DEȘTEPT, -EAPTĂ, deștepți, -te, adj. 1. Care nu doarme; treaz. ♦ Trezit din letargie, dintr-o stare de amorțeală. 2. (Adesea substantivat) Care înțelege cu ușurință și exact ceea ce citește, aude, vede; ager la minte, inteligent. ♦ (Fam.) Șiret, viclean, șmecher. – De la deștepta.

deștept, ~eaptă [At: ABEȚEDAR, 33²/19 / Pl: ~pți, ~e / E: lat de-excitus] 1 a (Înv) Care nu doarme Si: treaz, sculat, (înv) veget, vegheat. 2 a (Înv; pex) Care se află în stare de veghe Si: (înv) deșteptat² (7). 3 a (Înv; pex) Vigilent. 4 a (Înv) Trezit dintr-o stare de amorțeală. 5 a Care înțelege cu ușurință și exact ceea ce știe, aude, vede Si: (fig) dezghețat, inteligent, isteț, lucid, perspicace, (pop) mintos, sprinten. 6 a Evoluat din punct de vedere spiritual Si: cultivat. 7 a (Fam) Șiret. 8 sn (Dep; irn) Persoană care pretinde că este atotștiutor. 9 sn (Dep; irn; îe) A face pe ~ul A încerca cu orice preț și fără temei să demonstreze că este atotștiutor.

DEȘTEPT, DEȘTEAPTĂ, deștepți, deștepte, adj. 1. Care nu doarme; treaz. ♦ Trezit din letargie, dintr-o stare de amorțeală. 2. (Adesea substantivat) Care înțelege cu ușurință și exact ceea ce citește, aude, vede; ager la minte, inteligent. ♦ (Fam.) Șiret, viclean, șmecher. – Lat. de-excitus.

DEȘTEPT, -EAPTĂ, deștepți, -te, adj. 1. (Despre oameni, p. ext. despre minte, spirit etc.; în opoziție cu prost) Care înțelege, care prinde repede cu mintea ceea ce este esențial; ager la minte, inteligent, isteț. Traian ăsta e deștept foc... suspină filozoful. SADOVEANU, P. M. 19. La toată lumea plăcea, fiindcă era om deștept și blînd. CARAGIALE, P. 72. Era deștept băiatul, iscusit și numai spirt. ISPIRESCU, L. 192. Mintea-i este peste fire de deșteaptă și de înaltă. ȘEZ. I 103. ♦ Care exprimă inteligență. Cînele înțelegea că e vorba de el. Se oprise, negru și cu lustru ca păcura, și privea la stăpîni cu doi ochi așa de deștepți, parcă numai glasul îi lipsea. SADOVEANU, O. IV 17. ♦ (Uneori cu o nuanță peiorativă) Șiret, viclean, iscusit, rafinat. Eu sînt deștept, pe cîtă vreme el e un pîrlit. PREDA, Î. 110. Între aceste personaje sînt și oameni deștepți, ca Tipătescu. IBRĂILEANU, SP. CR. 232. 2. (În opoziție cu adormit) Trezit din somn, treaz. Se căzni să stea deștept toate nopțile pînă în zori. VISSARION, B. 12. N-aș putea spune tocmai hotărît dacă, în timp de vro două ceasuri lungi, am stat deștept și am visat, sau dacă am dormit și am cugetat. HOGAȘ, M. N. 13. Un lucru numai te-aș ruga: mîine dimineață, cînd ăi pleca, dacă n-oi fi eu deștept, să lași ușa de la drum deschisă. CARAGIALE, P. 130. 3. Fig. Trezit din letargie, dintr-o stare de amețeală; activ, viu. Treceau bărbați, treceau femei Și uruiau trăsuri pe stradă, Soldați treceau făcînd paradă – Și-atunci deștept privi la ei Și-și duse pumnii strîns pe tîmple: «Trei, doamne, și toți trei!». COȘBUC, P. I 102. Simțirile [vînătorului]... sînt în veci deștepte. ODOBESCU, S. III 17.

DEȘTEPT ~eaptă (~epți, ~epte) 1) și substantival Care vădește deșteptăciune; cu capacități intelectuale deosebite; inteligent. 2) iron. Care se orientează cu pricepere în orice situație, trăgând foloase; hâtru; viclean; șiret; șmecher. 3) rar Care nu doarme; treaz. /<lat. deexcitus

deștept a. și adv. 1. trezit din somn: visează deștept; 2. fig. ager la minte, inteligent: e prea deștept. [Abstras din deștepta].

1) deștépt, -eáptă adj. pl. f. epte (lat. de-expextus, cu înț. de „așteptat pînă la urmă” [după ex-spectus, ex-spectatus, așteptat], ca priceput, „care pricepe”). Vest. Treaz, neadormit: copiiĭ eraŭ deștepțĭ cînd a sosit tata. Fig. Toată țara. Inteligent, nu prost.

deștept adj. m., pl. deștepți; f. deșteaptă, pl. deștepte

deștept adj. m., pl. deștepți; f. deșteaptă, pl. deștepte

deștept adj. m., pl. deștepți; f. sg. deșteaptă, pl. deștepte

DEȘTEPT adj. 1. v. treaz. 2. v. sculat. 3. v. inteligent. 4. v. spiritual. 5. abil, dibaci, ingenios, iscusit, isteț, îndemânatic, meșter, priceput, (pop.) mehenghi, (înv. și reg.) pricopsit, (prin Transilv.) prinzaci, (înv.) meșteșugăreț, practic, (fam. fig.) breaz. (Om deștept.) 6. chibzuit, cuminte, inteligent, înțelept. (O faptă deșteaptă.)

DEȘTEPT adj. 1. treaz, neadormit, (înv.) veget, vegheat. (Ești încă ~ la ora asia?) 2. sculat, treaz. (Deși foarte dimineața, toți erau ~.) 3. ager, dibaci, inteligent, iscusit, isteț, îndemînatic, priceput, (pop.) mintos, (înv. și reg.) marghiol, pricopsit, (prin Transilv.) artut, (Mold. și Bucov.) hîtru, (Transilv.) ocoș, ștram, (înv.) scornaci, (fig.) dezghețat, sprinten, (fam. fig.) breaz. (O minte ~.) 4. inteligent, spiritual, (înv.) spirituos. (O conversație ~.) 5. abil, dibaci, ingenios, iscusit, isteț, îndemînatic, meșter, priceput, (pop.) mehenghi, (înv. și reg.) pricopsit, (prin Transilv.) prinzaci, (înv.) meșteșugareț, practic, (fam. fig.) breaz. (Om ~.) 6. chibzuit, cuminte, inteligent, înțelept. (O faptă ~.)

Deștept ≠ adormit, bleg, chiomb, mărginit, nătâng, nătărău, năuc, neghiob, nerod, prost, prostănac, redus, tâmp, tont, zevzec, nepriceput

Dictum sapienti sat est (lat. „Omului deștept îi ajunge o vorbă”) – Poetul comic latin Titus Maccius Plautus este autorul acestei maxime, pe care Terențiu, în comedia Formion (vers. 8, act. III, sc. 3) a redus-o la numai două cuvinte: Sapienti sat (Înțeleptului îi ajunge atît!). Le spune tînărul Antipho sclavului Geta. Ambele versiuni exprimă același lucru: că omului ager la minte nu-i trebuie prea multe explicații, precizări și lămuriri, un singur cuvînt îi este de ajuns spre a pricepe totul. În acest sens cele două expresii – și mai ales ultima: Sapienti sat – se folosesc și astăzi. (Vezi și À bon entendeur, salut!). Proverbul nostru: „Celui înțelept, puțin îi e destul”. LIT.

Intelligenti pauca (lat. „Deșteptului, puțin” adică: celui care înțelege îi ajung puține cuvinte) – Avînd același înțeles și aceeași destinație ca și expresiile Dictum sapienti sat est și Sapienti sat (vezi loc cit.), putem spune că aceste trei expresii sînt surori. O singură deosebire: în timp ce ultimele două locuțiuni au act de naștere notoriu, paternitatea expresiei: Intelligenti pauca este necunoscută. LIT.

Mieux vaudrait un sage ennemi (fr. „Mai bine un dușman deștept”) – morala lui La Fontaine din fabula Ursul și amatorul de grădini (cartea VIII, fab. 10). Ursul s-a împrietenit cu un grădinar. Într-o zi, pe cînd omul dormea, i s-a așezat o muscă pe nas. Vrînd s-o alunge, ursul a aruncat un bolovan. Astfel a strivit musca, dar a spart și capul omului. Concluzia: Rien nest si dangereux quun ignorant ami;/ Mieux vaudrait un sage ennemi (Nimic nu-i mai primejdios decît un prieten ignorant/ Mai de preț e un adversar deștept). E ceea ce atestă și zicala noastră: „Decît cu un prost la cîștig, mai bine cu un înțelept la pagubă”. LIT.

deștept, -eaptă, deștepți, -te s. m., sf., adj. (iron., peior.) prost, nerod.

băiat deștept expr. (deț.) 1. deținut care își procură în permanență țigări, alimente, obiecte de uz personal. 2. deținut protejat de gardieni.