cuteza vti [At: COD. VOR. 49/7 / Pzi: cutez / E: lp cottizare] 1 (Îoc a se teme) A îndrăzni. 2 A se încumeta. 3 A înfrunta.

CUTEZA, cutez, vb. I. Tranz. (Urmat de un infinitiv sau de o completivă cu verbul la conjunctiv) A avea curajul de a spune sau de a face ceva nepermis sau neobișnuit; a îndrăzni, a se încumeta. Țipenie de om nu cuteza să mai treacă pe aici. CREANGĂ, P, 121. Am cutezat a trage cu pușca și-n cîrdurile de gîște sălbatice. ODOBESCU, S. III 23. Cunosc firea badii, Că cu mine s-ar iubi, Dar nu cutează-a grăi. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 50. ◊ Absol. Spăriet la el se uită... i se pare că visează, Ar zîmbi și nu se-ncrede, ar răcni și nu cutează. EMINESCU, O. I 84. Dar înțelepciunea fără-a cuteza, E ca cutezarea fără a cugeta. BOLINTINEANU, O. 55. Ne-am iubi, nu cutezăm, Ne-am lăsa, nu ne-ndurăm. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 61.

A CUTEZA cutez tranz. A risca biruind frica sau jena; a îndrăzni; a se încumeta. /<lat. cottizare

cutezà v. a avea curaj, a îndrăzni. [Gr. bizantin KOTTÍZO, a juca în zari (termen primitiv de joc): de unde a risca].

cutéz, a -zá v. tr. (lat. cottizo, cottĭzare, d. mgr. kottízo, joc cu zarurile. Cp. cu botez, nechez și retez). Îndrăznesc.

cuteza (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. cutez, 3 cutează; conj. prez. 1 sg. să cutez, 3 să cuteze

cuteza (a ~) vb., ind. prez. 3 cutează

cuteza vb., ind. prez. 1 sg. cutez, 3 sg. și pl. cutează

CUTEZA vb. 1. v. îndrăzni. 2. a se încumeta, a îndrăzni, a pofti. (Să ~ să nu vină la timp!) 3. v. permite.

CUTEZA vb. 1. a se încumeta, a îndrăzni, (astăzi rar) a se semeți, (pop.) a se bizui, (înv.) a ispiti, a se risca, (rar fig.) a se întinde. (Cine nu ~, nu izbutește.) 2. a se încumeta, a îndrăzni. a pofti. (Să ~ să nu vină la timp!) 3. a-și îngădui, a îndrăzni, a-și permite. (Cum ~ una ca asta?)

A cuteza ≠ a se jena, a se intimida, a se rușina, a se sfii, a se teme

cuteza (-z, -at), vb. – A îndrăzni, a se încumeta. – Mr. cutedz, cutidzare, megl., istr. cutez. Gr. ϰοττίζω „a juca zaruri” prin intermediul unei forme lat. pop. *cottizāre (Densusianu, Rom., XXVIII, 66; Pușcariu 472; Candrea-Dens., 467; REW 2287; DAR; Sandfeld 30; Rosetti, II, 67; Philippide, II, 711); cf. alb. kudzoń, ven. scotezar, rovign. kutisa, aquil. skuttia. – Der. cutezător, adj. (îndrăzneț); necutezător, adj. (timid); cutezanță, s. f. (temeritate), formațiune modernă, cu suf. neol. -anță; necutezanță, s. f. (timiditate).

SOLEM QUIS DICERE FALSUM AUDEAT (lat.) cine ar cuteza să spună că Soarele nu este adevărat? – Vergiliu, „Georgica”, I, 463-464. Evidențele nu pot fi contestate.