insistență sf [At: NEGRUZZI, S. I, 106 / V: (înv) ~tan~, ~tin~ / Pl: ~țe / E: fr insistance, it insistenza] 1 Perseverență. 2 Rugăminte insistentă.

INSISTENȚĂ, insistențe, s. f. Stăruință, perseverență. Insistențele enervară de cîteva ori pe bătrînul Miron, precum încăpățînarea bătrînului enerva pe Grigore. REBREANU, R. II 15. Și Albert îl rugă cu atîta insistență, că-l înduplecă. VLAHUȚĂ, O. A. III 40. La insistența părintelui său răspundea că nu se poate decide a se despărți de el. NEGRUZZI, S. I 106.

INSISTENȚĂ s.f. Calitatea a ceea ce este insistent; stăruință, perseverență. ♦ (Spec.) Rugăminte, cerere insistentă. [Cf. fr. insistence, it. insistenza].

INSISTENȚĂ s. f. stăruință, perseverență. ◊ (spec.) rugăminte, cerere insistentă. (< fr. insistance, it. insistenza)

INSISTENȚĂ ~e f. Caracter insistent; neclintire în susținerea unei păreri sau în realizarea unei acțiuni; stăruință; perseverență; tenacitate; asiduitate. /<fr. insistance, it. insistenza

insistență f. stăruință.

*insisténță f., pl. e (d. insistent; fr. insistance. V. con- și sub-sistență). Acțiunea de a insista, stăruință.

insistanță sf vz insistență

insistință sf vz insistență

insistență s. f., g.-d. art. insistenței; pl. insistențe

insistență s. f., g.-d. art. insistenței; pl. insistențe

insistență s. f., g.-d, art. insistenței; pl. insistențe

INSISTENȚĂ s. 1. v. stăruință. 2. v. perseverență.

INSISTENȚĂ s. 1. perseverență, persistență, statornicie, stăruință, tenacitate, (rar) perseverație, (înv.) stăruială, stăruire. (O ~ demnă de laudă.) 2. asiduitate, perseverență, rîvnă, sforțare, silință, sîrguință, stăruință, strădanie, străduință, zel, (pop.) osîrdie. (~ele lui s-au dovedit fructuoase.)