16 definiții pentru căpetenie
din care- explicative (10)
- morfologice (4)
- relaționale (2)
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
CĂPETENIE, căpetenii, s. f. Persoană care se află în fruntea unui grup; conducător, șef, comandant. ◊ Loc. adj. De căpetenie = de frunte, principal; fundamental. [Var.: (reg.) căpitenie s. f.] – Cap1 + suf. -enie.
CĂPETENIE, căpetenii, s. f. Persoană care se află în fruntea unui grup; conducător, șef, comandant. ◊ Loc. adj. De căpetenie = de frunte, principal; fundamental. [Var.: (reg.) căpitenie s. f.] – Cap1 + suf. -enie.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de valeriu
- acțiuni
căpetenie1 sf [At: DOSOFTEI, V. S. 61/1 / V: ~pit~ / Pl: ~ii / E: cap1 + -enie] 1 Persoană care se află în fruntea unui grup Si: cap, căpitan (1-2), comandant, conducător, șef. 2 (Îla) De ~ De frunte. 3 (Îal) Fundamental. 4 (Înv; csc) Cei mai de frunte Si: cremă, elită, floare, frunte, spumă, (înv) lamură. 5 (Înv; în texte bisericești) Ceată.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
CĂPETENIE, căpetenii, s. f. Persoană care se află în fruntea unui grup; conducător, șef, comandant. Să nu credeți însă că Jap ajunsese acum un fel de căpetenie de hoți. GALACTION, O. I 309. Se lăuda în toate părțile că el ar cînta mai frumos decît căpetenia căpeteniilor de cîntăreți, Apolon. ISPIRESCU, U. 109. ◊ Loc. adj. De căpetenie = de frunte, principal. Slujba lui de căpetenie era să ducă în toată dimineața cîte un mănunchi de flori la cele trei fete. ISPIRESCU, L. 164. – Variantă: (Mold.) căpitenie (CREANGĂ, P. 48, NEGRUZZI, S. I 196) s. f.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
CĂPETENIE, căpetenii, s. f. Persoană care se află în fruntea unui grup; conducător, șef, comandant. ◊ Loc. adj. De căpetenie = de frunte, principal. [Var.: (reg.) căpitenie s. f.] – Din capete (pl. lui cap) + suf. -enie.
- sursa: DLRM (1958)
- adăugată de lgall
- acțiuni
CĂPETENIE ~i f. pop. Persoană care se află în fruntea unui grup. ◊ De ~ de primă importanță, de frunte; principal. [Art. căpetenia; G.-D. căpeteniei; Sil. -ni-e] /cap + suf. ~enie
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
căpetenie f. cap, comandant: căpetenie de ostași; de căpetenie, principal: lucru de căpetenie. [Derivat din cap, pl. capete, cu sufixul enie].
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
căpeténie f. (d. capăt, capete). Cap, căpitan, căpitănie, șef, comandant: căpetenie de soldațĭ, de hoțĭ. Lucru de căpetenie, lucru principal. – În est căpi-.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
CĂPITENIE s. f. v. căpetenie.
- sursa: DEX '09 (2009)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
CĂPITENIE s. f. v. căpetenie.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de valeriu
- acțiuni
CĂPITENIE s. f. v. căpetenie.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
CĂPITENIE s. f. v. căpetenie.
- sursa: DLRM (1958)
- adăugată de lgall
- acțiuni
căpitenie sf vz căpetenie1
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
căpiténie, V. căpetenie.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Dicționare morfologice
Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).
căpetenie (desp. -ni-e) s. f., art. căpetenia (desp. -ni-a), g.-d. art. căpeteniei; pl. căpetenii, art. căpeteniile (desp. -ni-i-)
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
căpetenie (-ni-e) s. f., art. căpetenia (-ni-a), g.-d. art. căpeteniei; pl. căpetenii, art. căpeteniile (-ni-i-)
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
căpetenie s. f. (sil. -ni-e), art. căpetenia (sil. -ni-a), g.-d. art. căpeteniei; pl. căpetenii, art. căpeteniile (sil. -ni-i-)
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
căpetenie
- sursa: MDO (1953)
- adăugată de Ladislau Strifler
- acțiuni
Dicționare relaționale
Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).
CĂPETENIE s. 1. v. comandant. 2. conducător, vătaf, (reg.) birău, jude. (~ de colindători.)
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
CĂPETENIE s. 1. cap, comandant, conducător, șef, mai-mare, (înv. și reg.) tist, (Transilv.) birău, (înv.) călăuz, căpitan, comandir, nacealnic, povățuitor, proprietar, tocmitor, vîrhovnic, voievod, (latinism înv.) prepozit. (~ a oștirii.) 2. conducător, vătaf, (reg.) birău, jude. (~ de colindători.)
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
- silabație: -ni-e
substantiv feminin (F135) Surse flexiune: DOR | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular |
| |
plural |
|
substantiv feminin (F135) | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular |
| |
plural |
|
căpetenie, căpeteniisubstantiv feminin
- 1. Persoană care se află în fruntea unui grup. DEX '09 DEX '98 DLRLCsinonime: comandant conducător șef
- Să nu credeți însă că Jap ajunsese acum un fel de căpetenie de hoți. GALACTION, O. I 309. DLRLC
- Se lăuda în toate părțile că el ar cînta mai frumos decît căpetenia căpeteniilor de cîntăreți, Apolon. ISPIRESCU, U. 109. DLRLC
- De căpetenie = de frunte. DEX '09 DEX '98 DLRLCsinonime: fundamental principal
- Slujba lui de căpetenie era să ducă în toată dimineața cîte un mănunchi de flori la cele trei fete. ISPIRESCU, L. 164. DLRLC
-
-
etimologie:
- Cap + -enie. DEX '09 DEX '98