expediere sf [At: NEGULICI / V: ~iare / P: ~di-e~ / Pl: ~ri / E: expedia] 1 (Nob) Trimiterea cuiva către o destinație îndepărtată cu un anumit scop. 2 (Pgn) Trimitere în grabă într-un anumit loc. 3 Trimitere (prin poștă sau mesagerie) a scrisorilor, coletelor, mărfurilor etc. 4 (Fam) Îndepărtare a cuiva. 5 (Fam) Descotorosire (de cineva). 6 Executarea rapidă și cu ușurință a unui lucru. 7 Rezolvare în grabă și superficială a intereselor cuiva. 8 Executare superficială a unor misiuni sau lucrări. 9 Tratare superficială. 10 Analizare superficială. 11 (Jur; înv) Realizare a unei copii după un act sau o hotărâre judecătorească.

EXPEDIERE, expedieri, s. f. Acțiunea de a expedia; trimitere (prin poștă sau prin cale ferată) a unui obiect la locul de destinație. Expedierea coletului. – Pronunțat: -di-e-.

EXPEDIERE s.f. Acțiunea de a expedia și rezultatul ei; expediție, trimitere. [Pron. -di-e-. / < expedia].

expediare sf vz expediere

expediere (desp. -di-e-) s. f., g.-d. art. expedierii; pl. expedieri

expediere (-di-e-) s. f., g.-d. art. expedierii; pl. expedieri

expediere s. f. (sil. -di-e-), g.-d. art. expedierii; pl. expedieri

EXPEDIERE s. 1. expediție, trimis, trimitere. (~ unui colet prin mesagerii.) 2. v. înaintare.

EXPEDIERE s. 1. expediție, trimis, trimitere. (~ unui colet prin mesagerii.) 2. înaintare, trimitere. (~ unei cereri.)