drăcie sf [At: (cca. 1650-1675) GCR I, 228/5 / Pl: ~ii / E: drac + -ie] (Pop) 1 Faptă drăcească Si: diavolie, drăcărie (1), drăcovenie (1). 2 (Pgn) Faptă rea Si: diavolie, drăcărie (2), drăcovenie (2). 3 Lucru drăcesc Si: drăcovenie (3). 4 Vrăjitorie. 5 (Fam; pex) Faptă nesocotită, de gravitate redusă Si: boroboață, drăcărie (3), drăcovenie (4), năzbâtie, poznă, prostie, șmecherie. 6 (Fam) Lucru ciudat, de nepriceput Si: ciudățenie, drăcărie (4), drăcovenie (5), minunăție. 7 (Îe) Ei, (sau ce) ~! ori ei, ~a dracului (sau naibii)! Se spune pentru a exprima surpriza, nemulțumirea. 8 (Fam) Orice lucru neînsemnat Si: aiureală, drăcovenie (6), fleac, flecușteț, prostie. 9 (Fam) Farsă. 10 (Fam) Glumă. 11 (Fam; rar) Drăcărie (7). 12 (Rar) Drăcime (1). 13 (Nob) Excrement.

DRĂCIE, drăcii, s. f. 1. Faptă rea, blestemăție. Și cîte alte drăcii nu scornise, pe vremuri, sergentul Pasăre. CAMILAR, N. I 376. [Dracul] căută o babă, auzind că ele Îl întrec pe dînsul la drăcii și rele. PANN, P. V. I 53. Cînd a auzit împăratul pățeniile lui Tei-Legănat și drăciile lui Strîmbă-Lemne și ale lui Sfarmă-Piatră, se încruci. ȘEZ. II 208. ◊ Expr. Ei, drăcie! sau ei, drăcia dracului! exclamație de surpriză și nemulțumire. Ei, drăcia dracului, ce te strîmbi așa? CAMIL PETRESCU, U. N. 53. ♦ (Fără sens peiorativ) Ștrengărie, poznă. Poate mă crezi tot capul drăciilor. C. PETRESCU, C. V. 360. 2. Minunăție, ciudățenie, drăcărie (1). Apoi uite, dragule, că ai scos producție frumoasă și fără drăcia asta a ta: mineritul nu-i fabrică să-ntorci din manivelă. DAVIDOGLU, M. 42. Morile din Grozăvești pe care le puneau în mișcare... drăcii nemțești cu aburi, nu lucrau în zilele acelea. PAS, L. I 70. Ia cetește drăcia asta. CAMIL PETRESCU, U. N. 59. 3. (În basme și superstiții) Vrăjitorie, farmec. Trebuie să fie vreo fermecătorie sau vreo altă drăcie aci. ISPIRESCU, L. 53. Eu sînt mama Anghelușa Care știu discîntici mii... Și drăcii chiar peste fire. ALECSANDRI, T. I 103.

DRĂCIE ~i f. 1) Faptă sau vorbă nedemnă, rea. 2) Faptă sau vorbă nesocotită, cu urmări neplăcute, dar lipsită de gravitate; năzbâtie; poznă; șotie; bazaconie; boroboață. 3) Lucru curios, ieșit din comun; ciudățenie; minunăție. [Art. drăcia; G.-D. drăciei; Sil. -ci-e] /drac + suf. ~ie

drăcie f. 1. faptă drăcească; 2. cuget rău, uneltire ascunsă.

drăcíe f. Fam. Faptă drăcească. Comédie, poznă: lăsați-vă de drăciĭ, măĭ băĭețĭ! Unealtă saŭ mașină cĭudată: ce drăcie e asta? Eĭ drăcia (saŭ comedia) draculuĭ, exclamațiune de mirare și nemulțămire: Eĭ, drăcia draculuĭ! Dar ce maĭ vreĭ acum?

drăcie s. f., art. drăcia, g.-d. art. drăciei; pl. drăcii, art. drăciile (desp. -ci-i-)

drăcie s. f., art. drăcia, g.-d. art. drăciei; pl. drăcii, art. drăciile

drăcie s. f., art. drăcia, g.-d. art. drăciei; pl. drăcii, art. drăciile

DRĂCIE s. 1. v. ciudățenie. 2. v. poznă.

DRĂCIE s. 1. bazaconie, bizarerie, bîzdîganie, ciudățenie, curiozitate, drăcovenie, minunăție, năstrușnicie, năzdrăvănie, poznă, (rar) singularitate, (pop.) comedie, (reg.) dănănaie, nagodă, șozenie, (Ban. și Olt.) miraz, (Transilv. și Ban.) mirăzenie, (Mold.) șanț. (Multe ~ a mai văzut.) 2. drăcovenie, năzbîtie, poznă, ștrengărie, (pop.) drăcărie, (fam.) parascovenie. (A făcut o ~.)

drăcie, drăcii s. f. (pop.) 1. ștrengărie, poznă 2. ciudățenie