emigrare sf [At: STAMATI, D. 86 / Pl: ~rări / E: emigra] 1 Plecare din țara de origine și stabilire în alta Si: emigrație (1) Cf emigra (1). 2 Migrație.

EMIGRARE, emigrări, s. f. Acțiunea de a emigra și rezultatul ei; expatriere. Din cauza situației rele, are loc, către 1900, o masivă emigrare din Transilvania, mai ales din rîndurile țărănimii sărace. IST. R.P.R. 436.

EMIGRARE s.f. Acțiunea de a emigra și rezultatul ei. [< emigra].

*EMIGRAȚIUNE, *EMIGRARE sf. 1 Faptul de a emigra, pribegie, bejenie ¶ 2 Plecarea regulată, la anumite epoci ale anului, a unora din animale, spre a căuta o climă mai dulce: ~a rîndunelelor [fr.].

*emigrațiúne f. (lat. emigrátio, -ónis). Acțiunea de a emigra. Migrațiune a animalelor. Fuga nobililor din Francia în timpu mariĭ revoluțiunĭ. – Și -áție, dar ob. -áre.

emigrare (expatriere) (desp. -mi-gra-) s. f., g.-d. art. emigrării; pl. emigrări

emigrare (expatriere) (-mi-gra-) s. f., g.-d. art. emigrării; pl. emigrări

emigrare s. f. → migrare

EMIGRARE s. emigrație, expatriere, pribegie, (înv. și livr.) desțărare, (înv.) înstrăinare. (~ unui militant politic.)

EMIGRARE s. emigrație, expatriere, pribegie, (înv.) înstrăinare. (~ unui militant politic.)