16 definiții pentru căpetenie

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CĂPETENIE, căpetenii, s. f. Persoană care se află în fruntea unui grup; conducător, șef, comandant. ◊ Loc. adj. De căpetenie = de frunte, principal; fundamental. [Var.: (reg.) căpitenie s. f.] – Cap1 + suf. -enie.

CĂPETENIE, căpetenii, s. f. Persoană care se află în fruntea unui grup; conducător, șef, comandant. ◊ Loc. adj. De căpetenie = de frunte, principal; fundamental. [Var.: (reg.) căpitenie s. f.] – Cap1 + suf. -enie.

căpetenie1 sf [At: DOSOFTEI, V. S. 61/1 / V: ~pit~ / Pl: ~ii / E: cap1 + -enie] 1 Persoană care se află în fruntea unui grup Si: cap, căpitan (1-2), comandant, conducător, șef. 2 (Îla) De ~ De frunte. 3 (Îal) Fundamental. 4 (Înv; csc) Cei mai de frunte Si: cremă, elită, floare, frunte, spumă, (înv) lamură. 5 (Înv; în texte bisericești) Ceată.

CĂPETENIE, căpetenii, s. f. Persoană care se află în fruntea unui grup; conducător, șef, comandant. Să nu credeți însă că Jap ajunsese acum un fel de căpetenie de hoți. GALACTION, O. I 309. Se lăuda în toate părțile că el ar cînta mai frumos decît căpetenia căpeteniilor de cîntăreți, Apolon. ISPIRESCU, U. 109. ◊ Loc. adj. De căpetenie = de frunte, principal. Slujba lui de căpetenie era să ducă în toată dimineața cîte un mănunchi de flori la cele trei fete. ISPIRESCU, L. 164. – Variantă: (Mold.) căpitenie (CREANGĂ, P. 48, NEGRUZZI, S. I 196) s. f.

CĂPETENIE, căpetenii, s. f. Persoană care se află în fruntea unui grup; conducător, șef, comandant. ◊ Loc. adj. De căpetenie = de frunte, principal. [Var.: (reg.) căpitenie s. f.] – Din capete (pl. lui cap) + suf. -enie.

CĂPETENIE ~i f. pop. Persoană care se află în fruntea unui grup. ◊ De ~ de primă importanță, de frunte; principal. [Art. căpetenia; G.-D. căpeteniei; Sil. -ni-e] /cap + suf. ~enie

căpetenie f. cap, comandant: căpetenie de ostași; de căpetenie, principal: lucru de căpetenie. [Derivat din cap, pl. capete, cu sufixul enie].

căpeténie f. (d. capăt, capete). Cap, căpitan, căpitănie, șef, comandant: căpetenie de soldațĭ, de hoțĭ. Lucru de căpetenie, lucru principal. – În est căpi-.

CĂPITENIE s. f. v. căpetenie.

CĂPITENIE s. f. v. căpetenie.

CĂPITENIE s. f. v. căpetenie.

CĂPITENIE s. f. v. căpetenie.

căpitenie sf vz căpetenie1

căpiténie, V. căpetenie.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

căpetenie (desp. -ni-e) s. f., art. căpetenia (desp. -ni-a), g.-d. art. căpeteniei; pl. căpetenii, art. căpeteniile (desp. -ni-i-)

căpetenie (-ni-e) s. f., art. căpetenia (-ni-a), g.-d. art. căpeteniei; pl. căpetenii, art. căpeteniile (-ni-i-)

căpetenie s. f. (sil. -ni-e), art. căpetenia (sil. -ni-a), g.-d. art. căpeteniei; pl. căpetenii, art. căpeteniile (sil. -ni-i-)

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

CĂPETENIE s. 1. v. comandant. 2. conducător, vătaf, (reg.) birău, jude. (~ de colindători.)

CĂPETENIE s. 1. cap, comandant, conducător, șef, mai-mare, (înv. și reg.) tist, (Transilv.) birău, (înv.) călăuz, căpitan, comandir, nacealnic, povățuitor, proprietar, tocmitor, vîrhovnic, voievod, (latinism înv.) prepozit. (~ a oștirii.) 2. conducător, vătaf, (reg.) birău, jude. (~ de colindători.)

Intrare: căpetenie
  • silabație: -ni-e info
substantiv feminin (F135)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • căpetenie
  • căpetenia
plural
  • căpetenii
  • căpeteniile
genitiv-dativ singular
  • căpetenii
  • căpeteniei
plural
  • căpetenii
  • căpeteniilor
vocativ singular
  • căpetenie
  • căpetenio
plural
  • căpeteniilor
substantiv feminin (F135)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • căpitenie
  • căpitenia
plural
  • căpitenii
  • căpiteniile
genitiv-dativ singular
  • căpitenii
  • căpiteniei
plural
  • căpitenii
  • căpiteniilor
vocativ singular
  • căpitenie
  • căpitenio
plural
  • căpiteniilor
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

căpetenie, căpeteniisubstantiv feminin

  • 1. Persoană care se află în fruntea unui grup. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Să nu credeți însă că Jap ajunsese acum un fel de căpetenie de hoți. GALACTION, O. I 309. DLRLC
    • format_quote Se lăuda în toate părțile că el ar cînta mai frumos decît căpetenia căpeteniilor de cîntăreți, Apolon. ISPIRESCU, U. 109. DLRLC
    • chat_bubble locuțiune adjectivală De căpetenie = de frunte. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Slujba lui de căpetenie era să ducă în toată dimineața cîte un mănunchi de flori la cele trei fete. ISPIRESCU, L. 164. DLRLC
etimologie:
  • Cap + -enie. DEX '09 DEX '98

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.