DINCOLO adv. 1. În partea cealaltă, în partea opusă vorbitorului. ◊ Loc. adj. De dincolo = care se află în cealaltă parte; care se află peste hotare. ◊ Loc. prep. Dincolo de... = a) în partea cealaltă a...; b) în afară de... Pe dincolo = în partea cealaltă (trecând de-a curmezișul sau pe ocolite), prin cealaltă parte. ♦ (Bis.) În lumea cealaltă, în lumea de apoi. 2. (În corelație cu „ici”, „colo”, „aici” etc.) În altă parte. Aici înflorește o floare, dincolo un copac. ◊ Expr. Așa și pe dincolo = așa cum s-a spus mai sus, în felul în care se cunoaște sau într-un fel pe care vorbitorul nu vrea să-l spună. [Acc. și: dincolo] – De⁴ + încolo.

dincolo av [At: ODOBESCU, S. I, 109 / A și: dincolo / E: de- + încolo] 1 În partea cealaltă (opusă vorbitorului). 2-3 (Îljv) De ~ (Care se află) în cealaltă parte. 4 (Îlpp) ~ de... În partea cealaltă a... 5 (Îal) În afara celor spuse. 6 (Îlpp) Pe ~ În partea cealaltă (trecând de-a curmezișul sau pe ocolite). 7 (În credințele religioase) În lumea cealaltă. 8 (În corelație cu „ici”, „colo”, „aici” etc.) În altă parte. 9 (Îe) Așa și pe ~ Așa cum s-a spus mai sus. 10 (Îal) În felul în care se cunoaște. 11 În felul în care vorbitorul nu vrea să-l spună.

DINCOLO adv. 1. În partea cealaltă, în partea opusă vorbitorului. Loc. adj. De dincolo = care se află în cealaltă parte; care se află peste hotare. ◊ Loc. prep. Dincolo de... = a) în partea cealaltă a...; b) în afara celor spuse. Pe dincolo = în partea cealaltă (trecând de-a curmezișul sau pe ocolite), prin cealaltă parte. ♦ (În credințele religioase) În lumea cealaltă, în lumea de apoi. 2. (În corelație cu „ici”, „colo”, „aici” etc.) În altă parte. Aici înflorește o floare, dincolo un copac. ◊ Expr. Așa și pe dincolo = așa cum s-a spus mai sus, în felul în care se cunoaște sau într-un fel pe care vorbitorul nu vrea să-l spună [Acc. și: dincolo] – De⁴ + încolo.

DINCOLO adv. 1. (Cu sens local, în opoziție cu dincoace, indicînd poziția unui lucru sau direcția unei mișcări în raport cu vorbitorul) În cealaltă parte, în partea opusă, dimpotrivă. Poporul rămas dincolo ce va face? REBREANU, R. I 83. Dincolo, peste gîrlă... se împînzea, scăldat în verdeață, dealul Cotrocenilor. M. I. CARAGIALE, C. 76. Se aruncă cu calul în apă, o trece înot dincolo, la cela mal. CREANGĂ, P. 237. ◊ Loc. adj. De dincolo = din cealaltă parte. ◊ Loc. prep. Dincolo de... = în cealaltă parte a... Dincolo de rîu se vedea grădina casei. CAMILAR, N. I 377. Dincolo de moară începea Căpriștea. GALACTION, O. I 43. E ascunsă toată lumea dincolo de porțile grele de stejar. CAMIL PETRESCU, U. N. 315. (Cu determinări care indică o limită în sens abstract) Se înțelegea că, dincolo de cuvinte, ochii lor își spun ceva încîntător. C. PETRESCU, Î. I 16. De dincolo de... = din cealaltă parte a... Din vreme-n vreme, numai de dincolo de dealuri Părea c-auz un sunet. ALEXANDRESCU, P. 140. Pe dincolo = în partea cealaltă (trecînd de-a curmezișul sau pe ocolite), prin cealaltă parte. Ochii ei, dacă m-ar fi țintuit un sfert de ceas, mi-ar fi găurit fruntea ș-ar fi trecut pe dincolo. DELAVRANCEA, la TDRG. ♦ (În credințele religioase) În lumea cealaltă, în lumea de apoi. Cel ce în astă lume a dus numai durerea Nimic n-are dincolo, căci morți sînt cei muriți. EMINESCU, O. I 59. 2. (În corelație cu «ici», «aici», «colo» și alte adverbe de loc, uneori precedat de «mai») În altă parte. Umblu de colo-colo; o rugăciune ici, o aghiazmă dincolo. SADOVEANU, P. M. 167. [Micul orășel] abia... începuse... a se împlini ici cu gardul unei colibe de vecin, mai colo cu ulucele unei căscioare... mai dincolo cu zidurile unei case de boier. ODOBESCU, S. I 109. ◊ (Precedat de prep. «pe», arată locul în sens mai larg, mai puțin precis).Se ițește el pe colo, se ițește pe dincolo, dar pace bună! iezii nu-s nicăieri. CREANGĂ, P. 24. ◊ Loc. adj. și adv. Așa și pe dincolo = așa cum s-a spus mai sus, în felul care se cunoaște sau într-un fel pe care vorbitorul (din anumite motive) nu vrea să-l spună; așa și așa. Cînd trei îți zic că ești așa și pe dincolo, așa și pe dincolo te socoate lumea întreagă. La TDRG. – Accentuat și: dincolo. – Variantă: (regional) dincolea (ANT. LIT. POP. I 80) adv.

DINCOLO adv. În partea cealaltă (opusă vorbitorului). ~ de Nistru. ◊ De ~ din partea opusă locului unde se află vorbitorul. Pe ~ prin partea cealaltă; pe ocolite. Așa și pe ~ într-un fel pe care vorbitorul nu vrea să-l precizeze; așa și așa. /de + încolo

dincolo adv. din partea aceea. [V. încolo].

díncolo adv. (din și colo). Maĭ departe de cît, peste: s’a dus dincolo de Dunăre, dincolo de munțĭ e Ardealu. (Din colo, din partea ceĭa: glonțu a pornit din colo, nu din coace).

dincolo (în cealaltă parte; acolo) adv. (Locuiește ~.)

dincolo (în cealaltă parte, acolo) adv. (locuiește ~)

dincolo (din acea parte, de acolo) adv.

dincolo (în acea parte, acolo) adv.

dincolo

dincolo.

*din colo (din acea parte, de acolo) prep. + adv. (partea ~, vine ~)

de dincolo prep. + adv.

DINCOLO adv. (înv.) decinde. (A trecut ~.)

DINCOLO adv. (înv.) decinde. (A trecut ~.)

dincolo adv. 1. (intl.) la închisoare. 2. (în perioada comunistă) în Occident.

a intra dincolo expr. (intl.) a fi arestat; a se afla în închisoare.