deviație sf [At: NEGULICI / P: ~i-a~ / V: (înv) ~țiune / E: fr déviation, it deviazione] 1 Schimbare a direcției normale a unei căi, a unei traiectorii, a unui corp în mișcare etc. Si: abatere, deviat¹ (1), deviere (1). 2 (Fig) Îndepărtare de la subiect, de la o concepție, de la o judecată dreaptă, de la linia normală de gândire etc. Si: deviat¹ (2), deviere (2). 3 (Pex; fig) Abatere de la o conduită corectă Si: deviat¹ (3), deviere (3). 4 Unghi format de acul busolei cu meridianul magnetic sub influența maselor de metal situate sub bord. 5 (Spc) Modificare a poziției normale a unui os, a unui cartilaj etc. Si: deformare, deviat¹ (4). 6 (Med; îs) ~ de sept Deformare a peretelui despărțitor al cavității nazale.

DEVIAȚIE, deviații, s. f. Abatere de la direcția normală a unui lucru. Deviația coloanei vertebrale. ◊ Fig. Senzații de natura asta... datorite deviației atenției ori somnului, le-am mai avut numai o singură dată. IBRĂILEANU, A. 136. – Pronunțat: -vi-a-.

DEVIAȚIE s.f. 1. Abatere, îndepărtare față de o direcție normală dată; deviere. 2. Unghi format de acul busolei cu meridianul magnetic sub influența maselor de metal situate la bord. [Gen. -iei, var. deviațiune s.f. / cf. fr. déviation, it. deviazione].

DEVIAȚIE s. f. 1. abatere față de o direcție normală dată. ♦ ~ de sept = deformare a septului nazal. ◊ (biol.) transformare a unui organ într-altul, cu altă structură și altă funcție. ♦ ~ sexuală = practicarea relațiilor erotice între parteneri aparținând aceluiași sex; homosexualitate. 2. (fiz.) unghi format de raza emergentă dintr-un sistem cu cea incidentă; deflexiune. (2). 3. unghi format de acul busolei cu meridianul magnetic sub influența maselor de metal situate la bord. (< fr. déviation, lat. deviatio)

deviațiune sf vz deviație

DEVIAȚIUNE s.f. v. deviație.

deviați(un)e f. 1. acțiunea de a devia: deviațiunea luminei; 2. schimbare în direcțiunea naturală: deviațiunea coloanei vertebrale; 3. fig. depărtare, abatere în purtare: deviațiunea principiilor.

* deviațiúne f. (lat. deviátio, -ónis). Acțiunea de a devia: deviațiunea luminiĭ. Schimbare în direcțiunea naturală: deviațiunea coloaneĭ vertebrale. Fig. Schimbare în purtare: deviațiune în principiĭ. – Și -áție, dar maĭ des -áre saŭ -ére.

deviație (desp. -vi-a-ți-e) s. f., art. deviația (desp. -ți-a), g.-d. art. deviației; pl. deviații, art. deviațiile (desp. -ți-i-) corectat(ă)

deviație (-vi-a-ți-e) s. f., art. deviația (-ți-a), g.-d. art. deviației; pl. deviații, art. deviațiile (-ți-i-)

deviație s. f. (sil. -vi-a-ți-e), art. deviația (sil. -ți-a), g.-d. art. deviației; pl. deviații, art. deviațiile (sil. -ți-i-)

deviație.

DEVIAȚIE s. 1. v. deviere. 2. v. deflexiune.

DEVIAȚIE s. 1. abatere, deviere, îndepărtare, mutare, schimbare. (~ cursului unei ape.) 2. (FIZ.) deflexiune, deviere. (~ unui fascicul de particule.)

deviație standard, (engl.= standard deviation) parametru al uniformității distribuției granulometrice a unui depozit sedimentar detritic, notat cu α și calculat după diferite formule, în unități → phi pe baza → percentilelor de 5, 16, 84 și 95. D. s. exprimă dispersia valorilor unei distribuții granulome-trice în jurul valorilor centrale dintr-o curbă cumulativă și redă gradul de sortare a depozitului respectiv. Astfel, valorile α < 0,50 exprimă o sortare bună și foarte bună, 0,50 > α < 1, 00 sortare moderată și α > 1, 00 sortare slabă și foarte slabă. Sin. abatere standard.