DOTARE, dotări, s. f. Acțiunea de a dota; dotație. – V. dota.

dotare sf [At: HELIADE, O. II, 363 / Pl: ~tări / E: dota] 1 Înzestrare cu calități fizice, intelectuale, psihice etc Si: (rar) dotație (1) Cf dota (1). 2 Utilare a unei instituții cu cele necesare desfășurării unei activități (3) Cf dota (3). 3 (Ccr) Mijloace materiale puse la dispoziție. 4 Finanțare a unei activități sau instituții.

DOTARE s. f. Acțiunea de a dota, dotație. – V. dota.

DOTARE s. f. Acțiunea de a dota; înzestrare. Suma repartizată ca fond cultural servește la dotarea echipelor de cor și dansuri cu costumele necesare. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2716.

DOTARE s.f. Acțiunea de a dota și rezultatul ei; înzestrare; dotație. [< dota].

dotare s. f., g.-d. art. dotării; pl. dotări

dotare s. f., g.-d. art. dotării; pl. dotări

dotare s. f., g.-d. art. dotării

DOTARE s. 1. dotație, echipare, înzestrare, prevedere, utilare. (~ unei uzine cu cele necesare.) 2. înzestrare. (~ unei fete de măritat.) 3. înzestrare, (fig.) împodobire. (~ din naștere cu multe talente.)

DOTARE s. 1. dotație, echipare, înzestrare, prevedere, utilare. (~ unei uzine cu cele necesare.) 2. înzestrare. (~ unei fete de măritat.)