exercita [At: POTECA, F. 187/12 / V: (înv) ese~, eze~, (reg) esărțita / P: eg-zer~ / Pzi: exercit, (înv) ~tez / E: lat exercitare] 1 vt (Înv) A exersa (1). 2 vt (C. i. o funcție, o profesie etc.) A practica. 3 vt A acționa în mod stimulator (asupra cuiva sau a ceva) Cf a provoca, a influența, (înv) ci exersa (6). 4 vt (C. i. un drept, un privilegiu, un sentiment) A valorifica. 5 vr (Rar; îf esercita) A se ocupa. 6 vt (Rar) A instrui. 7 vt (C. i. o acțiune) A realiza.

*EXERCITA (-itez) I. vb. tr. 1 A deprinde, a pregăti, a învăța, a instrui: a-și ~ corpul; ~ soldații ¶ 2 A se îndeletnici cu, a practica: ~ o meserie ¶ 3 A întrebuința: a-și ~ talentele, elocuența ¶ 4 A valorifica: a-și ~ dreptul, drepturile ¶ 5 A produce: ~ o acțiune, o influență ¶ 6 ~ un drept, a lucra în virtutea unui drept. II. vb. refl. A se deprinde, a se pregăti, a se învăța, a se instrui [lat.].

EXERCITA, exercit, vb. I. Tranz. 1. (Cu privire la o profesie, o funcție) A îndeplini, a se ocupa cu..., a practica. Sînt singurul martor al medicului și medicul mă roagă să-mi exercit entitatea. ARGHEZI, P. T. 94. Unii se duc ca să cîștige viața... exercitînd negoț sau industrii. ODOBESCU, S. I 227. ◊ Refl. pas. Din zori pînă în noapte se exercitau pe drumuri cele mai felurite negustorii. PAS, Z. I 170. În zburarea lor... graurii par a fi supuși la o tactică ce se exercită cu o disciplină militară. ODOBESCU, S. III 30. 2. Cu privire la privilegii, drepturi, influențe etc.) A manifesta, a face să fie simțit, a pune în acțiune. Acești oameni... au exercitat o mare înrîurire prin personalitatea lor. IBRĂILEANU, SP. CR. 93. Poate doar să exercit vreo presiune morală prin prestigiul unei atitudini calme de erou dezinteresat. CARAGIALE, O. VII 198. – Accentuat și: (prez. ind.) exercit.

EXERCITA vb. I. tr. 1. A îndeplini, a practica (o funcție, o profesiune etc.). 2. A manifesta, a pune în acțiune, în mișcare, a face simțit (o influență, un drept etc.). [Pron. eg-zer-, p. i. exercit (acc. și exercit), -tez. / < lat. exercitare].

EXERCITA vb. tr. 1. a îndeplini o funcție, a practica o profesiune etc. 2. a valorifica o influență, un drept etc. (< lat. exercitare)

A EXERCITA exercit tranz. 1) (meserii, profesii, specialități etc.) A pune în aplicare în mod sistematic; a practica; a profesa. 2) (influență, drepturi) A face să aibă efect. /<lat. exercitare

exercità v. 1. a exersa; 2. a practica, a împlini: a exercita o funcțiune; 3. fig. a produce: a exercita o influență oarecare.

esărțita v vz exercita

esercita v vz exercita

*EXERSA (-sez) vb. tr. și refl. 1 = EXERCITA ¶ 2 🎼 A face exerciții de muzică: ~ la pian [fr.].

*exércit și -éz, a -á v. tr. (lat. exército, -áre, frecŭentativ, d. exercere, a exercita, d. arcére, a opri, a depărta. V. coercibil). Învăț, deprind, instruesc, dezvolt, formez: a exercita soldațiĭ, eleviĭ, caiĭ; a exercita corpu, mintea. Fig. Practic, mă folosesc de: a exercita medicina. Îndeplinesc: a exercita o funcțiune. Exercit un drept, mă folosesc de el, îl întrebuințez. Exercit o autoritate absolută asupra cuĭva, îl domin absolut. – Ob. egzércit și (barb.) egzersez (după fr. exercer).

exercita (a ~) [x pron. gz] vb., ind. prez. 1 sg. exercit, 2 sg. exerciți, 3 exercită; conj. prez. 1 sg. să exercit, 3 să exercite

exercita (a ~) [x pron. gz] vb., ind. prez. 3 exercită

exercita vb. [x pron. gz], ind. prez. 1 sg. exercit, 3 sg. și pl. exercită

EXERCITA vb. v. profesa.

EXERCITA vb. a face, a practica, a profesa, (înv.) a metahirisi, a profesui. (A ~ o meserie frumoasă.)