coridor sn [At: NEGRUZZI, S. I, 10 / V: coli~, cari~ / Pl: ~oare / E: fr corridor, ger Korridor] 1 Loc de trecere îngust (și lung), care leagă încăperile unei clădiri sau apartament Si: culoar. 2 Spațiu îngust de-a lungul compartimentelor de tren. 3 Vale îngustă care leagă două puncte de teren.

CORIDOR, coridoare, s. n. Loc de trecere îngust (și lung) care leagă încăperile unei clădiri sau în care dau odăile aceluiași apartament sau ale aceluiași etaj. Își cunoștea prea bine drumul prin coridorul mic, îngust. REBREANU, R. I 226. Și-n vreme cînd amurgul dă umbre peste soare, Copila întîlnește la colț de coridoare Pe pag. COȘBUC, P. II 200. Biblioteca tatălui meu... era într-o ladă mare, purure deschisă în coridor. NEGRUZZI, S. I 10.

CORIDOR s.n. Loc de trecere, lung și îngust, care leagă încăperile unei clădiri, ale unui apartament. ♦ Porțiune îngustă care leagă două puncte de teren. [< fr. corridor, it. corridore].

CORIDOR s. n. 1. loc de trecere lung și îngust care leagă încăperile unei clădiri, ale unui apartament. 2. porțiune îngustă de teren care leagă două puncte. (< fr. corridor, germ. Korridor)

CORIDOR ~oare n. 1) Încăpere lungă și îngustă de-a lungul unei serii de camere care servește ca loc de trecere și legătură între acestea; culoar. 2) Porțiune îngustă de teren care leagă două puncte, trecând printr-un teritoriu străin. /<fr. corridor, germ. Korridor

coridor n. galerie îngustă făcând să comunice mai multe apartamente.

*coridór n., pl. oare (fr. corridor, d. sp. corredor, d. correr, lat. cúrrere, a alerga. V. curg). Galerie de comunicațiune între camerele uneĭ case orĭ între compartimentele unuĭ vagon. – Barb. culoar (fr. couloir). V. foișor și alergătoare.

colidor sn vz coridor

coridor s. n., pl. coridoare

coridor s. n., pl. coridoare

coridor s. n., pl. coridoare

CORIDOR s. culoar, gang, (înv.) tindă. (Îl poartă printr-un ~ lung.)

CORIDOR s. culoar, gang, (înv.) tindă. (Îl poartă printr-un ~ lung.)