GINTĂ, ginți, s. f. Grup de oameni care provin dintr-un strămoș comun, formând unitatea de producție fundamentală a comunei primitive; formă de organizare socială proprie unui asemenea grup de oameni. ♦ (Livr.) Neam; origine. ◊ (Jur.) Dreptul ginților = dreptul internațional. – Din lat. gens, -ntis.

gintă sf [At: NEGRUZZI, S. I, 201 / V: (înv) ghin~, ~te / Pl: ~nți, ~te / E: lat gens, -gentis, cf dubletul gint] 1 (Liv) Neam. 2 Rasă. 3 Grup de oameni care provin dintr-un strămoș comun, alcătuind forma de organizare fundamentală a comunei primitive. 4 Formă de organizare socială proprie unei ginte (3). 5 (Jur; îs) Dreptul ~nților Dreptul internațional.

GINTĂ, ginți, s. f. Grup de oameni care provin dintr-un strămoș comun, formând unitatea (4) de producție fundamentală a comunei primitive; formă de organizare socială proprie unui asemenea grup de oameni. ♦ (Livr.) Neam; origine. ◊ (Jur.) Dreptul ginților = dreptul internațional. – Din lat. gens, -ntis.

GINTĂ, ginți, s. f. Grup de oameni care provin dintr-un strămoș comun și formează unitatea de producție fundamentală a societății primitive. P-un șes larg sînt adunate Gințile din Himalaia. COȘBUC, P. I 72. ♦ (Învechit) Neam; origine. Multe morminte din timpii barbari și chiar din primii secoli ai creștinismului... ne-au dovedit, la deschiderea lor, persistența acestui uz la popoarele de gintă teutonică. ODOBESCU, S. II 198. ◊ Dreptul ginților = dreptul internațional. – Pl. și: (învechit) ginte (NEGRUZZI, S. I 201).

GINTĂ s.f. 1. Grup de descendenți ai unui strămoș comun, legați între ei prin rudenie de sînge, care constituie unitatea de producție fundamentală a comunei primitive. 2. Neam; (p. ext.) popor. ◊ (Jur.) Dreptul ginților = dreptul internațional. [Pl. -nți, -nte. / < lat. gens].

GINTĂ s. f. 1. grup de descendenți ai unui strămoș comun, legați între ei prin rudenie de sânge, care constituie unitatea de producție fundamentală a comunei primitive. 2. neam, origine. ♦ (jur.) dreptul ~ților = dreptul internațional. (< lat. gens, -ntis)

GINTĂ ~ți f. 1) ist. Comunitate de oameni bazată pe rudenia de sânge, constituind principala formă de organizare obștească în epoca primitivă; neam. 2) Apartenență etnică; origine. /<lat. gens, ~ntis

*gíntă f., pl. e, și gínte f., pl. țĭ (lat. gens, gentis. V. gint, gentil). La Romanĭ, a zecea parte din curie. Rasă, familie etnică: gintea latină, germană, slavă. Dreptu ginților (după fr. droit des gens), dreptu internațional, dintre popoare.

ghintă sf vz gintă

ginte sf vz gintă

ginte f. 1. familie etnică: gintea latină; 2. națiune: dreptul ginților.

gintă s. f., g.-d. art. ginții; pl. ginți

gintă s. f., g.-d. art. ginții; pl. ginți

gintă s. f., g.-d. art. ginții; pl. ginți

gintă, -ți.