CULĂ, cule, s. f. 1. (În arhitectura medievală) Turn de apărare. 2. Locuință boierească fortificată, cu mai multe caturi, răspândită în sec. XVIII în Oltenia. ♦ Turn boltit în palatul domnesc, în care se păstra vistieria; p. ext. vistierie, tezaur. 3. (Înv.) Beci boltit; subterană. – Din tc. kula. Cf. bg., sb. kula.

culă sf [At: M. COSTIN, ap. DA / Pl: ~le / E: tc, srb kula, bg кула] 1 (Înv) Turn circular. 2 (Înv) Cupolă. 3 (Ban) Turn de observație. 4 (Olt; în trecut) Casă fortificată a proprietarului unei moșii (boierești) de la munte. 5 (Înv; spc) Turn boltit în palatul domnesc, unde se păstra vistieria. 6 (Înv; pex) Vistierie. 7 (Înv; pex) Comoară. 8-9 (Înv; pex) Ladă (sau ceaun) cu bani. 10 (Pop) Beci boltit. 11 (Pop; spc) Ascunzătoare. 12 (Pop; pex) Gazdă de hoți.

CULĂ, cule, s. f. 1. Clădire în formă de turn, cu baza dreptunghiulară (care servea, în trecut, și ca loc de apărare). 2. (Înv.) Turn circular; cupolă, boltă. ♦ Turn boltit în palatul domnesc, în care se păstra vistieria; p. ext. vistierie, tezaur. 3. (Înv.) Beci boltit; subterană. 4. (Înv.) Conac boieresc, casă (fortificată) a proprietarului unei moșii. – Din tc. kula. Cf. bg., scr. kula.

CULĂ, cule, s. f. (Învechit) 1. Turn circular, cupolă, boltă. Din brîul superior... se porneau pe rotunjeala culelor numeroase ciubuce sau nervure. ODOBESCU, S. I 442. ♦ Turn boltit în palatul domnesc, în care se păstra vistieria. Cămări boltite, purtînd o culă rotunjită pe d-asupra, în care se aflau, d-a rîndul, paraclisul, haznaua sau comoara și patul domnesc. ODOBESCU, S. I 128. ♦ Vistierie, tezaur. Se zice că, cu Gruie, strînge-n cula-i o comoară. DAVILA, V. V. 35. Din cula domnească Lefuri să-mpărțească. TEODORESCU, P. P. 50. 2. Beci boltit, subterană. Căpitanul de tîlhari își adună ceata într-o culă sub niște dărîmături de ziduri. ISPIRESCU, L. 143. 3. Casa proprietarului unei moșii. Albește, așezată cam la sfertul dealului, cula cu pridvor de zid a boierului Stambulachie. MACEDONSKI, O. III 4.

CULĂ s.f. 1. (Mold., ȚR) Turn, cupolă. A: Chioșchiul împăratului . . . iaste în culă mare împotriva porții saraiului. IM, 1754, 9^v. B: Chioșchiul împăratului . . . este în culă mare împotriva porții saraiului. IM 1730, 14^v. 2. (ȚR) Clădire fortificată. Iară de la Sti Pavel au făcut o culă din temelie, ca să fie de strajă. Gl, 20^r; cf. ANON. CANTAC. Etimologie: tc. kule. Cf. bg., scr. kula.

culă f. 1. boltă circulară, turn: o ținea închisă într’o culă Isp.; 2. loc ascuns sub pământ, gazdă de tâlhari: își adună ceata într’o culă ISP.; 3. vistierie domnească: din cula domnească lefuri să împărțească POP. [Turc. KÚLA].

cúlă f., pl. e (turc. kúla și kulé, d. ar. kullé, turn; ngr. vsl. sîrb. bg. kúla). Olt. Munt. Casă cu doŭă caturĭ de aspectu unuĭ mic castel (cum se maĭ vede și azĭ în Oltenia), din care odinioară se ducea lupta contra unuĭ atacator. Vistieria domnească. Ascunzătoare, maĭ ales de hoțĭ. Loc plin de cerezină în pămînt unde albinele fac ceară.

culă s. f., g.-d. art. culei; pl. cule

culă s. f., g.-d. art. culei; pl. cule

culă s. f., g.-d. art. culei; pl. cule

CULĂ s. v. boltă, cupolă, hrubă, subterană, tezaur, vistierie.

culă s. v. BOLTĂ. CUPOLĂ. HRUBĂ. SUBTERANĂ. TEZAUR. VISTIERIE.

culă (cule), s. f. – 1. Turn, foișor. – 2. Casă boierească fortificată. – 3. Turn boltit în care se păstra visteria, în palate. – 4. Tezaur, bogăție. – 5. Beci boltit. – Mr., megl. culă. Tc. kula, din arab. kulle (Șeineanu, II, 148; Berneker 641; Lokotsch 1238; Ronzevalle 141); cf. ngr. ϰούλα, ϰουλές, alb. kulë, bg., sb., cr. kula.