GHEARĂ, gheare, s. f. 1. Formațiune cornoasă ascuțită, curbată, crescută la vârful degetelor unor reptile, păsări și mamifere, servind mai ales la apărare și la atac. ◊ Expr. (Fam.) A fi lung în (sau la, de) gheare = a avea obiceiul să fure. A-și scoate (sau a-și arăta) ghearele = a-și arăta fondul ascuns și rău al firii. A fi (sau a cădea, a încăpea etc.) în ghearele (sau gheara) cuiva = a fi (sau a ajunge etc.) în posesia, în puterea sau sub autoritatea absolută a cuiva, la discreția cuiva; a fi prins (și ținut închis). A pune gheara (pe cineva) = a pune stăpânire (pe cineva); a prinde (pe cineva). A fi (sau a se zbate) în ghearele morții = a fi grav bolnav, aproape de moarte. 2. (Tehn.) Piesă asemănătoare cu o gheară (1), care servește la apucat, împiedicat etc. – Et. nec.

gheară sf [At: MSS. (1783), ap. GCR II, 130/31 / V: ghiară / Pl: ~re, (reg) ~re / E: ns cf sp, por garra] 1 Formație cornoasă ascuțită, curbată, crescută la vârful degetelor unor reptile, păsări și mamifere, servind mai ales la apărare și atac. 2 (Fam; îe) A fi lung în (sau la, de) ~re A avea obiceiul să fure. 3 (Fam; îe) A-și scoate (sau a-și arăta) ~rele A-și arăta partea ascunsă și rea a firii. 4-5 (Fam; îe) A fi (sau a cădea, a încăpea etc.) în ~rele (sau ~ra) cuiva A fi (sau a ajunge etc.) în posesia, puterea sau sub autoritatea absolută a cuiva. 6 (Fam; îae) A fi la discreția cuiva. 7-8 (Fam; îae) A fi prins (și ținut închis). 9 (Fam; îe) A pune ~ra (pe cineva) A pune stăpânire (pe cineva). 10 (Fam; îae) A prinde (pe cineva). 11 (Fam; îe) A fi (sau a se zbate) în -rele morții A fi grav bolnav, pe moarte. 12 (Teh) Piesă asemănătoare cu o gheară (1), care servește la apucat, împiedicat etc. 13 (Fam; îe) A-i tăia (cuiva) ~rele A-i lua posibilitatea de a mai fura. 14 (Fam; îe) A scoate sau a scăpa (pe cineva) din ~rele cuiva A scăpa din stăpânirea, robia, asuprirea, prigonirea cuiva. 15 (Fig; îs) ~rele morții Aproape de moarte. 16 (Lpl) Cârlige aplicate în masa dulgherului, în care sprijină lemnul când îl lucrează. 17 (Îc) ~re de fier Parte a joagărului. 18 (Bot; reg; îc) ~ra uliului Plantă nedefinită mai îndeaproape. 19 (Bot; reg; îc) ~ra găii Plantă nedefinită mai îndeaproape. 20 (Bot; reg; îc) ~ra hulubului Plantă nedefinită mai îndeaproape.

GHEARĂ, gheare, s. f. 1. Formație cornoasă ascuțită, curbată, crescută la vârful degetelor unor reptile, păsări și mamifere, servind mai ales la apărare și la atac. ◊ Expr. (Fam.) A fi lung în (sau la, de) gheare = a avea obiceiul să fure. A-și scoate( sau a-și arăta) ghearele = a-și arăta fondul ascuns și rău al firii. A fi ( sau a cădea, a încăpea etc.) în ghearele ( sau gheara) cuiva = a fi (sau a ajunge etc.) în posesiunea, în puterea sau sub autoritatea absolută a cuiva, la discreția cuiva; a fi prins (și ținut închis). A pune gheara (pe cineva) = a pune stăpânire (pe cineva); a prinde (pe cineva). A fi ( sau a se zbate) în ghearele morții = a fi grav bolnav, aproape de moarte. 2. (Tehn.) Piesă (1) asemănătoare cu o gheară (1), care servește la apucat, împiedicat etc. – Et. nec.

GHEARĂ, gheare, s. f. 1. Unghia ascuțită și încîrligată a păsărilor și a unor animale, servind la apucat prada. Cu ghearele încleștate sălbatic în gratiile coliviei, cu pliscul deschis gata să sfîșie, șoimul se zbătea turbat. BART, S. M. 68. Îi ieși leul înainte cu gura căscată... cu niște colți ca cei de fildeș și cu niște gheare ca secerile. ISPIRESCU, L. 17. O pajură mare Se-nalță mereu. Gheara-i se lungește. ALECSANDRI, P. I 197. ◊ Expr. A fi lung în (sau la, de) gheare = a avea obiceiul să fure. A-și scoate (sau a-și arăta) ghearele = a-și da pe față adevăratele intenții sau sentimente. În Mălini era atîta treabă, mai ales acum, cînd dușmanii își scoseseră ghearele și colții. CAMILAR, TEM. 82. A cădea (sau a încăpea) în ghearele (sau gheara) cuiva = a cădea în stăpînirea cuiva, a cădea în mîna cuiva. Ca să poată fi mai sigur că or să-i cadă în gheară, se ridică pe deal la sf. Gheorghe. DUNĂREANU, CH. 235. Așă-i că mi-ai încăput în gheare, cîne de zmeu ce ești! CREANGĂ, O. A. 279. A pune gheara (pe cineva) = a pune stăpînire (pe cineva); a înhăța (pe cineva). Umblă niște dușmani să puie gheara pe mine. CARAGIALE, O. III 40. A scoate sau a scăpa (pe cineva) din gheara (sau (ghearele) (cuiva) = a scoate, a scăpa din stăpînirea, din robia sau asuprirea (cuiva). Ah, sfinte Panteleimoane! scapă-mă din ghearele lor, că ți-oi da trii paraclisuri. ALECSANDRI, T. I 87. (Cu pronunțare regională) Eu sînt Spancioc... care a scăpat din ghearăle tale. NEGRUZZI, S. I 164. A fi (sau a se zbate) în ghearele morții = a se găsi într-un mare pericol, a fi grav bolnav, a fi în agonie. 2. (Tehn.) Piesă asemănătoare cu o gheară de animal. Gheară de apucat. Gheară de împiedicare. Gheară de siguranță.

GHEARĂ ~e f. 1) (la unele păsări și animale) Parte cornoasă, ascuțită și încovoiată de la vârful degetelor. * A pune ~a pe cineva (sau pe ceva) a prinde pe cineva; a pune stăpânire pe cineva sau pe ceva. A fi (sau a se găsi, a se zbate) în ~ele morții a fi în primejdie de moarte; a se afla în mare pericol. A-și arăta (sau a-și scoate) ~ele a-și dezvălui caracterul rău. 2) tehn. Dispozitiv pentru apucat, format din piese ascuțite și curbate. /Orig. nec.

gheáră (ea dift.) f., pl. gheare (rudă cu sp. garra, gheară, d. gal. garra, gambă, de unde și fr. jarret, gambă, și jarretière, jartieră. V. și REW. 3690). Unghie ascuțită și încovoĭată la păsările și animalele de pradă. A pune gheara (propriŭ și fig.), a pune gabja, a înhăța bine, a prinde așa în cît să nu maĭ scape.

ghiară sf vz gheară

ghiară f. 1. unghie cârligată a unor animale (leu, pisică), sau a păsărilor răpitoare (corb, vultur, uliu); 2. fig. ghiarele mustrării AL.; 3. putere despotică, dependență: e în ghiarele lui. [Origină necunoscută].

ghĭáră, ghĭáță, ghĭaúr, V. ghea-.

únghie f. (lat. úngula, unghie; it. únghia, ugna, pv. ongla, fr. ongle, cat. ungla, sp. uña, pg. unha). Materia dură cu care se termină vîrfu degetelor (numită la unele animale și păsărĭ și gheară, ĭar la vite copită): a-țĭ tăĭa unghiile. Nicĭ cît negru supt unghie, de loc, nicĭ de cum. A lua în unghiĭ, a lua în gheare, a ataca violent. A fi unghie și carne cu cineva, a fi foarte unit cu el, a ținea foarte mult cu el. Zgîrcit de-șĭ mănîncă de supt unghie, foarte zgîrcit. Unghia găiĭ, 1. o buruĭană popilionacee (astrágalus glycyphyllos); 2) un fel de bubă cu treĭ găurĭ. Unghia păsăriĭ, un fel de viorea (viola declinata).

gheară s. f., g.-d. art. ghearei; pl. gheare

gheară s. f., g.-d. art. ghearei; pl. gheare

gheară s. f., g.-d. art. ghearei; pl. gheare

unghie (desp. -ghi-e) s. f., art. unghia (desp. -ghi-a), g.-d. art. unghiei; pl. unghii, art. unghiile (desp. -ghi-i-)

ghiară, ghiare.

GHEARĂ s. (ANAT.) (pop.) unghie. (~ de pasăre răpitoare.)

GHEARĂ s. (ANAT.) (pop.) unghie. (~ de pasăre răpitoare.)

ghiară (gheare), s. f. 1. Formație cornoasă ascuțită crescută la vîrful degetelor unor păsări și mamifere. 2. Cîrlig, cange. – Var. gheară. – Lat. *ung(u)laris, al cărui rezultat normal este *înghiare, separat artificial în în ghiare din rațiuni de fonetică sintactică ușor de înțeles. Cf. unghie. Se cuvine să adăugăm că acest cuvînt lipsește din dialecte, fapt pentru care pare posibil să fie vorba de o der. internă a limbii rom., plecîndu-se de la unghioară, dim. de la unghie, pronunțat înghiară (cf. umblu și îmblu). Totuși, Pușcariu, ZRPh., XXVIII, 687 (cf. Pușcariu 713; REW 3690; DAR) propune un lat. *garra, de origine celtică, de unde sp. garra; pentru a evita dificultatea fonetică pleacă de la un dim. *garrula, cu metateză *glarra; însă această ipoteză a fost abandonată pentru sp. (Corominas, II, 687-92) și nu poate fi valabilă pentru limba rom. Cihac, II, 101, pleca de la sgîria; și Pușcariu, Dacor., III, 380, din germ. Kralle. – Der. înghera, vb. (rar, a apuca, a înhăța); ghera, vb. (a zgîria); gheran, s. n. (braț al cleștelui). – Cf. gheura. – [Art. 3691]

ghiară (-re), s. f. – 1. Formație cornoasă ascuțită crescută la vîrful degetelor unor păsări și mamifere. – 2. Cîrlig, cange. – Var. gheară. Lat. *ung(u)lāris, al cărui rezultat normal este *înghiare, separat artificial în în ghiare din rațiuni de fonetică sintactică ușor de înțeles. Cf. unghie. Se cuvine să adăugăm că acest cuvînt lipsește din dialecte, fapt pentru care pare posibil să fie vorba de o der. internă a limbii rom., plecîndu-se de la unghioară, dim. de la unghie, pronunțat *înghiară (cf. umblu și îmblu). Totuși, Pușcariu, ZRPh., XXVII, 687 (cf. Pușcariu 713; REW 3690; DAR) propune un lat. *garra, de origine celtică, de unde sp. glarra; pentru a evita dificultatea fonetică pleacă de la un dim. garrula, cu metateză *glarra; însă această ipoteză a fost abandonată pentru sp. (Corominas, II, 682-92), și nu poate fi valabilă pentru limba rom. Cihac, II, 101, pleca de la sgîria; și Pușcariu, Dacor., III, 380, din germ. Kralle. Der. înghera, vb. (rar, a apuca, a înhăța); ghera, vb. (a zgîria); gheran, s. n. (braț al cleștelui). – Cf. gheura.

EX UNGUE LEONEM (lat.) după gheară (recunoști) leul – Opera unui mare creator poate fi cunoscută după o singură trăsătură.

Ex ungue leonem (lat. „După gheară recunoști pe leu”) -Deși totdeauna citată în latinește, expresia aceasta e de origine grecească. Nu i se cunoaște însă exact, paternitatea: istoricul grec Plutarh, în lucrarea sa De defectu oraculorum, o atribuie unui rapsod grec și el, din secolul al VII-lea î.e.n.; iar poetul grec Lucian, în lucrarea sa Hermotimos, o pune pe seama marelui sculptor Phidias. Înțelesul este că-i suficientă o trăsătură ca să recunoști, așa cum leul e recunoscut după urmele ghearelor, opera unui mare artist: sculptor, pictor, poet etc. Un exemplu ne dă Pușkin, în poezia sa cu caracter polemic, intitulată chiar Ex ungue leonem. Se mai întrebuințează, cu înțeles similar, și varianta: Ex pede Herculem (După picior îl recunoști pe Hercule). Pitagora a calculat că Hercule avea un picior uriaș cât al unui urs, deci lesne de recunoscut față de picioarele obișnuite ale omului. (Vezi și: À lœuvre on connaît : lartisan). LIT.

gheară, s. f. sg. joc de zaruri; barbut.

a cădea în ghearele cuiva expr. 1. a fi capturat de cineva. 2. a ajunge la discreția cuiva.

a da o gheară expr. (intl.) a juca barbut.

a fi lung de / în / la gheare / mână expr. a avea obiceiul să fure, a fi hoț.

a pune gabja / gheara / laba (pe cineva / ceva) expr. a prinde, a captura (pe cineva / ceva).

a scurta cuiva ghearele expr. a pune pe cineva în imposibilitatea de a face rău.

a se lupta cu ghearele și cu dinții expr. (și fig.) a se lupta cu înverșunare.

a tăia ghearele (cuiva) expr. a face inofensiv (pe cineva), a anihila (pe cineva).

a-i reteza (cuiva) ghearele expr. a face (pe cineva) inofensiv, a pune (pe cineva) la punct.

a-și arăta ghearele expr. 1. a-și dezvălui adevăratul caracter. 2. a avea o atitudine amenințătoare

a-și scoate ghearele expr. 1. a-și arăta partea negativă a caracterului. 2. a se apăra.