gubă sf [At: I. CR. II, 247 / V: (reg) gub sn / Pl: ~be / E: mg guba] (Mgmr) Suman (mițos).

gúbă f., pl. e (ung. guba, sarică, probabil rudă cu gĭubea). Trans. Maram. Sarică.

gub sn vz gubă

gubă (reg.) s. f., g.-d. art. gubei; pl. gube

gubă (reg.) s. f., g.-d. art. gubei; pl. gube

gubă s. f., g.-d. art. gubei; pl. gube

GUBĂ s. v. dulamă, sarică, suman, țundră.

gubă s. v. DULAMĂ. SARICĂ. SUMAN. ȚUNDRĂ.

gubă (gube), s. f. – (Trans.) Suman. – Var. gub. Mag. guba (Cihac, II, 501; DAR). – Der. băbău (var. bobou, bubău), s. n. (Trans. și Munt., sarică; manta de lînă).

gubă, gube, s.f. – Haină țesută din lână, cu mițe, care se poartă iarna, atât de bărbați, cât și de femei: „Da’ aceie nu-i negură, / Că-i badea cu gubă sură” (Calendar, 1980: 104). În Maramureș, în trecut, a avut și o funcție socială, de diferențiere dintre nemeși, ce purtau gube albe și porțieși, care purtau gube sure (v. Bănățeanu, 1965: 124). Această piesă de port are înfățișarea unui cojoc întors pe dos, cu blana în afară. În realitate, este însă o țesătură „în tiară” (în război) din lână, la care se intercalează între rânduri, pe măsură ce se țese, șuvițe de lână (Bănățeanu, 1965: 84). Guba este nelipsită de la cununie: „Mirele și mireasa erau obligați să aibă gubă. Chiar de n-o aveau, o împrumutau, căci nu se cununa nimeni fără de gubă.” „De obicei, la nuntă se poartă numai gube albe” (Bănățeanu, 1965). În prezent, guba este o piesă de vestimentație care se întâlnește mai degrabă în muzeele de etnografie, decât în viața curentă a maramureșenilor. Cu toate acestea, în anumite ocazii speciale (duminica, de sărbători sau la nunți) mai este purtată sporadic de către bătrâni. În schimb, păcurarii greu renunță la ea, mai ales dacă vărează turmele de oi pe plaiurile munților, la stâni. – Din magh. guba „suman” (Cihac, DA, cf. DER; DEX, MDA).

gubă, gube, s.f. – Haină țesută din lână, cu mițe, care se poartă iarna, atât de bărbați cât și de femei: „Da’ aceie nu-i negură, / Că-i badea cu gubă sură” (Calendar 1980: 104). În Maramureș, în trecut, a avut și o funcție socială, de diferențiere dintre nemeși, ce purtau gube albe și porțieși, care purtau gube sure (v. Bănățeanu 1965: 124). – Din magh. guba (Cihac, DA cf. DER, DEX).