DEZORIENTA, dezorientez, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să piardă sau a-și pierde simțul orientării, siguranța direcției etc. ♦ Fig. A face pe cineva să piardă sau a-și pierde cumpătul, siguranța de sine, judecata rece și clară; a (se) zăpăci. [Pr.: -ri-en-] – Din fr. désorienter.

dezorienta vtr [At: PONTBRIANT, D. / Pzi: ~tez / E: fr désorienter] 1-2 A face pe cineva să-(și) piardă sau a-(și) pierde direcția, drumul pe care îl are de urmat, ținta pe care o are de atins. 3-4 A nu-și mai da seama sau a face să nu-și mai dea seama de locul în care se află. 5-6 (Fig) A face pe cineva să(-și) piardă sau a(-și) pierde prezența de spirit, siguranța de sine Si: a (se) zăpăci.

DEZORIENTA, dezorientez, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să piardă sau a-și pierde simțul orientării, drumul pe care urma să meargă etc. ♦ Fig. A face pe cineva să piardă sau a-și pierde cumpătul, siguranța de sine, judecata rece și clară; a (se) zăpăci. [Pr.: -ri-en-] – Din fr. désorienter.

DEZORIENTA, dezorientez, vb. I. Tranz. 1. A face (pe cineva) să piardă simțul orientării, să nu mai recunoască drumul pe care trebuie să meargă sau căile pe care trebuie să apuce. (Poetic) Învingînd cîmpia, a cărei monotonie îl dezorientase. Oltul își creează un domeniu personal. BOGZA, C. O. 152. 2. Fig. A face (pe cineva) să piardă siguranța judecății; a zăpăci, a deconcerta.

DEZORIENTA vb. I. tr. 1. A încurca (pe cineva), a-l face să-și piardă orientarea, siguranța locului unde se află. 2. (Fig.) A zăpăci, a ului, a deconcerta. [Pron. -ri-en-. / cf. fr. désorienter].

DEZORIENTA vb. tr., refl. 1. a face să-și piardă sau a-și pierde simțul orientării, a nu recunoaște locul unde se află. 2. (fig.) a (se) zăpăci, a (se) deruta. (< fr. désorienter)

A DEZORIENTA ~ez tranz. A face să se dezorienteze. [Sil. -ri-en-] /dez- + a orienta

A SE DEZORIENTA mă ~ez intranz. 1) A pierde simțul orientării; a se debusola. 2) fig. A pierde siguranța în modul de a acționa sau de a cugeta. [Sil. -ri-en-] /dez- + a orienta

dezorientà v. 1. a face să pearză orientarea, cunoștința exactă a locurilor unde s’află; 2. a face să pearză cumpătul, a încurca; 3. a-și pierde prezența de spirit: această chestiune l’a dezorientat.

* dezorientéz v. tr. (fr. désorienter). Fac pe cineva să-și peardă drumu (direcțiunea). Fig. Încurc: această întrebare l-a dezorientat.

dezorienta (a ~) (desp. de-zo-ri-en-/dez-o-) vb., ind. prez. 1 sg. dezorientez, 3 dezorientează; conj. prez. 1 sg. să dezorientez, 3 să dezorienteze

!dezorienta (a ~) (de-zo-ri-en-/dez-o-) vb., ind. prez. 3 dezorientează

dezorienta vb. (sil. -ri-en-; mf. dez-), ind. prez. 1 sg. dezorientez, 3 sg. și pl. dezorientează

desorientez.

DEZORIENTA vb. a deruta, a descumpăni, a încurca, a zăpăci, (livr.) a bulversa, a debusola, a deconcerta. (Vestea aflată l-a ~.)

DEZORIENTA vb. a deruta, a descumpăni, a încurca, a zăpăci, (livr.) a deconcerta. (Vestea aflată l-a ~.)

A dezorienta ≠ a îndruma, a orienta