frână¹ sf [At: LTR / Pl: ~ne / E: fr frein după frâne, pll frâu] 1 (Teh) Ansamblu de mecanisme folosit pentru a micșora, eventual pentru a anula viteza unor corpuri aflate în mișcare, prin transformarea energiei cinetice a acelor corpuri în altă formă de energie. 2 (Spc) Dispozitiv folosit pentru încetinirea vitezei sau pentru oprirea mișcării unui vehicul. 3 (Fig) Ceea ce ține în loc cursul sau dezvoltarea unui proces în desfășurare, a unei acțiuni, a unui sentiment Si: obstacol, piedică.

FRÂNĂ s.f. Aparat adaptat la un vehicul pentru a-i micșora viteza sau a-l opri din mers. ♦ (Fig.) Ceea ce oprește, încetinește, îngreuiază o acțiune, un proces etc. [După fr. frein].

FRÂNĂ s. f. dispozitiv adaptat la un vehicul pentru a-i micșora sau opri viteza. ◊ (fig.) ceea ce oprește, încetinește o acțiune, un proces etc. (după fr. frein)

FRÂNĂ ~e f. 1) Dispozitiv pentru micșorarea vitezei sau oprirea unui vehicul. 2) fig. Factor care zădărnicește desfășurarea unui proces sau a unei acțiuni. [G.-D. frânei] /<fr. frein

frână f. aparat spre a opri îndată mersul unei mașini, unui vagon sau tramvaiu (= fr. frein).

frană sf [At: DN³ / Pl: ~ne / E: fr frana] (Glg) Alunecare de teren în formă de cuib.

*FRÎNĂ (pl. -ne) sf. 🚝 🚗 Aparat adaptat la o trăsură, la un vagon, la o locomotivă, la un automobil spre a-i încetini iuțeala sau a o opri în loc (🖼 2215, 2216): puține vagoane de călători sînt prevăzute cu ~ de mînă CAR.; a strînge frîna [fr. frein].

FRÎNĂ, frîne, s. f. 1. Dispozitiv folosit pentru încetinirea sau pentru oprirea mișcării unui vehicul. Trenul cu patru vagoane intră în gară cu toate frînele strînse. DUMITRIU, N. 98. Vagonul nemaifiind în coadă, frînarul de siguranță îl părăsise, iar locul de la pavilionul de observație, unde e frîna, era acuma gol. CARAGIALE, M. 142. 2. Fig. Ceea ce ține în loc cursul sau dezvoltarea unui proces, a unui sentiment etc.; piedică, obstacol. Acei care nu contribuie la desfășurarea criticii și autocriticii sînt o frînă în calea mersului înainte. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 3-4, 208.

*frînă f., pl. e (d. frîŭ, frîne, după fr. frein). Opritoare (pedică) la roatele vechiculelor (locomotive, vagoane, automobile, biciclete, trăsurĭ).

frână s. f., g.-d. art. frânei; pl. frâne

frână s. f., g.-d. art. frânei; pl. frâne

frână s. f., g.-d. art. frânei; pl. frâne

frînă, pl. frîne

FRÂNĂ s. v. obstacol, piedică.

frînă s. v. OBSTACOL. PIEDICĂ.

FRÂNĂ AERODINAMICĂ dispozitiv adaptat unei aeronave destinat micșorării vitezei acesteia sau opririi sale.