frânghie² sf vz frenghie

frânghie¹ sf [At: DOSOFTEI, PS. 150 / A: (reg) frân~ / V: (îRg) frâmbie, frimhie, fimbrie, fimbră, (rar) frin~, (reg) frumghie / Pl: ~ii / E: ml fimbria] 1 (Îrg) Franj (1). 2 Ornament la marginea de jos a traistei ciobănești sau a prosoapelor Si: canaf, ciucure, (reg) țarțam Cf ceapraz, (pop) țurțure. 3 (Reg) Brăcinar. 4 (Reg) Brâu. 5 (Reg) Cingătoare. 6 (Reg; îe) A-l strânge pe cineva frâmbiile A fi constrâns de împrejurări. 7 (Reg) Fașă (cu care se înfășoară copiii mici). 8 (Reg) Îndoitură. 9 (Reg) Jurubiță. 10 Fir lung și gros făcut din mai multe fibre vegetale sau din fire animale, precum și din fibre sintetice, răsucite una în jurul alteia Si: funie (1), odgon, (pop) ștreang. 11 (Reg) Piedică la moara de vânt.

FRÂNGHIE ~i f. Sfoară groasă confecționată prin răsucirea mai multor fire unul în jurul altuia; funie. [G.-D. frânghiei; Sil. -ghi-e] /<lat. fimbria

frânghie f. funie din cânepă netoarsă. [Vechiu-rom. frâmbie, ciucure (Banat frânghie, fașă) = lat. FIMBRIA: termen de origină dialectală].

fimbră sf vz frânghie

fimbrie¹ sf vz frânghie

frâmbie sf vz frânghie¹

frimbie sf vz frânghie¹

fringhie¹ sf vz frânghie¹

frumghie sf vz frânghie

†FRÎMBIE sf. Mold. 1 Fire ce atîrnă ca niște ciucuri la marginea unei stofe, unei haine, unui brîu, etc. ¶ 2 Băn. Brăcinar, cingătoare ¶ 3 Maram. Oaș. Frînghie [lat. fĭmbria].

FRÎNGHIE sf. Sfoară groasă și răsucită, funie (🖼 2217): o legase cu o ~ de mătase roșie ISP. [frîmbie].

FRÎNGHIOARĂ (pl. -re) sf. dim. FRÎNGHIE.

FRÎNGHIUȚĂ (pl. -țe) sf. 1 dim. FRÎNGHIE ¶ 2 🌿 Specie de mușchiu de coloare verde-deschisă (Funaria hygrometrica).

FRÎNGHIE², frînghii, s. f. Fir lung și gros, făcut din mai multe sfori răsucite una în jurul alteia; funie. I-au legat cu frînghii. DUMITRIU, N. 130. S-au repezit toți ca pisicile pe scările de frînghie în catarge. BART, E. 273. Făcură într-o casă veche o sală de teatru... ca să gioace pantomima și danțul pe frînghie. NEGRUZZI, S. I 341. (Cu aluzie la spînzurătoare) Noi gîndeam să-ți dăm sopon și frînghie. CREANGĂ, P. 331. – Accentuat și: (regional) frînghie.

frîmbie f. (lat. fĭmbria, cĭucure, d. fibra, fibră; pv. fiemnha, fr. frange. D. rom. vine moravu și rut. frémbia. V. franj. Cp. cu canaf). Est. Rar. Uriĭoc, pĭedin, fire rămase nețesute la capătu uneĭ stofe. Olt. Ban. Serbia. Frînghie. Brăcinar, cingătoare. Frînghie. Maram. Frînghie.

frînghie și (sud) -íe f. (d. frîmbie). Funie, sfoară foarte groasă (de întins rufele, de legat la catargurile corăbiilor ș. a.). Lucrurĭ întinse pe o frînghie: a spălat treĭ frînghiĭ de rufe.

frânghie (sfoară) s. f., art. frânghia, g.-d. art. frânghiei; pl. frânghii, art. frânghiile (desp. -ghi-i-)

frânghie (sfoară) s. f., art. frânghia, g.-d. art. frânghiei; pl. frânghii, art. frânghiile

frânghie s. f., art. frânghia, g.-d. art. frânghiei; pl. frânghii, art. frânghiile

frânghie, -ghii.

frînghie

FRÂNGHIE s. v. brâu, canaf, cingătoare, ciucure.

FRÂNGHIE s. funie, (pop.) ștreang, (Ban., Transilv. și Olt.) paivan, (Transilv. și Maram.) șpargă, (Ban., Transilv. și Bucov.) ștric, (înv.) ață, (arg.) tău. (A legat ceva cu o ~.)

frânghie s. v. BRÎU. CANAF. CINGĂTOARE. CIUCURE.

FRÎNGHIE s. funie, (pop.) ștreang, (Ban., Transilv. și Olt.) paivan, (Transilv. și Maram.) șpargă, (Ban., Transilv. și Bucov.) ștric, (înv.) ață, (arg.) tău. (A legat animalul cu o ~.)

frînghie (-ii), s. f. – 1. (Înv.) Ciucure, canaf. – 2. (Banat) Centură, cingătoare. – 3. (Olt.) Scul de lînă. – 4. Sfoară. – Var. frîmbie, frimbie, fimbrie, fringhie. Lat. fῑmbria (Pușcariu 653; Candrea-Dens., 650; REW 3308; DAR), cf. prov. fremnha, fr. frange. După Byck-Graur, BL, I, 21, i din var. s-ar explica prin pl., ipoteză care ni se pare insuficientă. Pentru it. frangia, cf. Battisti, III, 1707. Der. frînghier, s. m. (persoană care face sau vinde frînghii); frînghierit, s. n. (totalitatea frînghiilor necesare la pescuit); frînghiuță, s. f. (dim. de la frînghie; plantă, Funaria hygrometrica); frînguială, s. f. (Trans., lovire, crăpare). – Din rom. provin slov. frembia, rut. frembija (Miklosich, Wander., 15; Candrea, Elemente, 404).

frâmbie, s.f. – v. frambie.