DIHANIE, dihănii, s. f. 1. Animal sălbatic; fiară, jivină. 2. Ființă ciudată, monstruoasă; namilă. 3. Ființă, vietate. [Pl. și: dihanii] – Din sl. dyhanije „răsuflare”.

dihanie sf [At: PSALT. HUR. 125^r /23 / V: (pop) deh~, (reg) dăh~ / Pl: ~ii, ~hănii / E: vsl диханѥ „răsuflare”] 1 (Înv; mai ales la singular) Ființă. 2 (Înv; fig) Inimă. 3 (Înv) Lume multă. 4 Animal (sălbatic) Si: fiară, jivină. 5 (Reg) Vânat. 6 (Orn; reg) Bufniță (Bubo bubo). 7 Ființă ciudată, înspăimântătoare, de dimensiuni mari Si: namilă. 8 (Îvr) Monstru.

DIHANIE, dihănii, s. f. 1. Animal sălbatic; fiară, jivină. 2. Ființă ciudată, monstruoasă; namilă, monstru. 3. Ființă, vietate. [Pl. și: dihanii] – Din sl. dyhanije „răsuflare”.

DIHANIE, dihănii, s. f. 1. Animal sălbatic; fiară, jivină, lighioană. Acum... noi știm că dihania de lup o mănîncă pe capră. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 268. Lîngă drum bătut de sănii, Unde malul stă să cadă, Vede urme de dihănii Înstelate pe zăpadă. TOPÎRCEANU, B. 17. Lupi și alte dihănii mi-au ieșit înainte cîteodată, dar nu le-am făcut nemica. CREANGĂ, P. 119. ◊ (Metaforic) Mă mir cum de-am putut trăi șăse luni de zile cu o dihanie înveninată ca dînsa. ALECSANDRI, T. 1017. 2. Ființă ciudată, monstruoasă; monstru, namilă. Atunci îmi văzură ochii... o dihanie ghemuită și cu totul ciudată. GALACTION, O. I 84. Din cînd în cînd, o movilă de prund... trecea pe lîngă trăsură ca o dihanie informă și misterioasă. IBRĂILEANU, A. 139. Mai merge el cît merge, și... numai iată ce vede o dihanie de om. CREANGĂ, P. 239. ◊ Fig. De vină însă e numai Grigore, fiindcă i-a permis să-și cumpere automobil, cînd în toată țara de-abia sînt două-trei duzine de descreierați cu asemenea dihănii periculoase. REBREANU, R. I 156. ♦ (Familiar) Termen de ocară dat (uneori în glumă) unei ființe. Uite-mă-s aici, dihanie, i-a rîs el bucuros. GALAN, Z. R. 32. Pleacă tu, dihanie, că nu te-a chemat nimeni. DAVIDOGLU, M. 32. Mi-am găsit beleaua cu dihania cea de cucoș. CREANGĂ, P. 66. ♦ Fig. Ciudățenie, monstruozitate. (În forma de pl. dihanii) [Hainele nurorilor] nu mai semăna a haine puse pe om, ci a alte dihanii. ISPIRESCU, L. 40. 3. (Învechit și popular) Ființă, vietate. Ce dihanie umblă Dimineața în patru labe, La amiază în două Și sara în trei? (Omul) SADOVEANU, P. C. 6. Cînd [cerbul fermecat] se uită la cineva, fie om sau orice dihanie a fi, pe loc rămîne moartă. CREANGĂ, P. 217. – Pl. și: dihanii.

DIHANIE ~ănii f. 1) Animal sălbatic; jigodie; jiganie; jivină; lighioană. 2) Ființă imaginară de dimensiuni mari și neproporționate; namilă; monstru. 3) pop. Ființă vie; vietate. [Art. dihania; G.-D. dihaniei; Sil. -ni-e] /<sl. dyhanije

dihanie f. 1. animal monstruos, fiară sălbatică: cu o limbă ca de o dihanie turbată ISP.; 2. monstru, minunăție; iată că vede o dihanie de om CR.; 3. porecla țiganului; 4. femeie sau fată foarte urîtă. [Vechiu-rom. dihanie, suflare. («Toată dihania să laude Domnul», Coresi) = slav. DYHANIĬE, suflare: vechiul sens de ființă viețuitoare sau animal în genere s’a restrâns în limba modernă la cel de animal monstru sau fiară răpitoare].

dihánie f., -ăniĭ (vsl. dyhaniĭe, răsuflare, bg. „răsuflare, vietate, animal”, ca lat. animal, d. ánima, ánimus, suflet, vgr. ánemos, vînt. V. duh, bîzdîganie). Animal monstruos orĭ straniŭ. Fig. Om urît: ce dihanie de om! V. jivină.

dăhanie sf vz dihanie

dihanie (animal) (desp. -ni-e) s. f., art. dihania (desp. -ni-a), g.-d. art. dihaniei; pl. dihănii, art. dihăniile (desp. -ni-i-)

dihanie (animal) (-ni-e) s. f., art. dihania (-ni-a), g.-d. art. dihaniei; pl. dihănii, art. dihăniile (-ni-i-)

dihanie s. f. (sil. -ni-e), art. dihania (sil. -ni-a), g.-d. art. dihanii; pl. dihănii, art. dihăniile (sil. -ni-i-)

DIHANIE s. v. fiară.

DIHANIE s. v. animal, creatură, dobitoc, făptură, ființă, lighioană, necuvântător, vietate, viețuitoare.

DIHANIE s. bestie, fiară, jivină, lighioană, sălbăticiune, (pop.) gadină, jiganie, (reg.) ciută, sălbăticie, sălbăticime, (Transilv. și Mold.) gad, (Transilv.) sălbăticitură. (În pădure trăiau multe ~.)

dihanie s. v. ANIMAL. CREATURĂ. DOBITOC. FĂPTURĂ. FIINȚĂ. LIGHIOANĂ. NECUVÎNTĂTOR. VIETATE. VIEȚUITOARE.

dihanie (dihănii), s. f. – 1. (Înv.) Ființă, animal, vietate. – 2. (Banat) Mulțime, lume. – 3. Fiară, lighioană. – 4. Monstru. Sl. dychanije „respirație, spirit” (Tiktin; Miklosich, Slaw. Elem., 22; Candrea). Cf. bîzdîganie, duh. Cihac, II, 95, se referă greșit la sl. divŭ „minune”, sb., cr. divni „monstru”.