18 definiții pentru distincție
din care- explicative (12)
- morfologice (4)
- relaționale (2)
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
DISTINCȚIE, distincții, s. f. 1. Deosebire, diferență. A face distincție. Fără distincție. 2. Finețe, eleganță în înfățișare și comportări. 3. Decorație sau titlu care se acordă unei persoane pentru merite deosebite. [Var.: distincțiune s. f.] – Din fr. distinction, lat. distinctio, -onis.
DISTINCȚIE, distincții, s. f. 1. Deosebire, diferență. A face distincție. Fără distincție. 2. Finețe, eleganță în înfățișare și comportări. 3. Decorație sau titlu care se acordă unei persoane pentru merite deosebite. [Var.: distincțiune s. f.] – Din fr. distinction, lat. distinctio, -onis.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de RACAI
- acțiuni
distincție sf [At: SĂULESCU, HR. I, 35/12 / V: ~ten~, ~iune, (îvr) ~nție / Pl: ~ii / E: lat distinctio, -onis, fr distinction] 1 Deosebire între două sau mai multe elemente, ființe etc. Si: distingere (1), (rar) distinctăciune. 2 (Jur; înv; îs) ~iunea bunurilor Separarea bunurilor. 3 Cinste care se acordă unei persoane care se remarcă într-un anumit domeniu. 4 Semn onorific (premiu, recompensă, decorație etc.) cu care se recompensează un merit. 5 (Îlav) Cu ~ În mod excepțional. 6 (Îal) Cu cinste. 7 (Înv) Considerație (1). 8 (Înv; îla) De ~iune De vază Si: important. 9 Finețe sufletească. 10 Eleganță în înfățișare, în comportament, în limbaj etc.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
DISTINCȚIE, distincții, s. f. 1. (Mai ales în legătură cu verbul «a face») Deosebire, diferență. ◊ Loc. adv. Fără distincție. Toți locuitorii... fără distincție, vor fi ținuți să se supună neîntîrziat, fără ezitare. CAMIL PETRESCU, T. II 362. 2. Atitudine aleasă, finețe, eleganță (în înfățișare și ținută). Ce port nobil... Cîtă simplitate și atîta distincție totuși. CAMIL PETRESCU, T. III 452. Avea, în gest, în felul cum clătina capul, cu bunăvoință, cînd asculta ce i se spune, o distincție pe care... n-o mai întîlnise. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 221. 3. Cinste acordată unei persoane care se remarcă printr-un merit sau care se evidențiază într-un anumit domeniu de activitate; p. ext. semn onorific (premiu, decorație etc.) instituit pentru a recompensa un merit. Marea prețuire a regimului nostru de democrație populară pentru munca femeilor s-a oglindit în miile de ordine, medalii și distincții cu care au fost răsplătite. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2508. Băiatul nu l-a făcut de rușine, a fost elev strălucit și a luat diploma cu distincție. REBREANU, R. I 95. – Variantă: distincțiune (pronunțat -ți-u-) (GALACTION, O. I 132) s. f.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
DISTINCȚIE s.f. 1. Deosebire, diferență (în raport cu ceva). 2. Finețe; strălucire, noblețe; eleganță în ținută, în purtări. 3. Semn de deosebită prețuire, stimă acordată cuiva; (p. ext.) semn onorific cu care se recompensează un merit. [Gen. -iei, var. distincțiune s.f. / cf. fr. distinction, lat. distinctio].
- sursa: DN (1986)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
DISTINCȚIE s. f. 1. deosebire, diferență. 2. atitudine aleasă, finețe în înfățișare și eleganță în ținută. 3. semn de deosebită prețuire (titlu, decorații etc.) ce se acordă cuiva. (< fr. distinction, lat. distinctio)
- sursa: MDN '00 (2000)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
DISTINCȚIE ~i f. 1) Caracter distinct; lipsă de asemănare; deosebire; diferență. 2) Atitudine, comportare, înfățișare aleasă, deosebită. 3) Diplomă sau titlu, care recompensează un merit al cuiva. [Art. distincția; G.-D. distincției; Sil. -ți-e] /<fr. distinction, lat. distinctio, ~onis
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
DISTINCȚIUNE s. f. v. distincție.
- sursa: DEX '09 (2009)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
DISTINCȚIUNE s. f. v. distincție.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
DISTINCȚIUNE s. f. v. distincție.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
distencție sf vz distincție
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
distincțiune sf vz distincție
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
DISTINCȚIUNE s.f. v. distincție.
- sursa: DN (1986)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
distincți(un)e f. 1. acțiunea de a distinge; 2. deosebire și ceeace stabilește o deosebire între oameni: semn de distincțiune; 3. foloase de naștere sau de merit: persoană de distincțiune.
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
* distincțiúne f. (lat. distintio, -ónis). Acțiunea de a distinge. Diferență: distincțiunea între bine și răŭ. Diviziune, separațiune: distincțiunea puterilor. Considerațiune, prerogativă, onoare: a primi semne de distincțiune. Aspect nobil: un om de o rară distincțiune. – Și -íncție.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
Dicționare morfologice
Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).
distincție (desp. -tinc-ți-e) s. f., art. distincția (desp. -ți-a), g.-d. art. distincției; pl. distincții, art. distincțiile (desp. -ți-i-)
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
distincție (-tinc-ți-e) s. f., art. distincția (-ți-a), g.-d. art. distincției; pl. distincții, art. distincțiile (-ți-i-)
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
distincție s. f. (sil. -tinc-ți-e), art. distincția (sil. -ți-a), g.-d. art. distincției; pl. distincții, art. distincțiile (sil. -ți-i-)
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
distincție
- sursa: MDO (1953)
- adăugată de Ladislau Strifler
- acțiuni
Dicționare relaționale
Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).
DISTINCȚIE s. 1. v. deosebire. 2. v. bun-gust. 3. eleganță, finețe, rafinament, subtilitate. (~ în comportări.)
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
DISTINCȚIE s. 1. deosebire, diferență, diferențiere, discriminare, (rar) distingere. (Să facem următoarea ~...) 2. eleganță, rafinament, bun-gust, (livr. și fam.) șic. (~ în ținută.) 3. eleganță, finețe, rafinament, subtilitate. (~ în comportări.)
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
- silabație: dis-tinc-ți-e
substantiv feminin (F135) Surse flexiune: DOR | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular | — | |
plural | — |
substantiv feminin (F107) | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular | — | |
plural | — |
distincție, distincțiisubstantiv feminin
-
- A face distincție. Fără distincție. DEX '09
- Fără distincție. DLRLC
- Toți locuitorii... fără distincție, vor fi ținuți să se supună neîntîrziat, fără ezitare. CAMIL PETRESCU, T. II 362. DLRLC
-
-
- 2. Finețe, eleganță în înfățișare și comportări. DEX '09 DEX '98 DLRLC DNsinonime: eleganță finețe noblețe strălucire
- Ce port nobil... Cîtă simplitate și atîta distincție totuși. CAMIL PETRESCU, T. III 452. DLRLC
- Avea, în gest, în felul cum clătina capul, cu bunăvoință, cînd asculta ce i se spune, o distincție pe care... n-o mai întîlnise. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 221. DLRLC
-
- 3. Cinste acordată unei persoane care se remarcă printr-un merit sau care se evidențiază într-un anumit domeniu de activitate. DLRLC DN
- 3.1. Decorație sau titlu care se acordă unei persoane pentru merite deosebite. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
- Marea prețuire a regimului nostru de democrație populară pentru munca femeilor s-a oglindit în miile de ordine, medalii și distincții cu care au fost răsplătite. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2508. DLRLC
- Băiatul nu l-a făcut de rușine, a fost elev strălucit și a luat diploma cu distincție. REBREANU, R. I 95. DLRLC
-
-
etimologie:
- distinction DEX '09 DEX '98 DN
- distinctio, -onis DEX '09 DEX '98 DN