cruța [At: COD. VOR. 169/6 / Pzi: cruț și (îvr) ~țez, (sst) ~țesc / E: nct] 1 vt (Înv; este un lucru) A păstra în stare bună. 2-3 vti (Înv; c. este averea, banii etc. sau intranzitiv cu prep din, dintru) A economisi. 4 vt (C. este o ființă) A menaja. 5 vt (Subiectul este o persoană foarte puternică sau divinitatea) A ocroti. 6 vt A se îndura de... 7-8 vt (C. este viața, sufletul, capul; construit cu dativul persoanei interesate) A lăsa în viață (după ce-i fusese hotărâtă moartea). 9-10 vtr (Înv) A (se) păzi. 11 vt (Mai ales în legătură cu negația nu; c. e omul) A ierta (de pedeapsă). 12 vt (C. este porunca, îndemnul etc.) A respecta. 13 vt (Iuz) A ezita. 14-15 vtr (Iuz) A (se) evita. 16-17 vtr A (se) ocoli.

CRUȚA, cruț, vb. I. Tranz. 1. (Complementul indică o persoană) A ierta, a scuti (de pedeapsă), a se îndura de... De altfel (sigur nu sînt însă) Se poate să vă cruțe. BENIUC, V. 95. A ocrotit pe nevinovat, cruțîndu-l de osînda ce era să-l răpuie. ISPIRESCU, M. V. 8. Căci tata, bătrînul, Nu cruță păgînul Cînd s-aruncă-n foc. ALECSANDRI, P. I 54. ◊ Expr. A cruța viața cuiva = a lăsa pe cineva în viață, a nu ucide. Frate, cruță-mi viața și mă lasă slobod. RETEGANUL, P. I 3. Cruță-mi viața, Aleodor. ISPIRESCU, L. 44. ◊ (Complementul indică vina sau greșeala iertată) Ți-aș fi cruțat multe din rătăcirile netrebnice... din minciunile vrednice de cel mai îndărătnic vulpoi. ODOBESCU, S. III 165. 2. A trata (pe cineva) cu milă, cu înțelegere; a menaja. A vegheat toată noaptea lîngă bolnav, ca să-și cruțe priete nul. ▭ Abia ridicat de pe cumplita boală care nu-l cruțase... NEGRUZZI, S. I 293. ♦ A păzi, a feri. Mai biize cruță-ți capul, că poate ți-o mai trebui. CREANGĂ, P. 170. 3. (Cu privire la obiecte care se cheltuiesc, se consumă, se uzează) A folosi cu prevedere, a economisi. Trase alte pietre scumpe, pe care nădăjduise să le cruțe. SADOVEANU, Z. C. 225. Cine nu cruță paraua nici de galben nu i-e milă. 4. (Învechit) A se da în lături; a se codi, a ezita. Noi n-om cruța a zice cătră omeneasca fire... CONACHI, P. 278.

A CRUȚA cruț tranz. 1) (persoane) A scuti de o pedeapsă; a scuti iertând greșelile. ◊ ~ viața cuiva a lăsa în viață pe cineva după ce a fost osândit la moarte. 2) (persoane) A trata cu înțelepciune; a menaja. 3) (bani, provizii etc.) A consuma cu economie; a economisi. 4) (obiecte) A folosi cu moderație, pentru a avea pe mai mult timp. 5) (sănătatea, eforturi etc.) A păstra cu grijă. /Cuv. autoht.

cruțà v. 1. a trata cu blândețe, cu moderațiune: cruță pe cei învinși; 2. a scuti de: cruță-mi această osteneală; 3. a economisi, a păstra sănătatea: cruță-te, cruță-ți vorbele. [Cf. albanez KRUȚENĬ, a cruța].

cruț, a -á v. tr. (alb. kurtsénĭ, cruț, d. lat. *curtiare, a scurta). Păstrez, nu cheltuĭesc: a cruța baniĭ, pinea, forțele. Scutesc, dispensez: ĭ-am cruțat această osteneală. Tratez blînd, nu jăfuĭesc orĭ nu ucid, miluĭesc: a-ĭ cruța pe ceĭ învinșĭ, o boală care nu cruță. A nu cruța nimica pentru reușită, a face tot posibilu p. reușită. V. refl. Mă feresc de muncă, de emoțiunĭ: cruță-te, că eștĭ bătrîn.

cruța (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. cruț, 3 cruță; conj. prez. 1 sg. să cruț, 3 să cruțe

cruța (a ~) vb., ind. prez. 3 cruță

cruța vb., ind. prez. 1 sg. cruț, 3 sg. și pl. cruță

CRUȚA vb. v. codi, ezita, pregeta, șovăi.

CRUȚA vb. 1. v. absolvi. 2. a menaja, (înv. fig.) a înconjura. (Îl ~ cât putea de griji.) 3. v. menaja. 4. v. precupeți.

CRUȚA vb. 1. a absolvi, a ierta, a scuti, (înv.) a milui, a pardona, a slobozi. (A ~ de pedeapsă.) 2. a menaja, (înv. fig.) a înconjura. (Îl ~ cît putea de griji.) 3. a se conserva, a se menaja, a se păstra, (înv.) a se menajarisi. (Te rog să te ~!) 4. a precupeți, (înv.) a pregeta. (Nu ~ nici un efort pentru...)

cruța vb. v. CODI. EZITA. PREGETA. ȘOVĂI.

cruța (-ț, -at), vb. – 1. A economisi, a cheltui puțin. – 2. A trata cu menajament, a nu obosi, a nu abuza. – 3. A proteja, a ocroti. – 4. A ierta, a scuti. – 5. (Înv.) A se supune, a respecta. – 6. A evita. Origine incertă. Se consideră în general că reprezintă un lat. *curtiāre „a tăia”, fie direct (Pușcariu 420; Pușcariu, Lat. ti, 43; Philippide, II, 639; REW 2419; DAR; Pușcariu, Lr., 264) fie prin intermediul alb. kurtseń (Cihac, II, 716; Densusianu, Rom., XXXIII, 276; Densusianu, Hlr., 352; Philippide, Principii, 140). Această der. este greu de susținut, căci sensurile 3-5, care sînt la fel de vechi ca celelalte, nu se pot explica pe baza ideii de „scurt”. Credem că este vorba de același cuvînt ocroti „a proteja, a sprijini”, din sl. okrotiti; mai bine zis că trebuie pornit de la sl. krotiti „a atenua, a calma”, chiar dacă fonetismul nu este clar. După Lexiconul de la Buda, din lat. *cruciāre „a încrucișa”; cuvînt autohton, după Miklosich, Slaw. Elem., 10; din lat. *curatiāre, după Crețu, 351.

PARCERE SUBIECTIS ET DEBELLARE SUPERBOS (lat.) să cruți pe cei supuși și să-i zdrobești pe cei trufași – Vergiliu, „Eneida”, VI, 853. Anchise, tatăl lui Enea, îl povățuiește cum trebuie să se poarte un conducător.