COPILĂRIE, copilării, s. f. 1. Perioadă a vieții omenești de la naștere până la adolescență; timpul cât cineva este copil¹. ♦ Fig. Început. 2. Faptă, purtare, vorbă, apucături de copil¹; naivitate. – Copil¹ + suf. -ărie.

copilărie sf [At: AMIRAS, ap. LET. III, 168/21 / Pl: ~ii / E: copil¹ + -ărie] 1 Perioadă a vieții omenești de la naștere până la adolescență Si: copilărit (1). 2 (Fig) Început. 3 (Fig; îs) ~ia artei Perioadă de început a dezvoltării artei Si: copilărit (3). 4 (Înv; îs) ~ din casă Funcție de paj. 5 Faptă de copil. 6 (Fig) Naivitate. 7 (D. bătrâni; îe) A cădea sau a da în ~ A avea minte de copil Si: a se ramoli.

COPILĂRIE, copilării, s. f. 1. Perioadă a vieții omenești de la naștere până la adolescență; timpul când este cineva copil¹. ♦ Fig. Început. 2. Faptă, purtare, vorbe, apucături de copil¹; naivitate. – Copil¹ + suf. -ărie.

COPILĂRIE, (2) copilării, s. f. 1. Perioada vieții omenești de la naștere pînă la adolescență, vîrstă de copil; timpul cînd este cineva copil. «Amintiri din copilărie» de I. Creangă. ▭ Și din vara aceea de lumină și din alte zile ale altor ani, au rămas icoane limpezi de-ale copilăriei, care nu se mai șterg. SADOVEANU, O. IV 289. Din soarele copilăriei mele în ochiul tău mai licărește-o rază. GOGA, P. 26. Gardul, în copilărie, Veșnic l-am asemănat C-un nebun care-a plecat Razna pe cîmpie. COȘBUC, P. I 261. În copilăria lui se gîndea că are să vie o vreme cînd va putea face pe mă-sa fericită și mîndră de fiul ei. VLAHUȚĂ, O. A. I 89. Unde ești copilărie, Cu pădurea ta cu tot? EMINESCU, O. I 111. ◊ (Poetic) Ce mîndru-i satu-n care doarme Copilăria mea... VLAHUȚĂ, O. A. I 74. ◊ Fig. Început, epoca începuturilor. Ceea ce visau cei din copilăria lumii... eram încredințat că se păstrase în mine. SADOVEANU, N. F. 53. 2. Faptă, purtare, vorbe, apucături de copil; naivitate. Îi spunea numai copilării, lucruri auzite și văzute peste zi. GALACTION, O. I 318. E o copilărie să crezi c-ai putea sta toată viața-n sălbăticia asta. VLAHUȚĂ, O. A. 434. Spune la copilării și rîde de parcă s-a sculat o ciocîrlie din somn și-și cîntă cîntecul de dimineață. CARAGIALE, O. III 106. ◊ Expr. (Despre bătrîni) A cădea (sau a da) în copilărie = a-și pierde mintea din cauza bătrîneții; a da în mintea copiilor. Moș Trifu, căzut acum în copilărie, mormăia ca de obicei încet și singur. BUJOR, S. 67.

COPILĂRIE ~i f. 1) (la oameni) Fază a vieții cuprinzând perioada de la naștere până la adolescență. 2) Vorbă sau faptă de copil. 3) fig. Perioadă inițială; etapă de început. [G.-D. copilăriei] /copil + suf. ~ărie

copilărie f. 1. vârsta omului dela naștere cam până la 12 ani; 2. fig. început: copilăria artei; 3. pl. vorbe sau apucături de copii.

copilăríe f. Starea de copil. Fig. Naivitate, puerilitate, prostiĭ copilăreștĭ: nu umbla cu copilăriĭ! Nu te maĭ ține de copilăriĭ!

copilărie s. f., art. copilăria, g.-d. art. copilăriei; pl. copilării, art. copilăriile (desp. -ri-i-)

copilărie s. f., art. copilăria, g.-d. art. copilăriei; pl. copilării, art. copilăriile

copilărie s. f., art. copilăria, g.-d. art. copilăriei; pl. copilării, art. copilăriile

COPILĂRIE s. 1. pruncie, (prin Maram. și Transilv.) pruncenie, (înv.) coconie, nevârstnicie, porobocie. (Încă din ~...) 2. naivitate, prostie. (Ce faci tu e o ~!)

COPILĂRIE s. 1. pruncie, (prin Maram. și Transilv.) pruncenie, (înv.) coconie, nevîrstnicie, porobocie. (În vremea ~ lui.) 2. naivitate, prostie. (Ce faci tu e o ~!)

COPILĂRIE. Subst. Copilărie, pruncie (înv. și pop.), vîrsta copilăriei, vîrstă fragedă, anii copilăriei, vîrstă preșcolară, minorat (rar); nevîrstnicie (rar). Copil, făt (pop. și poetic), bebe; puradel (fam.).; sugar, sugaci, copil-de-țîță; copilaș (dim.), micuț (dim.), prunc (înv. și pop.), prunculeț (pop.), pruncușor (dim., pop.), pruncuț (înv. și reg.), țînc (fam. și depr.), plod (peior.), țincar (reg. și depr.), odraslă, odrăsluță (dim.); burcaș (reg.); pui de om, pui, puișor (dim.), puiuț, puiuleț. Băiat, băiețel (dim.), băiețaș, băietănaș (dim.), băiețică (reg.), băiețoi (augm.), codănel, prichindel, pici (fam.), puști (fam.), puștiulică (dim., fam.), năpîrstoc (fam.), puștan (fam.), țică (fam.); copilandru, fiu, fiuleț (dim.), fiuț (pop.), fecior, fecioraș (dim.), feciorandru (rar, pop.), băiețandru, dănac (reg.). Fată, fetiță (dim.), codănică (reg.), copilă, copiliță (dim.), fetică (pop. și fam.), feticică (rar), fețișoară (pop. și fam.), fetișcană, copilandră; țîncă (fam., rar); pruncă (înv. și reg.), pruncuță (reg.), prunculiță (dim.), năpîrstoacă (fam.); băiețoi (depr.), băiată (reg.), puștoaică (fam.), puștancă (fam.). Minor, nevîrstnic, pupil. Copilărime. Adj. De copil, copilăresc, copilăros, pruncesc (înv.); minor, nevîrstnic, crud (fig.), fraged (fig.), infantil, cu cașul la gură (depr.), mic, micuț, mititel, preșcolar; sugaci, sugar, sugător (înv.), sugărel (pop.). Vb. A copilări, a prunci (reg.); a-și petrece copilăria. Adv. În copilărie; din copilărie; de mic, de (mic) copil, din vîrstă fragedă; din leagăn; din scutece, de la naștere, din naștere. Copilărește. V. tinerețe.