pruncie sf [At: VARLAAM, C. 405 / E: prunc + -ie] 1 (Îvp; precedat de pp „din” sau „în”) Copilărie (1). 2 (Pop; îla) Căzut în ~ Căzut în mintea copiilor Si: ramolit, senil.

PRUNCIE s. f. Perioada vieții omenești de la naștere pînă la adolescență; vîrstă de copil, timpul cînd cineva este copil; copilărie. Nu mai răsună în voi ca-ntr-un ghioc Povestea minunată a prunciei? BENIUC, V. 23. Această femeie a mea, cu care trăiesc în bună înțelegere de treizeci de ani, cunoaște slovă și a primit în pruncie învățătură. SADOVEANU, Z. C. 43. Aieve parc-o văd aici Icoana firavei bunici Din frageda-mi pruncie. IOSIF, V. 41. ◊ Expr. (Despre bătrîni, rar) A cădea în pruncie = a cădea în mintea copiilor, a-și pierde mintea din cauza bătrîneții, v. copilărie. A ta trufie Arată că tu astăzi căzut ești în pruncie. ALECSANDRI, O. 233.

PRUNCIE f. pop. rar Perioadă a vieții copilului de la naștere până la adolescență; viață de prunc; copilărie. /prunc + suf. ~ie

pruncie f. prima vârstă a omului, înaintea copilăriei.

pruncíe f. (d. prunc). Etatea prunculuĭ.

pruncie (înv., pop.) s. f., art. pruncia, g.-d. pruncii, art. prunciei

pruncie (înv., pop.) s. f., art. pruncia, g.-d. pruncii, art. prunciei

pruncie s. f., art. pruncia, g.-d. pruncii, art. prunciei

PRUNCIE s. v. copilărie.

PRUNCIE s. copilărie, (prin Maram. și Transilv.) pruncenie, (înv.) coconie, nevîrstnicie, porobocie. (În vremea ~ lui.)

pruncie, pruncii, s.f. – Copilărie. – Din prunc + suf. -ie (Scriban, DEX, MDA).