PEDAGOG, -Ă, pedagogi, -ge, s. m. și f. 1. Persoană cu pregătire specială, care se ocupă, teoretic și practic, cu munca didactică și educativă; educator. 2. Persoană care supraveghează și ajută pe elevi la pregătirea lecțiilor în anumite școli sau în internate. 3. (În Antichitate) Sclav instruit care însoțea pe copiii stăpânului la școală și îi ajuta la pregătirea lecțiilor. – Din fr. pédagogue, ngr. pedhagogós, lat. paedagogus, germ. Pädagog.

pedagog, ~ă smf [At: CUGETĂRI, II, 22^r/18 / V: (rar) ~oagă sf, (înv) ~os / Pl: ~ogi, ~oge și (înv) ~oage, ~oghi, ~oghe / E: fr pédagogue, ngr παιδαγωγός, lat paedagogus, ger Pädagog] 1 Persoană cu pregătire specială, care se ocupă, teoretic și practic, cu munca didactică și educativă Si: educator, institutor, învățător, profesor 2 Persoană care supraveghează și ajută elevii la pregătirea lecțiilor într-o școală sau într-un internat. 3-4 (Ant) Sclav instruit care (învăța sau) însoțea pe copiii stăpânului la școală.

PEDAGOG, -Ă, pedagogi, -ge, s. m. și f. 1. Persoană cu pregătire specială, care se ocupă, teoretic și practic, cu munca didactică și educativă; educator. 2. Persoană care supraveghează și ajută pe elevi la pregătirea lecțiilor în anumite școli sau în internate. 3. (În antichitate) Sclav instruit care însoțea pe copiii stăpânului la școală și îi ajuta la învățătură. – Din fr. pédagogue, ngr. pedhagogós, lat. paedagogus, germ. Pädagog.

PEDAGOG, -Ă, pedagogi, -e, s. m. și f. 1. Persoană cu o pregătire specială, care se ocupă teoretic și practic cu munca didactică și educativă; educator. Creangă a scris aceste istorioare nu ca poet, ci ca pedagog, cu un scop pur didactic. IBRĂILEANU, S. 151. 2. (În trecut) Persoană care supraveghea și ajuta pe elevi la pregătirea lecțiilor, într-o școală sau într-un internat. Pedagogului i-a fost milă să-l deștepte fiindcă-l știa bolnav. VLAHUȚĂ, O. A. I 103. 3. (În antichitate) Sclav instruit care însoțea și învăța pe copiii stăpînului la școală. Era un prunc la minte Și trebuia să-l bată un pedagog cu vergi, De mîrșave deprinderi să-l poată dezbăra. NEGRUZZI, S. II 256.

PEDAGOG, -Ă s.m. și f. Cel care instruiește, educă pe copii, pe tineri; (p. ext.) educator. ♦ Specialist în pedagogie. [Cf. fr. pédagogue, lat. paedagogus, gr. pais – copil, agogos – care conduce].

PEDAGOG, -Ă s. m. f. 1. (ant.) sclav instruit care însoțea și învăța pe copiii stăpânului la școală. 2. cel care instruiește, educă pe copii, pe tineri; educator; (p. ext.) profesor. (< fr. pédagogue, lat. paedagogus, gr. paidagogia)

PEDAGOG, pedagogă (pedagogi, pedagoge) m. și f. Lucrător din învățământ care se ocupă cu munca instructivă și educativă; specialist în pedagogie. /<fr. pédogogue, ngr. paidagogós, lat. paedagogus

pedagog m. 1. cel ce prepară pe copii și poartă grijă de educațiunea lor; 2. cel ce s’ocupă cu pedagogia.

*pedagóg, -oágă s. (vgr. paidagógos, d. pais, paidós, băĭat, și ágo, conduc. V. pedepsesc, demagog, sinagogă). Persoană care (într’o școală saŭ și într’o familie) supraveghează și educă copiiĭ fără a avea rolu de profesor. Profesor priceput în arta pedagogiiĭ saŭ care predă cursurĭ de pedagogie.

pedagogos sm vz pedagog

regizor-pedagog s. m. Regizor cu calități și/sau îndeletniciri de pedagog ◊ „Aici e cât se poate de necesar acum regizorul-pedagog sosit, nu pe fugă, ci cu intenția de a lucra realmente cu colectivul în bună parte rutinizat.” Cont. 11 XI 66 p. 4. ◊ „Fără îndoială, piesa de rezistență a colectivului continuă să fie «Azilul de noapte», spectacol creat acum mai bine de 15 ani de cunoscutul regizor-pedagog L.S. Vivien.” Cont. 15 XI 74 p. 9 (din regizor + pedagog)

pedagog s. m., pl. pedagogi

pedagog s. m., pl. pedagogi

pedagog s. m., pl. pedagogi

pedagog

PEDAGOG s. educator. (Un bun ~.)

PEDAGOG s. educator. (Un bun ~.)

PEDAGOG. Subst. Pedagog, educator; învățător, învățătoraș (dim., depr.), dascăl, dăscălaș (dim., peior.), dăscălici (rar), institutor (întrecut); profesor, profesoraș (dim., depr.), maestru. Preparator; asistent; lector, șef de lucrări; conferențiar, docent (în alte țări); profesor universitar. Preceptor, pedagog, instructor; diriginte; meditator, repetitor (ieșit din uz). Magistru (livr.); mentor. Cadru didactic. Grad didactic. Corp didactic, corp profesoral; învățătorime, dăscălime (pop.), profesorime. Dăscălie, profesorat. Adj. Dăscălesc, dăscălicesc (rar); profesoral. Vb. A preda, a ține o lecție, a conduce un seminar. A îndruma, a călăuzi, a sfătui, a povățui. A educa, a învăța, a instrui, a forma. Adv. Dăscălește. V. educație, elev, învățare, școală.