fiară sf [At: COD. VOR. 124/3 / V: (îrg) hi~ / Pl: ~re, (înv) fieri, fiere, (îrg) fiară / E: ml fera] 1 Animal sălbatic mare Si: bestie. 2 (Fig) Om extrem de rău, de crud, de violent.

FIARĂ (pl. -re) sf. 1 🐒 Animal sălbatic crunt, lighioană sălbatică: acolo el avea vecini fiarele pădurilor ISP.; un sînge negru lăsă din ea, fiara spurcată ISP.; proverb: a lua ochi de ~, a-și lua lumea în cap (de foc și amar); locuțiune care își are originea de la vrăjile ce se fac cuiva cu „ochi de fiară”, spre a-i aduce necazuri ¶ 2 Fig. Om crud: Ții minte, ~ spurcată, Cînd m’aplecam să beau apă, Mă picai cu cizma ’n ceafă TOC. [lat. fĕra].

FIARĂ, fiare, s. f. Animal sălbatic, de pradă. Îmbulziți la prag, vînătorii căutau să vadă fiara între stîncile sure din prăpastie. SADOVEANU, F. J. 374. Un ger de-ți îngheța inima!... Nici fiara flămîndă nu îndrăznea să iasă din ascunzătoarea ei. BUJOR, S. 55. O dată pleacă împăratul la vînat după fiare, cu o sumedenie de curteni. CARAGIALE, O. III 102. ♦ Fig. Om rău, crud. – Pronunțat: fia-, - Pl. și: (rar) fiere (ODOBESCU, S. III 149). – Variantă: (regional) hiară (GORJAN, H. II 33) s. f.

FIARĂ ~e f. 1) Animal sălbatic, de talie mare; bestie. 2) fig. Om crud, nemilos. [G.-D. fiarei; Sil. fia-ră] /<lat. fera

fiară f. 1. animal răpitor, animal sălbatic; 2. fig. om crud; 3. fiară-verde, geniu dușman omului: fiară-verde să-l gonească! AL. [Lat. FERA].

fĭáră, V. feară.

HIARĂ s. f. v. fiară.

feáră (est) și fĭáră (vest) f., pl. feare, fĭare (lat. fĕra, vgr. thér; it. fera, fiera, pv. pg. fera, sp. fiera. V. panteră). Animal sălbatic carnivor, ca ursu, lupu ș. a. (Maĭ rar despre erbivore). Fig. Om feroce. V. vită, dihanie.

fiară (desp. fia-) s. f., g.-d. art. fiarei; pl. fiare

fiară (fia-) s. f., g.-d. art. fiarei; pl. fiare

fiară s. f. (sil. fia-), g.-d. art. fiarei; pl. fiare

fiară, -re.

FIARĂ s. bestie, dihanie, jivină, lighioană, sălbăticiune, (pop.) gadină, jiganie, (reg.) ciută, sălbăticie, sălbăticime, (Transilv. și Mold.) gad, (Transilv.) sălbăticitură. (~ele pădurii.)

FIARĂ s. bestie, dihanie, jivină, lighioană, sălbăticiune, (pop.) gadină, jiganie, (reg.) ciută, sălbăticie, sălbăticime, (Transilv. și Mold.) gad, (Transilv.) sălbăticitură. (~ele pădurii.)

fiară (fiare), s. f. – Animal sălbatic, bestie. – Mr. hiară. Lat. fĕra (Pușcariu 601; Candrea-Dens., 582; REW 3264; DAR); cf., it., sp. fera, fr. fier. – Der. fieros, adj. (feroce, crud), creație artificială (sec. XIX), pe baza fr. féroce; fieroșie, s. f. (ferocitate), termen literar; fioros, adj. (feroce; înspăimîntător, cutremurător), cuvînt identic cu fieros, însă popular și modificat prin confuzie cu fior (ultimul sens este artificial și literar; totuși dicționarele îl derivă pe fioros de la fior). Fieratec și înfieratic, adj. (sălbatic, crud), par a fi der. personali ai lui Dosoftei (sec. XVII).

fiară, fiare s. f. Animal sălbatic mare și rău; bestie. ♦ Personificare a lui Antihrist în Biblie, în formă de balaur, al cărui număr în Apocalipsă este de 666. – Din lat. fera.

FIÁRĂ (lat. fera) s. f. 1. Animal sălbatic mare; dihanie, jivină. ♦ Fig. Om rău, crud. 2. (În „Apocalipsă”) Personificarea lui Antihrist care va apărea înainte de a doua venire a lui Hristos: prima fiară se ridică din mare, îndemnând popoarele lumii la război cu Biserica; a doua fiară (balaurul) se ridică din pământ și este prorocul mincinos.

fiară, fiare s. f. cătușă.