HORBOȚICĂ, horboțele, s. f. (Reg.) Diminutiv al lui horbotă. – Horbotă + suf. -ică.

horboțică sf [At: MACEDONSKI, O. III, 97 / Pl: ~ici / E: horbotă + -ică] 1-2 (Reg; șhp) Danteluță (1-2).

HORBOȚICĂ, horboțele, s. f. Diminutiv al lui horbotă. – Horbotă + suf. -ică.

HORBOȚICĂ, horboțele, s. f. Diminutiv al lui horbotă; danteluță. Alături de general, pe-un scaun, sta, în cadra aceea, o bătrînică în rochie largă, albă, pe cap cu o bonetă de horboțică. CAMILAR, N. II 174. La căpătîiele lor aveau perine împodobite cu horboțică de-a bună. MACEDONSKI, O. III 126.

horbótă f., pl. e (din *orbotă, met. din pol. rut. robóta, lucrare, robotă, dim. robótka, broderie, dantelă. P. met., cp. cu germ. arbeit, lucrare). Dantelă. – În nord și răbótcă, pl. e: față de masă albă cu poale lungĭ cusute în răbotce (Adela Xen. 474). – Și horboțică, pl. țéle. V. rocodele.

horboțică (reg.) s. f., g.-d. art. horboțelei; pl. horboțele

horboțică (reg.) s. f., g.-d. art. horboțelei; pl. horboțele, art. horboțelele

horboțică s. f., g.-d. art. horboțelei; pl. horboțele