holdă sf [At: VARLAAM, C. 14/2 / V: (înv; sst) oho~ / Pl: ~de, (nob) hoalde, (rar) ~lzi / E: mg hold] 1 Câmp cu semănături. 2 Câmp semănat cu același fel de plante (în special cereale). 3 (Lpl) Semănături de pe un astfel de câmp.

HOLDĂ, holde, s. f. Semănătură de cereale (mai ales de grîu); lan. Holda crescuse puternică, spicele se îndoiseră de greutate. CAMILAR, TEM. 48. Blondă... se pleca holda, așezîndu-și aurul pale-pale, pe unde treceau cu aripele lor secerătorile. ANGHEL, PR. 83. Prin holde coapte, fetele grăbite Înoată pîn’la brîu, împodobite Cu roșu mac și vinete cicoare. IOSIF, V. 71. Pămîntul se acopere cu holde aurite. RUSSO, O. 25. ♦ (Transilv.) Bucată de pămînt destinată semănăturilor de cereale. Să-i dăm fiecare cîte-o holdă de arătură, lucrată gata... că foarte mare bine ne-a făcut astăzi. RETEGANUL, P. I 27.

HOLDĂ ~e f. 1) Teren agricol semănat cu plante de același fel (în special cerealiere). 2) mai ales la pl. Semănătură de grâu. [G.-D. holdei] /<ung. hold

holdă f. Mold. 1. câmp semănat; 2. pl. semănături, mai ales de toamnă. [Ung. HOLD (din nemț. Halde, ponor)].

hóldă f., pl. e (ung. hold, o măsură agrară de suprafață, d. germ. halde, pripor, deal; pol. holda, deal metalifer). Lan, semănătură, cîmp semănat cu cereale.

holdă s. f., g.-d. art. holdei; pl. holde

holdă s. f., g.-d. art. holdei; pl. holde

holdă s. f., g.-d. art. holdei; pl. holde

HOLDĂ s. 1. v. lan. 2. (la pl.) v. lanuri.

HOLDĂ s. 1. lan. (O ~ de rapiță.) 2. (la pl.) grîne (pl.), lanuri (pl.). (~ au crescut mari.)

holdă (holde), s. f. – Cîmp semănat, lan. Mag. hold „măsură, baniță” (Cihac, II, 506; Gáldi, Dict., 92).

holdă, -e, s.f. – Câmp semănat, lan: „Eu holda nu am gătat” (Papahagi 1925). – Din hold „iugăr” (< magh. hold).