inerție sf [At: MAIORESCU, D. IV, 334 / Pl: ~ii / E: fr inertie, lat inertia] 1 (Fiz) Proprietate a corpurilor de a-și păstra starea de repaus sau de mișcare în care se află atât timp cât nu sunt supuse acțiunii unei forțe exterioare. 2 Proprietate a unui sistem fizico-chimic sau tehnic de a reacționa slab sau cu întârziere la acțiunea factorilor externi. 3 (Fig) Tendință a unei persoane sau a unei colectivități de a rămâne în repaus, în inactivitate. 4 (Fig) Lipsă de voință Si: apatie, indolență. 5 (Med; îs) ~ uterină Lipsă de contracție și retractare a mușchiului uterin după naștere.

INERȚIE s. f. 1. (Fiz.) Proprietate a corpurilor de a-și păstra starea de repaus sau de mișcare rectilinie și uniformă cît timp nu sînt supuse acțiunii vreunei forțe exterioare. Legea inerției. A se mișca în virtutea inerției. 2. (Chim.) Lipsă de reactivitate a unor elemente sau a unor substanțe chimice față de anumite substanțe. 3. Fig. Tendința unei persoane sau a unei colectivități de a rămîne în repaus, în inactivitate; stare de indolență, lipsă de energie, apatie. Tinerii care, în 1834, jucaseră pe scena varieteului străin roluri simbolice, încet-încet aveau să biruiască inerția lumii vechi, SADOVEANU, E. 67.

INERȚIE s.f. 1. Proprietate a corpurilor în virtutea căreia ele își păstrează starea de mișcare sau de repaus în care se află atîta timp cît nu sunt supuse acțiunii unei forțe exterioare. 2. Calitate a unor corpuri de a nu reacționa față de alte substanțe. ♦ (Med.) Inerție uterină = lipsă de contracție și de retractare a mușchiului uterin după naștere. 3. (Fig.) Înclinare către inactivitate; indolență, apatie. [Gen. -iei. / cf. fr. inertie, it. inerzia, lat. inertia].

INERȚIE s. f. 1. stare de inactivitate, de pasivitate, indulgență, apatie. ♦ ~ uterină = lipsă de contracție și de retractare a mușchiului uterin după naștere. 2. proprietate a corpurilor de a-și păstra starea de mișcare sau de repaus în care se află, atâta timp cât nu sunt supuse acțiunii unei forțe exterioare. 3. proprietate a unui sistem fizico-chimic, sau tehnic de a reacționa slab, sau cu întârziere la acțiunea factorilor externi. 4. (fig.) tendința de a rămâne în activitate; indolență, apatie. (< fr. inertie, lat. inertia)

INERȚIE ~i f. 1) fiz. Proprietate a corpurilor de a-și menține starea de repaos sau de mișcare atâta timp cât asupra lor nu acționează o forță exterioară. 2) chim. Proprietate a unor substanțe de a nu reacționa cu alte substanțe. 3) fig. Lipsă totală de activitate, de energie intelectuală sau morală; lâncezeală. [G.-D. inerției] /<fr. inertie, lat. inertia

inerție f. 1. starea celui inert; 2. lipsă de activitate, de energie; 3. Fiz. proprietatea corpurilor de a nu se putea mișca prin ele înseși, fără acțiunea unei cauze exterioare.

*inerțíe f. (fr. inertie, lat. inértia). Starea lucruluĭ saŭ animaluluĭ inert. Fig. Lipsă de vioicĭune intelectuală saŭ morală. Forță de inerție, proprietatea pe care o aŭ corpurile de a nu se urni fără să fie împinse de altă putere. Fig. Rezistență pasivă care consistă în neascultare.

inerție s. f., art. inerția, g.-d. art. inerției; pl. inerții, art. inerțiile (desp. -ți-i-)

inerție s. f., art. inerția, g.-d. art. inerției; pl. inerții, art. inerțiile

inerție s. f., art. inerția, g.-d. art. inerției; pl. inerții, art. inerțiile

inerție, -ției gen. a.

INERȚIE s. 1. v. imobilitate. 2. (CHIM.) inactivitate. (~ unei substanțe.) 3. v. inactivitate. 4. v. indiferență.

INERȚIE s. 1. fixitate, imobilitate, neclintire, nemișcare, nemobilitate. (Stare de ~ a unui corp.) 2. (CHIM.) inactivitate. (~ unei substanțe.) 3. inactivitate, inacțiune, neactivitate, pasivitate, (rar) pasivism, ședere, (pop.) nemișcare, (reg.) zăcășeală, (înv.) neacțiune, nelucrare. (~ îl exasperează.) 4. apatie, delăsare, indiferență, indolență, insensibilitate, nepăsare, pasivitate, placiditate, tembelism, (livr.) impasibilitate, prostrație, (rar) indiferentism, neîngrijire, pasivism, (înv.) negrijă, negrijință, tembelîc, (grecism înv.) adiaforie, (fig.) răceală. (Stare de ~.)

Inerție ≠ activitate