CUNOAȘTERE, cunoașteri, s. f. Acțiunea de a cunoaște și rezultatul ei. 1. Reflectare în conștiință a realității existente independent de subiectul cunoscător. ◊ Teoria cunoașterii = studiul critic al problemelor pe care le ridică determinarea originii și valorii cunoașterii. 2. Faptul de a poseda cunoștințe, informații date asupra unui subiect, asupra unei probleme; cunoștință (1). – V. cunoaște.

cunoaștere sf [At: CORESI, EV. 529/13 / Pl: ~ri / E: cunoaște] 1 Percepere a obiectelor și fenomenelor înconjurătoare Si: cunoscut¹ (1). 2 Reflectare în conștiință a realității existente independent de subiectul cunoscător Si: cunoscut¹ (2). 3 (Îs) Teoria ~rii Ramură a filozofiei care studiază posibilitatea, izvoarele, formele și legitățile cunoașterii Si: gnoseologie. 4 (Înv) Apreciere. 5 (Înv) Pricepere într-un domeniu Si: cunoscut¹. 6 (Înv) Aflare. 7 Remarcare. 8 (Înv) Deducere. 9 (Înv) Înțelegere a ceva Si: cunoscut¹ (8). 10 Simțire. 11 Obișnuire cu ceva Si: cunoscut¹ (10). 12 Caracter evident a ceva Si: cunoscut¹ (11). 13 Dobândire de cunoștințe pe baza studiului, experienței Si: cunoscut¹ (12). 14 Luare la cunoștință Si: cunoscut¹ (13). 15 Familiarizare cu o operă, un artist Si: cunoscut¹ (14). 16 Deținere a unei specializări temeinice Si: cunoscut¹ (15). 17 Aflare a identității cuiva Si: cunoscut¹ (16). 18 Identificare. 19 Contemporaneitate cu o personalitate Si: cunoscut¹ (18). 20 Recunoaștere a unei persoane Si: cunoscut¹ (18). 21 Cunoștință cu cineva Si: cunoscut¹ (20). 22 Familiaritate de multă vreme cu cineva Si: cunoscut¹ (21). 23 (Înv) Revelare. 24 Aducere la cunoștința cuiva Si: cunoscut¹ (23). 25 (Îvp) Recunoaștere a ceva Si: cunoscut¹ (24). 26 Distingere a unui obiect din mai multe de același fel Si: cunoscut¹ (25). 27 (Înv) Descoperire. 28 Înțelegere a caracterului, calităților și defectelor cuiva Si: cunoscut¹ (27). 29 (Înv) Întreținere de relații sexuale Si: cunoscut¹ (28). 30 (Înv) Declarare în fața instanței judecătorești Si: cunoscut¹ (29). 31 Asigurare. 32 Atestare. 33 Considerare. 34 (Înv) Recunoaștere cuiva a unui drept Si: cunoscut¹ (33). 35 Răsplătire. 36 Datorare. 37 Recunoaștere a autorității cuiva Si: cunoscut¹ (36). 38 Prețuire a cuiva Si: cunoscut¹ (37). 39 Experiență a vieții Si: cunoscut¹ (38). 40 (Înv) Recunoștință.

CUNOAȘTERE, cunoașteri, s. f. Acțiunea de a cunoaște și rezultatul ei. 1. Reflectare în conștiință a realității existente independent de subiectul cunoscător. ◊ Teoria cunoașterii = ramură a filosofiei care studiază posibilitatea, izvoarele, formele și legitățile cunoașterii; gnoseologie. 2. Faptul de a poseda cunoștințe, informații, date asupra unui subiect, asupra unei probleme; cunoștință (1). – V. cunoaște.

CUNOAȘTERE, cunoașteri, s. f. Acțiunea de a, cunoaște și rezultatul ei. 1. (Fil.) Reflectare activă în conștiință a lumii reale, a esențialului și generalului din fenomene și a legăturilor obiective ale realității. «Experiența» noastră și cunoașterea noastră se adaptează din ce în ce mai mult spațiului și timpului obiectiv, reflectîndu-le din ce în ce mai just și mai profund. LENIN, MAT. EMP. 207. Cunoașterea poate fi utilă din punct de vedere biologic, utilă omului în viața practică, pentru conservarea vieții, pentru conservarea speciei, numai dacă ea va reflecta adevărul obiectiv, independent de om. LENIN, MAT EMP. 150. Atît arta cît și știința au ca scop cunoașterea realității obiective. V. ROM. decembrie 1950, 183. Teoria cunoașterii = ramură a filozofiei, tratînd despre posibilitatea nelimitată a omului de a cunoaște realitatea, despre izvoarele cunoștințelor omenești, despre formele în care se efectuează procesul de a cunoaște; gnoseologie. Dialectica, în concepția lui Marx, ca și în aceea a lui Hegel, cuprinde ceea ce se numește astăzi teoria cunoașterii, gnoseologia, care trebuie să-și considere și ea obiectul din punct de vedere istoric, studiind și sintetizînd originea și dezvoltarea cunoașterii, trecerea de la necunoaștere la cunoaștere. LENIN, O. XXI 40. În domeniul, teoriei cunoașterii, ca și de altfel în toate celelalte domenii ale științei, trebuie să raționăm în mod dialectic, să nu considerăm adică cunoștințele noastre ca ceva definitiv și invariabil, ci să analizăm în ce mod apare cunoașterea din necunoaștere, în ce mod cunoștințele incomplete, neprecise, devin mai complete și mai precise. LENIN, MAT. EMP. 107. Teoria cunoașterii a apărut și s-a dezvoltat mai întîi la filozofii materialiști și nu la filozofii idealiști. CONSTANTINESCU, HERACLIT 12. 2. Faptul de a poseda cunoștințe, date, idei, informații asupra unui subiect, unei teme, unei probleme. Cunoașterea genialelor idei ale științei lui Marx-Engels-Lenin-Stalin dă membrilor de partid putere de orientare și siguranță în munca practică, le lărgește perspectivele muncii și sporește energia și combativitatea lor revoluționară. REZ. HOT. I 256. A te îndrepta cu rîvnă către cunoașterea materialismului dialectic și istoric, a munci zi de zi în spiritul științei marxist-leniniste constituie chezășia izbînzii în știință, literatură și artă. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 339, 1/1. Domnia-ta ești între noi cel mai tînăr, și cunoaștere a patimilor omenești ai mai puțină decît noi. SADOVEANU, D. P. 35.

cunoaștere s. f., g.-d. art. cunoașterii; pl. cunoașteri

cunoaștere s. f., g.-d. art. cunoașterii; pl. cunoașteri

cunoaștere s. f., g.-d. art. cunoașterii; pl. cunoașteri

CUNOAȘTERE s. 1. înțelegere, percepție, pricepere. (Proces de ~.) 2. (înv.) știință, știre, știutură. (~ lucrurilor.) 3. pricepere, stăpânire. (~ mai multor meserii.) 4. posedare, stăpânire. (~ mai multor limbi.)

CUNOAȘTERE s. 1. înțelegere, percepție, pricepere. (Proces de ~.) 2. (înv.) stiință, știre, știutură. (~ lucrurilor.) 3. pricepere, stăpînire. (~ mai multor meserii.) 4. posedare, stăpînire. (~ mai multor limbi.)

Cunoaștere ≠ necunoaștere, neștiință

CUNOAȘTERE. Subst. Cunoaștere, cunoștință, proces de cunoaștere, reflectare. Cunoaștere empirică, cunoaștere senzorială; cunoaștere intuitivă; cunoaștere practică; cunoaștere teoretică; cunoaștere științifică. Senzație, percepție, percepere, apercepție. Intuiție, intuire; înțelegere, pricepere. Descoperire, sesizare, aflare, găsire, dezvăluire, revelare, revelație; pătrundere, comprehensiune (livr.), aprofundare. Învățare, instruire; informare. Studiere, cercetare, investigare, investigație. Idei, concepții, mentalități. Știință, informație, cunoștințe, erudiție, cultură, omnisciență (rar), polimatie (rar). Teoria cunoașterii, gnoseologie. Cognoscibilitate (filoz.); gnosticism; perceptibilitate. Empirism; senzualism; intuiționism; apriorism; aposteriorism. Agnosticism. Cunoscător, știutor, expert, specialist. Empirist; senzualist. Agnostic. Adj. Cunoscător, știutor; conștient. Învățat, instruit; informat. Senzitiv, senzorial, senzualist; empiric, empirist, intuitiv. Perceptiv, aperceptiv. Receptiv. Cognoscibil (filoz.), perceptibil, sesizabil. Cunoscut, știut. Cognitiv (livr.), gnoseologic. Agnostic; gnostic. Vb. A cunoaște, a afla, a dobîndi cunoștințe; a ști, a avea (a poseda) cunoștințe. A învăța, a (se) instrui; a (se) informa. A reflecta, a percepe, a simți, a recepționa. A descoperi, a dezvălui, a revela; a pătrunde, a aprofunda; a cerceta, a investiga. A pricepe, a înțelege, a cuprinde cu mintea, a sesiza, a intui. V. căutare, descoperire, educație, erudiție, experiență, filozofie, gîndire, informație, intuiție.

CUNOÁȘTERE (< cunoaște) s. f. Faptul de a cunoaște, de a ști că anumite obiecte există pentru noi și rezultatul acestui fapt. În mod curent, prin c. se înțelege c. explicită (rezultatul unei activități cognitive, conștiente și organizate, concretizat într-un ansamblu de cunoștințe comunicabile și controlabile intersubiectiv) diferită de c. implicită sau tacită (forma de debut a c. implicată în orice tehnică de muncă și fixată în paradigme). În funcție de gradul de satisfacere a cerințelor intersubiectivității distingem: c. comună (realizată în virtutea înzestrării naturale a omului, în limitele practicilor cotidiene, sub forma unor cunoștințe elementare despre mediul înconjurător formulate în limbajul natural) și c. științifică (realizată prin folosirea unor mijloace, tehnici și metode, care asigură descoperirea legilor, sub forma unor cunoștințe formulate în limbaje speciale, cu valoare intersubiectivă). Nivelurile c. științifice sînt: c. observațională (constituită din ansamblul enunțurilor despre starea și caracteristicile lucrurilor individuale, obținute prin observație), c. empirică (ansamblul enunțurilor exprimînd corelații relativ constante și repetabile între aspecte observabile ale lucrurilor, formulate în termeni descriptivi), c. teoretică (ansamblul de enunțuri formulate explicit cu privire la entități ce nu sînt accesibile observației directe și cu privire la comportarea legică a acestor entități). V. teorie științifică. ◊ C. intuitivă = c. imediată, clară, directă realizată fără etape sau procedee intermediare. V. intuiție. ◊ Teoria cunoașterii = studiul critic al problemelor pe care le ridică determinarea originii și valorii c. V. gnoseologie, epistemologie. ◊ Sociologia cunoașterii = disciplină care studiază tendințele de formare și diferențiere a conceptelor și categoriilor c. în funcție de cadrul social specific. ♦ (REL.) (În creștinism) Sesizarea sau perceperea spirituală a adevărului lui Dumnezeu. Se realizează pe cale afirmativă (v. catafatism) și pe cale negativ-mistică (v. apofatism).