REVERENȚĂ, reverențe, s. f. 1. Salut ceremonios care se execută prin înclinarea bustului și îndoirea genunchilor, închinăciune; plecăciune în semn de respect, temenea. 2. Respect, venerație, considerație, stimă. ◊ Pronume de reverență = pronume de politețe. – Din fr. révérence, lat. reverentia.

reverență sf [At: ȚICHINDEAL, F. 12/20 /V: (înv) ~ție, ~rință, (rar) ~ransă / E: lat reverenda, fr révérence] 1 (Adesea în construcție cu verbul „a face”) Mișcare a corpului făcută în semn de salut respectuos și constând dintr-o înclinare sau din îndoirea genunchilor Si: plecăciune, temenea, (înv) închinăciune. 2 (Asr) Stimă.

REVERENȚĂ, reverențe, s. f. 1. Salut ceremonios care se execută prin înclinarea bustului și îndoirea genunchilor; închinăciune; plecăciune în semn de respect; temenea. 2. Respect, venerație, considerație, stimă. ◊ Pronume de reverență (sau de politețe) = pronume personal de persoana a 2-a și a 3-a, întrebuințat în semn de respect față de persoana căreia ne adresăm sau despre care vorbim. – Din fr. révérence, lat. reverentia.

REVERENȚĂ, reverențe, s. f. 1. Închinăciune, plecăciune, în semn de respect; temenea. Ea se desprinde de brațul lui și face o reverență pentru care s-a chinuit acasă îndelung. CAMIL PETRESCU, O. I 349. Întrebatul făcu o reverență plină de recunoștință. ANGHEL-IOSIF, C. L. 148. Mersi... zise domnul Georges, cu o frumoasă reverență. HOGAȘ, M. N. 39. 2. Respect, considerație, stimă. (Atestat în forma învechită reverință) Acesta-i omul care arde de dorință Ca să vă înfățoșeze adînca sa reverință. NEGRUZZI, S. III 96. ◊ Pronume de reverență (sau de politețe) = pronume personal de pers. 2 și 3, întrebuințat în semn de respect față de persoana căreia ne adresăm. Dumneata și dumneavoastră sînt pronume de reverență. – Variantă: (învechit) reverință s. f.

REVERENȚĂ s.f. 1. (Rar) Plecăciune, salut în semn de respect, de venerație; temenea. 2. Respect, venerație, stimă. ♦ Pronume de reverență = pronume de politețe. [Cf. lat. reverentia, fr. révérence].

REVERENȚĂ s. f. 1. plecăciune, salut în semn de respect, de venerație. 2. respect, considerație, stimă. ◊ pronume de ~ = pronume de politețe. (< fr. révérence, lat. reverentia)

REVERENȚĂ ~e f. 1) Plecăciune în semn de profund respect. 2) livr. Sentiment de înaltă prețuire față de o persoană; considerație; deferență; respect; stimă. ◊ Pronume de ~ pronume de politețe. /<fr. révérence, lat. reverentia

reverență f. 1. venerațiune adâncă; 2. mișcarea corpului când se salută.

*reverénță f., pl. e (lat. reverentia, fr. révérence). Respect, venerațiune, închinăcĭune, plecăcĭune: a face o reverență adîncă.

reveransă sf vz reverență

reverenție sf vz reverență

reverință sf vz reverență

REVERINȚĂ s. f. v. reverență.

reverență s. f., g.-d. art. reverenței; pl. reverențe

reverență s. f., g.-d. art. reverenței; pl. reverențe

reverență s. f., g.-d. art. reverenței; pl. reverențe

REVERENȚĂ s. v. apreciere, atenție, cinste, cinstire, considerație, cuviință, decență, onoare, politețe, prețuire, respect, stimă, trecere, vază.

REVERENȚĂ s. compliment, închinăciune, mătanie, plecăciune, ploconeală, temenea, (reg.) plocon, (înv.) plecare, (turcism înv.) talâm, (fam. rar) selamlâc. (I-a făcut o ~ adâncă.)

reverență s. v. APRECIERE. ATENȚIE. CINSTE. CINSTIRE. CONSIDERAȚIE. CUVIINȚĂ. DECENȚĂ. ONOARE. POLITEȚE. PREȚUIRE. RESPECT. STIMĂ. TRECERE. VAZĂ.

REVERENȚĂ s. compliment, închinăciune, mătanie, plecăciune, ploconeală, temenea, (reg.) plocon, (înv.) plecare, (turcism înv.) talîm, (fam. rar) selamlîc. (I-a făcut o ~ adîncă.)