doleanță sf [At: NEGULICI / P: ~le-an~ / Pl: ~țe / E: fr doléance] 1 Ceea ce constituie aspirația cuiva. 2 (Ccr) Cerere (20-21) (expusă oral sau în scris).

DOLEANȚĂ, doleanțe, s. f. (Mai ales la pl.) Plîngere, reclamație, jalbă. Te-au însărcinat ei pe d-ta să-mi comunici doleanțele lor? REBREANU, R. I 296. – Pronunțat: -le-an-.

DOLEANȚĂ s.f. Dorință exprimată printr-o cerere; deziderat. ♦ Plîngere; reclamație. [Pron. -le-an-. / < fr. doléance, cf. lat. dolere – a se plînge].

DOLEANȚĂ s. f. plângere, dorință exprimată printr-o cerere; deziderat. (< fr. doléance)

DOLEANȚĂ ~e f. 1) Stare sufletească a celui care dorește ceva; dorință. 2) mai ales la pl. Cerințe exprimate în mod oficial; deziderat. [Sil. -le-an-] /<fr. doleance

doleanță f. plângere, suplică colectivă (= fr. doléance).

* doleánță (ea 2 silabe) f., pl. e (fr. doléance, d. doliant, part. prez. d. douloir, care e lat. dolére, rom. durere. V. condoleanță). Plîngere, reclamațiune.

doleanță (desp. -le-an-) s. f., g.-d. art. doleanței; pl. doleanțe

doleanță (-le-an-) s. f., g.-d. art. doleanței; pl. doleanțe

doleanță s. f. (sil. -le-an-), g.-d. art. doleanței; pl. doleanțe

doleanță (e-a), pl. doleanțe

DOLEANȚĂ s. 1. v. dorință. 2. v. rugăminte.

DOLEANȚĂ s. 1. deziderat, dorință. (Și-a exprimat o ~ întemeiată.) 2. cerere, rugăminte, solicitare, (înv.) regea, regealîc. (O ~ arzătoare.)