ce a făcut un compliment, fetița și-a început poezia. 3. (Rar, ironic) Cadou, plocon. Destul de iritare era trăsura mînăstirii, însă trebuia să încapă în ea și obișnuitele «complimente» dăruite de stăreție musafirilor oficiali. STĂNOIU, C. I. 109. – Pl. și: (învechit) complimentări (G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. I 60, ALECSANDRI, T. I 66).

COMPLIMENT s.n. 1. Cuvînt (exagerat) de laudă, de măgulire sau de lingușire adresat cuiva; măgulire, adulare; amabilitate. 2. (la pl.) Salutări trimise prin intermediul cuiva. 3. Înclinare a capului sau a corpului în semn de salut respectuos; plecăciune, reverență. [Pl. -te. / < fr. compliment, it., sp. complimento].

COMPLIMENT s. n. 1. cuvânt de laudă, de respect adresat cuiva; măgulire, adulare; amabilitate. 2. (pl.) salutări transmise prin intermediul cuiva. 3. înclinare a capului sau a corpului în semn de salut respectuos; reverență. (< fr. compliment)

COMPLIMENT ~e n. 1) Cuvânt de laudă, de respect, de măgulire la adresa cuiva. A face un ~. 2) la pl. Urări de bine comunicate unei persoane prin cineva. A transmite ~e. ◊ Fără ~ fără intenția de a măguli pe cineva. /<fr. compliment

compliment n. cuvânt de felicitare, de amicie, de politeță.

*complimént n., pl. e (fr. compliment, d. it. complimento, adică „împlinire” a uneĭ formalitățĭ de politeță, d. compire, din complire, lat. complére, a împlini, de unde și rom. cumplit). Cuvinte de politeță saŭ de omagiŭ adresate cuĭva: a adresa, a trimete, a primi complimente. Salut, închinăcĭune: ĭ-a făcut un compliment la intrare. V. complement.

complement² sn vz compliment²

*complemént n., pl. e (lat. com-plementum, d. com-plére, a umplea. V. umplu, plin, suplement, complet, plenar, pleonazm). Ceĭa ce adaugĭ unuĭ lucru ca să-l completezĭ (umplutură): complementu uneĭ sume. Gram. Orĭ-ce cuvînt care completează înțelesu altuĭa: complement direct. Geom. Ceĭa ce lipsește unuĭ unghĭ ascuțit ca să egaleze unu drept. – Fals compliment, care înseamnă alt-ceva.

compliment (laudă, salutare, plecăciune) s. n., pl. complimente

compliment (laudă, salutare, plecăciune) s. n., pl. complimente

compliment (cuvânt de măgulire, plecăciune, salut) s. n., pl. complimente

compliment («cuvînt de măgulire»)

compliment, -te (face complimente).

COMPLIMENT s. 1. flatare, laudă, măgulire. (E sensibil la ~e.) 2. v. reverență. 3. (la pl.) salutări (pl.). (Transmite-i ~ din partea mea.)

COMPLIMENT s. 1. flatare, laudă, măgulire. (E sensibil la ~e.) 2. închinăciune, mătanie, plecăciune, ploconeală, reverență, temenea, (reg.) plocon, (înv.) plecare, (turcism înv.) talîm, (fam. rar) selamlîc. (La întîlnire i-a tras un ~.) 3. (la pl.) salutări (pl.). (Transmite-i ~ din partea mea.)

COMPLIMENT (< fr.compliment < span. complimento, din complir < con alguien, a fi politicos cu cineva) 1 Discurs solemn la adresa unei personalități (ex. discursul ambasadorilor în fața conducătorilor de stat). 2 Mic discurs adresat unei persoane într-o împrejurare solemnă sau fericită a vieții. 3 În trecut, cuvîntarea unui actor adresată publicului, cu prilejul închiderii sau redeschiderii teatrului și în care acesta făcea o dare de seamă a situației trupei, trecea în revistă piesele jucate în răstimpul anului, lăuda piesele în pregătire, elogia pe comedienii dispăruți sau retrași.