extremitate sf [At: DEX / Pl: ~tăți / E: fr extremite] 1 Limită. 2 Parte extremă. 3 (Spc) Parte terminală, periferică, a unui organ sau a corpului. 4 Punct final.

*EXTREMITATE sf. 1 Marginea extremă, capăt, căpătîiu, coadă: extremitățile unei linii; la cealaltă extremitate a străzii; vorb. de timp: la ~a secolului al XXI-lea ¶ 2 pl. 🫀 Membrele, în spec. mîinile și picioarele, spre deosebire de trunchiu ¶ 3 Mărime grozavă, enormitate, grozăvie: ~a nenorocirilor sale ¶ 4 Exces: a trece de la o ~ la alta ¶ 5 Starea cea mai rea, cea mai de nesuferit la care poate să ajungă cineva, ananghie, strîmtoare ¶ 6 Starea unui bolnav care e aproape să moară, ultimele clipe ale vieții ¶ 7 La ~, la ultima ~, cînd nu mai știe ce să facă, în cea mai mare nevoie [fr.].

EXTREMITATE, extremități, s. f. Limită, parte extremă, capăt al unui lucru, punct final. Extremitățile șinelor. ◊ Expr. A trece de la (sau a cădea dintr-)o extremitate la (sau în) alta = a trece de la o extremă la alta, v. extremă. ♦ Parte terminală, periferică a corpului sau a unui organ. Mai ales extremitățile sînt expuse la degerături.

EXTREMITATE s.f. Capăt, limită, parte extremă, hotar. ♦ Parte terminală a unui organ sau a corpului. [Var. estremitate s.f. / cf. fr. extrémité, lat. extremitas].

EXTREMITATE s. f. punct final, limită, parte extremă, hotar. ◊ parte terminală a unui organ sau a corpului. (< fr. extrémité, lat. extremitas)

EXTREMITATE ~ăți f. 1) Parte extremă. 2) Parte terminală a unui organ sau a corpului. /<fr. extremité

extremitate f. 1. parte extremă, margine: extremitatea uliței; 2. capăt, căpătâiu: extremitatea unei funii; 3. starea unui bolnav care e să moară: e la extremitate; 4. ultimă stare de nenorocire, de suferință; 5. pl. Anat. brațele și gambele.

*extremitáte f. (extrémitas, -átis). Parte extremă, capăt: extremitatea uneĭ funiĭ, uneĭ strade. Vîrf: extremitatea unuĭ copac. Situațiune extremă (dificilă), aman: a fi la extremitate. Pl. Mînile și picĭoarele: a avea extremitățile înghețate. Acte de violență, de furie: a ajunge la extremitățĭ.

ESTREMITATE s.f. v. extremitate.

extremitate s. f., g.-d. art. extremității; pl. extremități

extremitate s. f., g.-d. art. extremității; pl. extremități

extremitate s. f., g.-d. art. extremității; pl. extremități

EXTREMITATE s. 1. cap, capăt, colț, extremă, limită, margine, (înv.) sconcenie. (La cealaltă ~ a țării.) 2. v. margine. 3. v. latură. 4. v. cap. 5. cap, capăt. (~ de dinapoi a bărcii.) 6. v. vârf.

EXTREMITATE s. 1. cap, capăt, colț, extremă, limită, margine, (înv.) sconcenie. (La cealaltă ~ a țării.) 2. limită, margine, (înv.) soroc. (La ~ cîmpiei.) 3. latură, margine, parte. (Doarme pe ~ dreaptă a patului.) 4. cap, capăt, căpătîi. (La ~ patului.) 5. cap, capăt. (~ de dinapoi a bărcii.) 6. cap, capăt, vîrf. (~ bastonului.)