ESTOMPAT, -Ă, estompați, -te, adj. Cu conturul șters, ale cărui umbre sunt atenuate; fig. pierdut în umbră, vag, imprecis. – V. estompa.

estompat, ~ă a [At: BASSARABESCU, V. 43 / Pl: ~ați, ~e / E: estompa] 1 Cu conturul șters. 2 Ale cărui umbre sunt atenuate. 3 (D. noțiuni abstracte) Care a devenit (mai) puțin clar Si: slăbit, scăzut. 4 (D. culori) Lipsit de strălucire Si: șters. 5 (Fig) Pierdut în umbră Si: vag, imprecis.

ESTOMPAT, -Ă, estompați, -te, adj. Cu conturul șters, ale cărui umbre sunt îndulcite; fig. pierdut în umbră, vag, imprecis. – V. estompa.

ESTOMPAT, -Ă, estompați, -te, adj. Cu conturul șters; fig. pierdut în umbră, vag, imprecis. S-au oprit să privească întinderea cîmpurilor, cu văile de departe și cu satele estompate în pîclă. C. PETRESCU, A. 436. Degetele ei apucară un carton, o poză veche cu o fetiță de vreo zece ani: ochi mici, sprîncene abia estompate, gura zîmbitoare. BASSARABESCU, V. 43.

ESTOMPAT adj. 1. neclar, șters, vag. (Un contur ~.) 2. pal, palid, pierdut, stins, șters, (reg.) sărbeziu, (fig.) dulce, moale. (Culori ~.) 3. v. voalat.

ESTOMPAT adj. 1. neclar, șters, vag. (Un contur ~.) 2. pal, palid, pierdut, stins, șters, (reg.) sărbeziu, (fig.) dulce, moale. (Culori ~.) 3. voalat. (Voce ~.)