țundră sf [At: ANON. CAR. / V: țon~, țoan~ / Pl: ~re / E: nct] 1 (Trs; Ban) Haină țărănească largă și lungă, purtată deopotrivă de bărbați și de femei, făcută din dimie de culoarea naturală a lânii și tivită pe margini și pe la cusături cu șnur negru, roșu, albastu etc. 2 (Reg; îe) A fi lovit cu mâneca ~rei A fi prostănac. 3 (Trs; Ban; pex) Haină uzată. 4 (Ban; Trs) Epitet dat unei femei cu purtări imorale. 5 (Reg) Dans popular nedefinit mai îndeaproape. 6 (Reg) Melodie după care se execută țundra (5).

ȚUNDRĂ, țundre, s. f. (Regional) Haină țărănească largă și lungă pînă la genunchi, făcută din dimie și tivită pe margini și pe la cusături cu șnur; zeghe, suman. Mi-a bătut un moș la poartă, Biet țăran cu țundra sură. GOGA, C. P. 63. Păgubașu dormea-n șură, Învelit cu țundră sură. MARIAN, S. 192. Cu țundră neagră-mbrăcată, Cu cizme roși încălțată. TEODORESCU, P. P. 178. Murășan cu țundră albă, Treci Mureșu de ți-s dragă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 50. – Variantă: țoandră (SEVASTOS, N. 278, I. CR. I 2) s. f.

ȚUNDRĂ ~e f. reg. Haină țărănească lungă, făcută dintr-o țesătură groasă de casă (împodobită cu găitane). /Orig. nec.

ȚUNDRĂ s.f. (Ban.) Suman, zeghe. Czondrĕ Bracca. Vile indumentum rusticanum. AC, 333. Etimologie: magh. condra.

țúndră f., pl. e (ung. cundra, condra, candra; rut. cundri, zdrențe). Trans. Sarică.

țondră sf vz țundră

ȚOANDRĂ s. f. v. țundră.

ȚONDRĂ s. f. v. țundră.^[1]

țundră (reg.) s. f., g.-d. art. țundrei; pl. țundre

țundră (reg.) s. f., g.-d. art. țundrei; pl. țundre

țundră s. f., g.-d. art. țundrei; pl. țundre

ȚUNDRĂ s. v. zeghe.

ȚUNDRĂ s. v. sarică.

ȚUNDRĂ s. sarică, (Maram.) gubă. (~ de cioban.)

țundră s. v. ZEGHE.

țundră (-re), s. f. – 1. Haină groasă. – 2. Cîrpă. – 3. Femeie stricată, prostituată. Origine incertă. Se consideră drept der. din mag. condra, rut. cundra „cîrpă” (Tiktin; Candrea, Gáldi, Dict., 166), dar aceste cuvinte ar putea proveni din rom. Cf. țoandră; ar putea fi vorba de un cuvînt expresiv, cu același sens și fonetism ca buleandră, fleand(u)ră, handră. Hasdeu, Col. lui Traian, 1873, 218, se gîndea la un dacic *tunndra. Cf. țandără.

țundră, țundre, s.f. (reg.) 1. haină țărănească largă și lungă de dimie. 2. dans popular. 3. femeie imorală.

țundră, țundre s. f. (înv.) prostituată