EDUCATOR, -OARE, educatori, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care educă copiii, tineretul (în școli); profesor, învățător. 2. S. f. Persoană cu o pregătire specială care se ocupă de educația copiilor preșcolari (în cămine și în grădinițe). – Din fr. éducateur, lat. educator.

educator, ~oare [At: VASICI, M. I, 97/1 / V: (îvr) ~cătoriu smf, a / Pl: ~i, ~oare / E: lat educator, -oris fr éducateur] 1 smf Persoană (cu o pregătire specială) care se ocupă de educația (1) copiilor, a tineretului sau a oamenilor, a colectivităților umane. 2-3 smf Persoană (cu o pregătire specială) care educă (1-2) copii, tineretul (în școli) Si: învățător, profesor. 4-5 a Care educă (1-2). 6 a Care se ocupă de educație (1). 7 a (Rar) Care aparține educației (1). 8 a Privitor la educație Si: educativ. 9 sf Persoană cu o pregătire specială care se ocupă de educația (1) copiilor preșcolari (în cămine și grădinițe).

*EDUCATOR I. adj. 1 Privitor la educațiune ¶ 2 Care dă educațiune. II. sm. Cel ce dă creștere, educațiune copiilor [fr.].

EDUCATOR, -OARE, educatori, -oare, adj., subst. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care educă copiii, tineretul (în școli); profesor, învățător. 2. S. f. Persoană cu o pregătire specială care se ocupă de educația copiilor preșcolari (în cămine și în grădinițe). – Din fr. éducateur, lat. educator, -oris.

EDUCATOR², -OARE, educatori, -oare, s. m. și f. Persoană cu o pregătire specială care se ocupă de educația copiilor, a tineretului în instituțiile școlare; învățător, profesor. V. pedagog. ♦ Îndrumător, conducător. Partidul este educatorul de zi de zi al poporului muncitor, ridicînd necontenit nivelul politic, ideologic al maselor, făcîndu-le conștiente de adevăratele lor interese, dezvoltîndu-le încrederea în forțele proprii. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2029. ♦ (Numai la f.) Persoană cu pregătire specială care se ocupă de educația copiilor de vîrstă preșcolară, în cămine și în grădinițe. Succesele pe care le-a dobîndit... în activitatea sa de educatoare se datoresc studierii și însușirii operelor pedagogice sovietice. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2842.

EDUCATOR, -OARE adj. Care educă. // s.m. și f. Persoană care educă copiii, tineretul (în școli); profesor, învățător. ♦ Persoană care se ocupă cu educația copiilor în cămine și grădinițe. [Cf. fr. éducateur, lat. educator].

EDUCATOR, -OARE I. adj., s. m. f. (persoană) care educă copiii, tineretul (în școli); mentor, preceptor. II. s. f. persoană care se ocupă cu educația copiilor preșcolari. (< fr. éducateur, lat. educator)

EDUCATOR ~oare ( ~ori, ~oare) m. și f. Persoană cu pregătire specială care se ocupă de educația copiilor și a tineretului (în instituțiile preșcolare și școlare sau în cămine). /<fr. éducateur, lat. educator, ~oris

educator a. privitor la educațiune. ║ m. cel ce dă educațiune.

educătoriu, ~ie smf, a vz educator

învățător-educator s. m. Învățător care este și educator ◊ „Posturile de educatoare și învățători-educatori din municipiul București [...] se ocupă fără concurs.” I.B. 25 III 74 p. 5 (din învățător + educator)

educator adj. m., s. m., pl. educatori; adj. f., s. f. sg. și pl. educatoare

educator adj. m., s. m., pl. educatori; adj. f., s. f. sg. și pl. educatoare

educator adj. m., s. m., pl. educatori; f. sg. și pl. educatoare

EDUCATOR s. pedagog. (Un bun ~.)

EDUCATOR s. pedagog. (Un bun ~.)