cupolă sf [At: IORGA, C. I., II, 9 / Pl: ~le / E: fr coupole] 1 (Aht) Partea semisferică, poligonală sau eliptică care alcătuiește acoperământul unui edificiu Si: boltă. 2 (Mar) Mic turn blindat de pe vasele de război înarmat cu tunuri și care se poate roti.

CUPOLĂ, cupole, s. f. Partea interioară concavă, bombată, a unui dom, a unei turle sau a unui mare edificiu; boltă. Între două erupții feroviare ale munților... cîntecul Oltului se aude ca sub o cupolă. BOGZA, C. O. 172. ◊ (Metaforic) Sălbaticul vodă e în zale și fier Și zalele-i zuruie crunte, Gigantică poart-o cupolă pe frunte Și vorba-i e tunet, răsufletu-i ger. COȘBUC, P. I 206.

CUPOLĂ s.f. 1. Construcție executată din zidărie, din metal etc. asemănătoare bolții; boltă. 2. Structură anatomică în formă de boltă. ♦ Parte boltită a unui aparat. [< it. cupola, fr. coupole].

CUPOLĂ s. f. 1. boltă semisferică a unui edificiu. 2. structură anatomică în formă de boltă. 3. parte boltită a unui cuirasat, a unei turele, parașute etc. 4. formă de teren semisferică, provenită din nivelarea unui inselberg. (< fr. coupole)

CUPOLĂ ~e f. 1) Partea interioară, boltită, cu baza circulară a acoperișului unui edificiu; boltă. 2) Structură anatomică în formă de boltă. /<fr. coupole

cupolă f. turnul cu bolta unei biserici.

*cúpolă f., pl. e (it. cúpola [de unde fr. coupole], dim. d. cupa, cupă. V. cupulă). Dom, turn boltit și nu prea înalt, cu partea de sus emisferică. Fort. Acoperiș boltit supt care staŭ adăpostite tunurile uneĭ cetățĭ. – Ob. cupólă (după fr.). Cp. cu virgulă, célulă, pílulă, góndolă.

cupolă s. f., g.-d. art. cupolei; pl. cupole

cupolă s. f., g.-d. art. cupolei; pl. cupole

cupolă s. f., g.-d. art. cupolei; pl. cupole

CUPOLĂ s. boltă, (înv.) culă, sclip, (turcism înv.) cubea. (~ la o turlă.)

CUPOLĂ s. boltă, (înv.) culă, sclip, (turcism înv.) cubea. (~ la o turlă.)