CONJUNCTURĂ, conjuncturi, s. f. Totalitatea factorilor de ordin obiectiv și subiectiv, de condiții și de împrejurări care influențează un fenomen sau o situație la un moment dat; concurs de împrejurări. ♦ Totalitatea trăsăturilor care caracterizează un anumit moment al procesului dezvoltării economice. – Din fr. conjoncture.

conjunctură sf [At: RALEA, E. O. 306 / Pl: ~ri / E: fr conjoncture] 1 Totalitate a factorilor de ordin obiectiv și subiectiv, de condiții și de împrejurări care exercită o influență asupra evoluției unui fenomen sau asupra unei situații la un moment dat, într-un anumit sector de activitate. 2 Totalitate a trăsăturilor care caracterizează un anumit moment al procesului dezvoltării economice.

CONJUNCTURĂ, conjuncturi, s. f. Totalitatea factorilor de ordin obiectiv și subiectiv, de condiții și de împrejurări care exercită o influență asupra evoluției unui fenomen sau asupra unei situații la un moment dat, într-un anumit sector de activitate; concurs de împrejurări. ♦ Totalitatea trăsăturilor care caracterizează un anumit moment al dezvoltării economice. – Din fr. conjoncture.

CONJUNCTURĂ, conjuncturi, s. f. Totalitatea condițiilor și a împrejurărilor care influențează asupra unui fenomen sau unei situații; concurs de împrejurări. Partidele «istorice», sprijinite de reacțiunea internă și de o conjunctură de moment favorizată de cercuri reacționare din străinătate, tindeau, prin intermediul guvernului Rădescu, să ajungă la restaurarea dictaturii burghezo-moșierești [1945]. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 29.

CONJUNCTURĂ s.f. Totalitatea condițiilor, a împrejurărilor care influențează asupra unui fenomen sau asupra unei situații; ocazie, situație, stare de lucruri într-un moment dat; concurs de împrejurări. [Cf. fr. conjoncture].

CONJUNCTURĂ s. f. totalitatea condițiilor, a împrejurărilor care influențează un fenomen sau o situație; ocazie, situație, stare de lucruri într-un moment dat; concurs de împrejurări. (după fr. conjoncture)

CONJUNCTURĂ ~i f. Concurs de împrejurări în care se produce un fenomen; condiție; circumstanță; context. [G.-D. conjuncturii] /<fr. conjoncture

conjunctură f. ocaziune, întâlnire de împrejurări: o conjunctură fatală.

*conjunctúră f., pl. ĭ (fr. conjoncture, it. congiuntura, d. lat. cum, cu, și junctura, legătură). Concurs (legătură, întîlnire) de împrejurărĭ, ocurență. Ocaziune.

conjunctură (concurs de împrejurări) (desp. -junc-tu-) s. f., g.-d. art. conjuncturii; pl. conjuncturi

conjunctură (concurs de împrejurări) (-junc-tu-) s. f., g.-d. art. conjuncturii; pl. conjuncturi

conjunctură (concurs de împrejurări) s. f. (sil. -junc-), g.-d. art. conjuncturii; pl. conjuncturi

conjunctură («împrejurare»)

conjunctură (prilej favorabil).

CONJUNCTURĂ s. 1. v. situație. 2. v. vremuri.

CONJUNCTURĂ s. 1. caz, circumstanță, condiție, ipostază, împrejurare, postură, poziție, situație, stare, (înv.) încunjurare, peristas, prilejire, stat, împrejur-stare, (fig.) context. (În această ~...) 2. circumstanțe (pl.), împrejurări (pl.), timpuri (pl.), vremuri (pl.). (~ era extrem de grea.)