deviere sf [At: PONTBRIANT, D. / P: ~i-e~ / V: (înv) ~iare / Pl: ~ri / E: devia] 1-3 Deviație (1, 2, 3). 4 Îndepărtare de la linia politică a unui partid Si: (rar) deviaționism (1).

DEVIERE, devieri, s. f. Faptul de a devia. 1. Abaterea acului busolei de la linia meridianului magnetic. 2. Fig. Abatere din calea apucată sau de la linia justă. Pe acest parcurs întortocheat se pot întîmpla devieri. CAMIL PETRESCU, T. III 487. ♦ Abaterea unui membru al unui partid comunist sau muncitoresc de la linia justă marxist-leninistă a partidului și ajungerea lui pe o linie dușmănoasă clasei muncitoare. Deviere de dreapta. Deviere de stînga. ▭ Vigilența revoluționară cere intransigență cu adevărat bolșevică față de orice devieri de la internaționalismul proletar. GHEORGHIU-DEJ, Art. CUV: 422. – Pronunțat: -vi-e-.

DEVIERE s.f. Acțiunea de a devia; deviație. [< devia].

DEVIERE ~i f. 1) v. A DEVIA. 2) Abatere a unei persoane sau a unui grup de persoane din cadrul unui partid de la vederile politice general adoptate. ~ de dreapta. ~ de stânga. 3) Abatere a unui curs de apă în vederea executării unor lucrări în albia acestuia. [Art. devierea; G.-D. devierii; Sil. -vi-e-] /v. a devia

deviare sf vz deviere

* deviațiúne f. (lat. deviátio, -ónis). Acțiunea de a devia: deviațiunea luminiĭ. Schimbare în direcțiunea naturală: deviațiunea coloaneĭ vertebrale. Fig. Schimbare în purtare: deviațiune în principiĭ. – Și -áție, dar maĭ des -áre saŭ -ére.

deviere (desp. -vi-e-) s. f., g.-d. art. devierii; pl. devieri

deviere (-vi-e-) s. f., g.-d. art. devierii; pl. devieri

deviere s. f. (sil. -vi-e-), g.-d. art. devierii; pl. devieri

deviere

deviez, -iază 3, -ieze 3 conj., -viind ger., -viere inf. s.

DEVIERE s. 1. abatere, deviație, îndepărtare, mutare, schimbare. (~ cursului unei ape.) 2. v. deflexiune. 3. v. abatere.

DEVIERE s. 1. abatere, deviație, îndepărtare, mutare, schimbare. (~ cursului unei ape.) 2. (FIZ.) deflexiune, deviație. (~ unui fascicul de particule.) 3. abatere, anomalie. (S-a produs o ~ inexplicabilă.)