consolidare sf [At: (a. 1774) URICARIUL I, 175/ Pl: ~dări / E: consolida] 1 Întărire. 2 Întemeiere. 3 Operație prin care se mărește capacitatea de rezistență a unui sistem tehnic. 4 (Fin) Convertire a datoriei rambursabile a unui stat în datorie perpetuă, din care se poate reclama numai dobânda. 5 (Jur) Reunire a unei proprietăți și a uzufructului.

CONSOLIDARE s. f. Acțiunea de a (s e) consolida; întărire. (Fig.) Experiența bolșevismului ne învață că principala condiție a construcției socialiste victorioase este consolidarea dictaturii proletariatului. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 456. Partidul duce o politică de continuă întărire a statului democrat-popular, de lărgire a legăturilor lui cu masele prin atragerea maselor largi la conducerea statului și treburilor obștești, o politică de consolidare a legalității populare, de apărare neșovăitoare a drepturilor cetățenilor împotriva oricăror abuzuri. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2704.

CONSOLIDARE s.f. Acțiunea de a (se) consolida și rezultatul ei; întărire; închegare; consolidație. [< consolida].

*consolidațiúne f. (lat. consolidátio, -ónis). Acțiunea de a consolida. – Și -áție, dar maĭ des -áre.

consolidare s. f., g.-d. art. consolidării; pl. consolidări

consolidare s. f., g.-d. art. consolidării; pl. consolidări

consolidare s. f., g.-d. art. consolidării; pl. consolidări

CONSOLIDARE s. 1. (CONSTR.) întărire, (livr.) ranforsare, (pop.) înțepenire. (~ fundației unei case.) 2. v. întărire. 3. întărire, stabilizare. (~ situației lor.) 4. întărire, (înv.) statornicire. (~ faimei lui.)

CONSOLIDARE s. 1. (CONSTR.) întărire, (pop.) înțepenire. (~ fundației unei case.) 2. întărire, strîngere, (fig.) cimentare. (~ relațiilor economice.) 3. întărire, stabilizare. (~ situației lor.) 4. întărire, (înv.) statornicire. (~ faimei lui.)