fâlfâire sf [At: ALECSANDRI, P. II, 443 / V: ~făi~, făl~, fălfăi~ / Pl: ~ri / E: fâlfâi] 1 Mișcare din aripi a păsărilor ce produce un zgomot specific zborului Si: fâlfăit¹ (1), fluturare (1 ), (var) fâlfăitură (1). 2 Zgomot specific zborului unei păsări Si: fâlfâit¹ (2), (rar) fâlfăitură (2). 3 Fluturare (2). 4 Pâlpâire.

fălfăire sf vz fâlfâire

fălfâire sf vz fâlfâire

fâlfăire sf vz fâlfâire

FÎLFÎIRE, fîlfîiri, s. f. Acțiunea de a fîlfîi și rezultatul ei. 1. Bătaie de aripi însoțită de zgomotul caracteristic zborului. Veni un vultur falnic Zburînd cu fîlfîiri ușoare. TOMA, C. V. 89. 2. Fluturare a unei pînze, a unui steag etc. în bătaia vîntului. Sergentul moare șuierînd Pe turci în risipire, Iar căpitanul admirînd Stindardu-n fîlfîire. ALECSANDRI, P. A. 209. 3. Fig. Suflare de vînt și zgomotul care o însoțește. În liniștea iatacului pătrundeau fîlfîirile de-afară ale vîntului și răpăitul noilor învăluiri de stropi. SADOVEANU, O. IV 226. Eu tăceam și ascultam cum fîlfîiri de vînt umflă frunzișurile și cresc într-o muzică sălbatică. id. ib. VI 526.

fâlfâire s. f., g.-d. art. fâlfâirii; pl. fâlfâiri

fâlfâire s. f., g.-d. art. fâlfâirii; pl. fâlfâiri

fâlfâire s. f., g.-d. art. fâlfâirii; pl. fâlfâiri

FÂLFÂIRE s. v. fâlfâit.

FÎLFÎIRE s. bătaie, fîlfîială, fîlfîit, fîlfîitură, fluturare, fluturat, (rar) scuturare, scuturat, sfîrîitură. (~ de aripi.)