opțiuni
  • info

11 definiții pentru cuvântare

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CUVÂNTARE, cuvântări, s. f. Acțiunea de a cuvânta și rezultatul ei; vorbire în public desfășurată cu oarecare solemnitate; discurs. – V. cuvânta.

CUVÂNTARE, cuvântări, s. f. Acțiunea de a cuvânta și rezultatul ei; vorbire în public desfășurată cu oarecare solemnitate; discurs. – V. cuvânta.

cuvântare sf [At: MARDARIE, L. 208 / Pl: ~tări / E: cuvânta] 1 (Înv) Exprimare a gândului prin grai Si: comunicare, declarare, enunțare, exprimare, expunere, grăire, spunere, vorbire, zicere. 2 (Rar) Capacitatea de a vorbi. 3 Vorbă. 4 (Înv) Conversație. 5 (Înv) Rațiune. 6 Discurs. 7 Cugetare. 8 Predică. 9 (Înv) Prefață. 10 (Îs) Mare ~ Răstire. 11 Fală.

CUVÂNTARE ~ări f. Expunere oratorică făcută în fața unui public; discurs. /v. a cuvânta

cuvântare f. 1. fapta de a cuvânta; 2. efectul cuvântării, discurs.

CUVÎNTARE, cuvîntări, s. f. 1. Vorbire în public, desfășurată cu oarecare solemnitate; discurs. Cuvîntarea istorică a tovarășului Stalin înaripează pe comuniștii din toate țările în lupta lor nobilă pentru binele popoarelor lor, pentru binele omenirii, pentru triumful cauzei lui Marx-Engels-Lenin-Stalin. GHEORGHIU-DEJ, C. XIX 10. 2. Spusă, vorbă; vorbire, conversație. Tu n-ai șir în cuvîntare... Eu i-oi spune Lucrul neted și băiatul va pricepe de minune. DAVILA, V. V. 144.

cuvîntáre f. Acțiunea de a cuvînta. Discurs. V. predică, conferență.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

cuvântare s. f., g.-d. art. cuvântării; pl. cuvântări

cuvântare s. f., g.-d. art. cuvântării; pl. cuvântări

cuvântare s. f., g.-d. art. cuvântării; pl. cuvântări

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

CUVÂNTARE s. v. discurs.

CUVÎNTARE s. alocuțiune, cuvînt, discurs, (pop.) vorbă, vorbire, (înv.) voroavă, (fam. și ir.) logos. (În ~ sa a arătat că...)

Intrare: cuvântare
cuvântare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cuvântare
  • cuvântarea
plural
  • cuvântări
  • cuvântările
genitiv-dativ singular
  • cuvântări
  • cuvântării
plural
  • cuvântări
  • cuvântărilor
vocativ singular —
plural —
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

cuvântare, cuvântărisubstantiv feminin

  • 1. Acțiunea de a cuvânta și rezultatul ei; vorbire în public desfășurată cu oarecare solemnitate. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: discurs
    • format_quote Cuvîntarea istorică a tovarășului Stalin înaripează pe comuniștii din toate țările în lupta lor nobilă pentru binele popoarelor lor, pentru binele omenirii, pentru triumful cauzei lui Marx-Engels-Lenin-Stalin. GHEORGHIU-DEJ, C. XIX 10. DLRLC
  • 2. Conversație, spusă, vorbire, vorbă. DLRLC
    sinonime: conversație spusă vorbire vorbă
    • format_quote Tu n-ai șir în cuvîntare... Eu i-oi spune Lucrul neted și băiatul va pricepe de minune. DAVILA, V. V. 144. DLRLC
etimologie:
  • vezi cuvânta DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.