CUVÂNTA, cuvântez, vb. I. 1. Tranz. A vorbi, a grăi, a zice; a declara. 2. Tranz. A ține un discurs. ♦ A recita. 3. Intranz. A avea facultatea de a articula cuvinte. [Prez. ind. și; cuvintez] – Lat. conventare „a se întruni mereu”.

cuvânta [At: DOSOFTEI, PS. 16 / Pzi: cuvânt / E: ml convento, -are] 1 (Înv) A vorbi. 2 (Nob; înv) A descrie. 3 vr (Înv) A se spune. 4 vt (Îe) A ~ de bine sau de rău (pe cineva) A vorbi de bine sau de rău pe cineva. 5 vt A articula cuvinte. 6 vr A se adresa cuiva. 7 vt A pune o vorbă bună pe lângă cineva. 8 vt (Rar; îe) A-l ~ (pe cineva) A se adresa cuiva. 9 vt (Îae) A-i da cuiva cuvântul. 10 vr (Nob; înv; îe, după sl vele-recevati] A mare ~ A se răsti la cineva. 11 vt (Înv) A slăvi. 12 vr (Înv) A binecuvânta. 13 vt A da ordin. 14 vt A declara. 15 vr A ține un discurs. 16 vr A recita.

cuvânta [At: PSALT. SCH. 64/13 / Pzi: ~tez, (îpp) ~vânt; 2 și (îvp) ~vânți; 3 și (îvp) ~vântă; 6 -tează, (îvp) ~tă / E: ml conventare cf cuvânt] 1 vt A-și exprima gândul prin grai Si: a comunica, a declara, a enunța, a exprima, a expune, a grăi, a spune, a vorbi, a zice. 2-3 vt (Îe) A ~ de bine (sau de rău) pe cineva A spune lucruri bune (sau rele) despre ceva sau cineva Si: a vorbi de bine. 4 vi A avea capacitatea de a articula cuvinte ca și omul Si: a pronunța. 5 vi (Construit cu dativul sau cu prepozițiile „la”, „către”) A începe vorba cu cineva. 6 vi A declara solemn. 7 vi (Îe) A mare-~ A se răsti. 8 vt (Înv) A slăvi. 9 vt (Înv) A binecuvânta. 10 vt (Înv) A ordona.

CUVÂNTA, cuvântez, vb. I. (Rar) 1. Tranz. A vorbi, a grăi, a zice; a declara. 2. Tranz. A ține un discurs. ♦ A recita. 3. Intranz. A avea facultatea de a articula cuvinte. [Prez. ind. și: cuvintez] – Lat. conventare „a se întruni mereu”.

A CUVÂNTA cuvânt 1. tranz. 1) rar A reda prin cuvinte; a exprima prin grai; a zice; a spune. 2) (discursuri) A prezenta în fața unui public. 2. intranz. A fi în stare să-și exprime gândurile prin cuvinte; a avea facultatea de a exprima prin viu grai. /<lat. conventare

cuvântà v. a vorbi în șir (cu o nuanță de solemnitate): se urcă pe tribună și astfel cuvântează. [Lat. CONVENTARE, a se aduna la un loc].

CUVÎNTA, cuvîntez, vb. I. (Mai ales arhaizant) 1. Tranz. (Folosit și absolut) A vorbi, a spune, a grăi, a zice; a declara, a exprima. Simeon Bîrnovă... cuvîntă cu îndrăzneală: Eu, măria-ta, nu cer nimica. SADOVEANU, O. VII 17. Sufletul mi-e dornic să te-asculte. Cuvîntează. DAVILA, V. V. 182. În fine să mai cuvîntăm ceva și despre numele... acestei păsări. MARIAN, O. II 292. Cuvîntînd aceasta, s-au acățat de lanț și s-au suit pînă în ceri. SBIERA, P. 91. ◊ (Determinat prin «din gură») Merge badea... Din gură cuvîntînd. HODOȘ, P. P. 45. Irina din gură a cuvîntat: Turcilor... Ia lăsați-mă-napoi. ȘEZ. I 44. ◊ (Cu complement intern) Cînd se apropie... de dînsul și începu să-l mîngîie... cînd își deschise gura spre a-i cuvînta niște vorbe... nu mai știu ce face. ISPIRESCU, U. 93. 2. Tranz. A ține un discurs; a recita. Vei binevoi a le învăța pe de rost, pentru ca să le poți cuvînta curat și pe înțeles. NEGRUZZI, S. I 8. 3. Intranz. A avea facultatea de a articula cuvinte (ca omul). Din lumea celor care nu cuvîntă [titlu]. GÎRLEANU. Toate juvinele cuvîntau omenește. DELAVRANCEA, S. 240. – Prez. ind. și: cuvîntez (SADOVEANU, F. J. 43, ISPIRESCU, U. 15, TEODORESCU, P. P. 51), cuvînt (C. PETRESCU, C. V. 267).

cuvîntéz v. tr. și intr. (d. cuvînt). Vorbesc maĭ serios, țin discurs. – Și cuvintez, -ezĭ, -eáză, să -ez, -ezĭ, -eze (cînd în silaba următoare e un e saŭ un ea, ca cuvînt, cuvinte).

cuvânta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. cuvântez, 3 cuvântează; conj. prez. 1 sg. să cuvântez, 3 să cuvânteze

cuvânta (a ~) vb., ind. prez. 3 cuvântează

cuvânta vb., ind. prez. 1 sg. cuvântez, 3 sg. și pl. cuvântează

cuvântez, -vintezi 2.

CUVÂNTA vb. v. afirma, declama, declara, mărturisi, recita, relata, rosti, spune, vorbi, zice.

cuvânta vb. v. AFIRMA. DECLAMA. DECLARA. MĂRTURISI. RECITA. RELATA. ROSTI. SPUNE. VORBI. ZICE.