iată i [At: TETRAEV. (1574), ap. GCR I, 9/4 / V: ietă, (reg) etă, ete, etete / E: bg ето] 1 Cuvânt prin care se atrage atenția asupra cuiva sau a ceva. 2 (Urmat de forma neaccentuată a pronumelui personal) Indică apariția cuiva Iată-mă(-s), (pop) ia(că)tă-mă-s. 3 (Șîcs, îvp, iată-vă-l-ăi, iată-o-i) Uite! 4 (Pop; după „când”, „numai ce”) Cuvânt care exprimă surpriza.

IATĂ interj. 1. (Servește pentru a atrage atenția asupra celor exprimate în propoziția sau cuvîntul care urmează) Ia, iacă, uite, vezi. Iată! Doi vineți ochi în suflet mă săgeată. IOSIF, P. 18. Iată ce-mi scrie frate-mieu. CREANGĂ, P. 184. Iată vine nunta-ntreagă – vornicel e-un grierel. EMINESCU, O. I 87. ◊ (Cu o nuanță de sfidare) De ți-s dragă, bade, dragă, De nu, iată, lumea-i largă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 232. ◊ (Urmat de «că») Cînd, tocmai la vreme de bătrînețe, iată că se îndură norocul și cu dînsul. ISPIRESCU, L. 41. Acum iată că din codru și Călin, mirele, iese. EMINESCU, O. I 85. Iată că-ntr-o dimineață. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 491. ◊ (Cu valoare verbală și cu complement drept) Aurul vieții mele iată-l. BENIUC, V. 10. Iat-o! Plină despre munte Iese luna din brădet. COȘBUC, P. I 48. Iată-ne și aproape de vîrful codrului. CREANGĂ, P. 123. Un punct se mișcă... Iată-l Cum din haos face mumă. EMINESCU, O. I 132. 2. (Împreună cu «cînd», «numai (ce)» în povestiri) Deodată, pe neașteptate, fără veste, iacă. Era dus cu gîndurile... Tot da cu nuiaua în apă, și nu știa ce făcea... Cînd iată că o broască țestoasă ieșise pe luciul apei și se uita galeș la dînsul. ISPIRESCU, L. 34. Numai iată ce le iesă înainte un om spîn. CREANGĂ, P. 199.

IATĂ interj. 1) Uită-te! Privește! Vezi! ◊ Iată ce (sau cum) uite în ce constă problema. Iată drumul (sau ușa)! Poți pleca! 2) Deodată; pe neașteptate. /<bulg. eto

iată int. V. iacă. [Cf. albanez ĬATE].

ĭátă, V. ĭacă.

etă² i vz iată

ete¹ i vz iată

etete i vz iată

ietă¹ i vz iată

ECCE HOMO (lat.) = Iată omul. Vorbele lui Pilat către Evrei, cînd l-a arătat pe Hristos cu cununa de spini pe cap. Se întrebuințează de cîte ori se atrage atențiunea asupra unei persoane.

2) ĭáca și (rar) ĭácă și (ob.) ĭacătă, interj. (sîrb. jako, acuma, îndată. Ĭacătă e infl. de ĭată [care vine d. alb. ĭate, vsl. sîrb. bg. eto], care e sin. cu ĭacă, dar nu se maĭ aude azĭ). Vezi, na, uĭte-te: ĭaca doĭ francĭ, ĭacătă-l, ĭacăt-o, ĭaca-țĭ francu (na francu tăŭ); ĭaca na, poftim, ĭa uĭtați-vă (la o surpriză, la o primejdie)! Ĭaca așa, ĭac’așa, așa! ĭaca’ndată, îndată, chear acuma (voĭ face ce vreĭ ș. a.).

iată interj.

iată.

IATĂ interj. uite!, vezi!, (pop.) ia!, iacă!, ian!, (înv. și reg.) ni!, (Mold. și Bucov.) inga! (~!, se apropie de noi.)

IATĂ interj. uite!, vezi!, (pop.) ia!, iacă!, ian!, (înv. și reg.) ni!, (Mold. și Bucov.) inga! (~!, se apropie de noi.)

ECCE HOMO! (lat.) iată omul! – Ioan, 19, 5. Exclamația lui Pilat din Pont, când l-a arătat mulțimii pe Iisus.

ECCE ITERUM CRISPINUS (lat.) iată-l din nou pe Crispinus – Iuvenal, „Satirae”, IV, 1. Crispinus din Carpos, favoritul împăratului Domițian, parvenit și corupt, era detestat la Roma. Exclamația indică revenirea în conversație a numelui unei persoane antipatizate.

TO BE OR NOT TO BE, THAT IS THE QUESTION (engl.) a fi or a nu fi, iată întrebarea – Shakespeare, „Hamlet”, act. III, scena 1. Vers celebru exprimând esența îndoielilor eroului shakespearian în fața existenței și a morții. Astăzi, caracterizează adesea situații hotărâtoare când e în joc însăși existența cuiva.

Ecce homo! (lat. „lată omul!”) – Sînt cuvintele pe care, potrivit evangheliei lui loan (cap. XIX, versetul 5), le-ar fi rostit Pilat, prezentindu-l mulțimii pe Isus, cu cununa de spini pe cap și cu o trestie drept schiptru. Împrejurările în care ele au fost folosite mai tîrziu și se folosesc și astăzi, sînt variate: cînd arătăm pe cineva care e slab și prăpădit, sau cînd vestim sosirea unui oaspe mult așteptat, sau cînd tu însuți, făcîndu-ți intrarea într-un cerc intim, te anunți pe un ton glumeț: Ecce homo! (adică: „Iată-mă-s!”). Mai rar se întrebuințează versiunea greacă ἰδοὺ ὁ ἄνθρωπος care are absolut același înțeles. Picturi celebre de Corregio, Tizian, Van Dyck, Rembrandt, Poussin, Albrecht Dürer… sînt intitulate Ecce homo. Prima poezie din volumul De vorbă cu mine însumi al lui lon Minulescu, dedicată lui însuși, poartă titlul simbolic: Ecce homo. BIB.

Et voilà justement comme on écrit l’histoire (fr. „Iată cum se scrie istoria!”) – Voltaire, într-o piesă în versuri (Charlot, act. I, sc. 7), pune cuvintele de mai sus în gura unui intendent. Acesta povestește castelanei cum oamenii de la curte, amăgiți de o falsă alarmă că regele Henric al IV-lea a venit în vizită la castel, au început să strige: „Trăiască regele!” Și intendentul încheie: „Și iat-așa, doamne, se scrie istoria!”. Se pare însă că Voltaire a luat vorba aceasta dintr-o întîmplare pusă pe seama exploratorului, poetului și istoricului englez Walter Raleigh (1552-1618). Cînd regele Iacob I, învinuindu-l de o conspirație antimonarhică, l-a închis în turnul Londrei, ținîndu-l acolo 12 ani, Walter Raleigh s-a apucat să scrie Istoria lumii (care a și apărut mai tîrziu). Pe cînd scria, a fost într-o zi tulburat de un incident care se petrecea în stradă. L-a urmărit de la fereastra celulei. După cîteva minute, cînd a venit temnicerul, i-a cerut să-i povestească ce s-a întîmplat. Dar relatarea acestuia era atît de departe de ceea ce Raleigh văzuse cu propriii săi ochi, încît, exclamînd: „Dacă așa se scrie istoria unui fapt abia petrecut, atunci cum să mai îndrăznesc eu a scrie istoria trecutului îndepărtat?”, se repezi să-și distrugă manuscrisul. Venită să-l viziteze, nevasta lui l-a oprit la timp. Ceea ce însă ea n-a putut opri a fost ca această reflecție să ajungă la urechea lumii și, după un secol, la urechea lui Voltaire, care a rezumat-o în versul devenit una dintre cele mai uzitate expresii. LIT.

J’ai ri, me voilà desarmé! (fr. „Am rîs, iată-mă dezarmat!”) – replică din comedia lui Piron, La métromanie (Mania de a face versuri, act. III, sc. 7). Cuvintele subliniază efectele binefăcătoare ale rîsului. Dacă cineva a rîs înseamnă că a capitulat de pe poziții rigide. Se aplică deci atunci cînd un hohot de rîs rezolvă o situație, sau echivalează cu un răspuns îmbucurător, cu o aprobare, cu o concesie. LIT.

etete! interj. v. ete fleoșc.