diriginte, ~tă [At: FILIMON, O. II, 320 / V: (iuz) ~gent a, sm, (îvr) ~ijentă sf / Pl: ~nți, ~e / E: fr dirigeant, it dirigente] 1 sm (Iuz; îf dirigent) Dirijor (1). 2 smf (Iuz) Director² (1) al unei școli primare rurale. 3 a (Iuz; îf dirigent) Care îndrumă o activitate, având întreaga răspundere în domeniul respectiv. 4 sm (Înv; îf dirigent) Director¹ (1). 5 sm (Adesea urmat de determinări care arată felul) Șef al unei librării, al unui oficiu poștal, vamal farmaceutic etc. 6 smf Profesor însărcinat cu îndrumarea și supravegherea unei clase de elevi.

DIRIGINTE, -Ă, diriginți, -te, s. m. și f. 1. Profesor însărcinat cu dirigenția unei clase de elevi. ♦ (În trecut) Director al unei școli primare rurale. Învățătorul diriginte... strîmbă din nas cînd rostesc coloniștii orații. SADOVEANU, P. M. 247. La școală, dirigintele îl primi scuturîndu-și țărna de pe mîini, între straturile grădinii. C. PETRESCU, Î. II 167. 2. Șef al unui oficiu poștal sau vamal. Zicea c-a aflat bărbatu-său de la poștă, că-i spusese dirigintele. SEBASTIAN, T. 203.

DIRIGINTE, -Ă s.m. și f. 1. Profesor care deține dirigenția unei clase. 2. Șef de oficiu poștal. [< fr. dirigeant].

DIRIGINTE, -Ă s. m. f. 1. profesor care răspunde de buna desfășurare a întregului proces de educație și instrucție a elevilor unei clase. 2. șef de oficiu poștal sau vamal ori al unei farmacii. 3. ~ de șantier = supraveghetor al lucrărilor de pe un șantier de construcții. (< fr. dirigeant)

DIRIGINTE ~tă (~ți, ~te) m. și f. 1) Profesor care are obligația să supravegheze și să îndrumeze o clasă de elevi; conducător de clasă. 2) înv. Director la o școală primară sătească. 3) Conducător al unui oficiu poștal sau vamal. /<fr. dirigeant

diriginte m. cel ce conduce: dirigintele oficiului poștal.

dirijență sf vz diriginte

profesor (-oară)-diriginte (-ă) s. m. f. (înv.) Profesor care îndeplinește funcția de diriginte ◊ „Faptul că în prezent profesorul-diriginte este și conducătorul detașamentului de pionieri a dus la înlăturarea paralelismului în munca educativă.” Cont. 23 XII 66 p. 9. ◊ „Cunoscând din vreme preferințele tematice ale profesorilor-diriginți și ale elevilor, specialiștii muzeului pregătesc și pun la dispoziția acestora cele necesare desfășurării orelor de dirigenție.” R.l. 20 III 71 p. 2. ◊ „Aflu apoi această împrejurare de la un profesor-diriginte [...]” Sc. 4 IV 81 p. 2 (din profesor + diriginte)

* dirigént, -ă adj. și s. (lat. dirigens, -éntis). Care dirige: clasă dirigentă. Director: dirigentu unuĭ oficiŭ poștal (director e șefu tuturor oficiilor poștale). Dirigentu uneĭ clase, profesor care e însărcinat cu disciplina uneĭ clase. – Fals diriginte.

diriginte s. m., art. dirigintele; pl. diriginți; abr. (fam.) dirig

diriginte s. m., pl. diriginți

diriginte s. m., pl. diriginți

diriginte

diriginte, -ți sb. (dirigintele poștei).