comunicativ, ~ă a [At: NEGRUZZI S. III, 108 / Pl: ~i, ~e / E: fr communicatif] 1 (D. oameni) Care intră ușor în legătură cu ceilalți Si: sociabil. 2 (D. unele manifestări ale oamenilor) Care se transmite ușor de la o persoană la alta.

COMUNICATIV, -Ă, comunicativi, -e, adj. 1. (Despre oameni) Care intră ușor în legătură cu ceilalți, care nu este rezervat; deschis la vorbă, sociabil. 2. (Despre unele manifestări ale oamenilor) Care se transmite ușor de la o persoană la alta. Un rîs zgomotos, care nu era de loc comunicativ. VLAHUȚĂ, la TDRG.

COMUNICATIV, -Ă adj. 1. (Despre oameni) Care intră ușor în legătură cu ceilalți; sociabil. 2. Ușor de transmis de la o persoană la alta. [< fr. communicatif].

COMUNICATIV, -Ă adj. 1. care se transmite ușor. 2. (despre oameni) care se împrietenește ușor cu ceilalți; sociabil. (<fr. communicatif, lat. communicativus)

COMUNICATIV ~ă (~i, ~e) 1) (despre persoane) Care comunică ușor; capabil să stabilească ușor relații cu oamenii; sociabil. Spirit ~. 2) (despre manifestări ale oamenilor) Care se comunică cu facilitate; care se transmite ușor de la o persoană la alta. Privire ~ă. Râs ~. /<fr. communicatif, lat. communicativus

comunicativ a. 1. care se comunică lesne: râsul e comunicativ; 2. care împărtășește bucuros simțirile, cugetările sale: om comunicativ.

*comunicatív, -ă adj. (d. comunic; fr. communicatif). Care se comunică ușor: rîsu e comunicativ. Care spune bucuros și altora ceĭa ce simte, știe orĭ cugetă (expansiv): om comunicativ. V. mocnit.

comunicativ adj. m., pl. comunicativi; f. comunicativă, pl. comunicative

comunicativ adj. m., pl. comunicativi; f. comunicativă, pl. comunicative

comunicativ adj. m., pl. comunicativi; f. sg. comunicativă, pl. comunicative

COMUNICATIV adj. v. sociabil.

COMUNICATIV adj. expansiv, prietenos, sociabil, volubil, (rar) social, vorbitor, (înv.) soțios, (fig.) deschis. (O fire ~.)

Comunicativ ≠ mut, necomunicativ, nesociabil, posac, taciturn, tăcut